Primul portal de promovare a artei si culturii în Moldova

Maeştri


May 3, 2019

Lidia Bejenaru s-a născut la 3 mai 1953 în satul Ţipleşti, raionul Lazo (astăzi Sîngerei), Republica Moldova. În anii 1968-1971 urmează Şcoala de Cultură „E. Sîrbu” de la Soroca, obţinînd studii în domeniul muzicii. În anii 1971-1972 ocupă funcţia de metodistă a Casei de Cultură din oraşul Edineţ şi este conducătoarea unui ansamblu de dansatori. Între anii 1973-1974 este solistă a orchestrei de muzică populară „Mugurel”. Apoi pe parcursul anilor 1974-1977, 1979 şi pînă în prezent este solista a Orchestrei de muzică populară „Lăutarii” a Filarmonicii Naţionale.

Nov 4, 2015

În cadrul Concertului Jubiliar al Ansamblului ”Joc”, cunoscutei dansatoare de dansuri orientale, Natalia Duminică, i-a fost conferit titlul de ”Artist Emerit al Republicii Moldova”. Evenimentul a avut loc pe data de 31 octombrie 2015, chiar în momentul în care Natalia, membră a Ansamblului, dansa pe scenă.

Aug 15, 2015

Mihai Curagău s-a născut la 15 august 1943 în comuna Bălăneşti, raionul Nisporeni, Republica Moldova. În 1964 a absolvit Facultatea de actorie a Institutului de arte „Gh. Muzicescu”. Mulţi ani a fost actor la Teatrul muzical dramatic de stat „A. S. Puşkin” − 1964-1998, teatrul „Ginta latină” − 1990, teatrul „Satiricus” din 1990 pînă în prezent. A debutat ca actor de film în anul 1967 la studioul cinematografic „Moldova-film”...

Aug 15, 2015

Mihai Munteanu s-a născut la 15 august 1943 în satul Criva, raionul Edineţ. A absolvit Institutul de Arte din Chişinău în anul 1971. Tenorul Mihai Munteanu a debutat la Opera Naţională în anul 1972. În anii 1977-1978 şi-a perfecţionat măiestria vocală la teatrul „La Scala” din Milano, Italia. În anii 1996-1997 Mihai Munteanu este director general la Teatrul Naţional de Operă şi Balet din oraşul Chişinău, şeful catedrei „Canto Academic” la Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice din Chişinău.

Jul 24, 2015

din Chișinău, clasa de flaut si dirijat de orchestră. Naiul îl ia in mâini din îndemnul inimii. Decisivă pentru adevărata carieră artistică a fost întîlnirea sa cu Gheorghe Zamfir (Vilnius, 1971), care l-a indrumat și l-a binecuvîntat întru cucerirea inălțimilor muzicii românesti.

Jul 20, 2015

Valentin Dînga s-a născut la 20 iulie 1951 în satul Mîndreşti, raionul Teleneşti, Republica Moldova. A studiat la Institutul de Arte de la Chişinău (1982-1987).
A scris muzică pentru spectacole de teatru şi filme. La Festivalul Republican de Filme „Cocostîrcul de argint” a primit Diploma „Pentru muzica originala în filmul documentar” – „Fîntînarii” (1984) și pentru filmul „Moldova − casa părinteasca”.

Jul 19, 2015

Nascut la 19 iulie 1919 in Chisinau. Isi face studiile la liceul „B. P. Hasdeu”,din capitala avindu-l ca profesor de desen A. Niculescu, care l-a sustinut si i-a indreptat pasii pe fagasul artelor frumoase. In anul 1942 sustine bacalaureatul, dupa care studiaza, pina in 1944, la Facultatea de Arhitectura a Politehnicii din Bucuresti.

Jul 13, 2015

Liviu Hâncu s-a născut la 13 Iulie, 1959, în comuna Volodeni, jud. Edineţ, Republica Moldova. La 15 Martie 1993, devine membru al Uniunii Artiştilor Plastici din Republica Moldova, secţia Arta Decorativă.

Formarea:
1974−1978 - Colegiul de Arte Plastice Alexandru Plămădeală (fostă Şcoala Republicană I. E. Repin), Chişinău, Republica Moldova;
1984−1989 - Academia de Arte Plastice şi Arhitectură, Sankt Peterburg, Rusia.

Jul 12, 2015

În cadrul Sălii cu Orgă îşi desfăşoară activitatea Orchestra Naţională de Cameră a Republicii Moldova. Această orchestră este cunoscută în lume graţie numeroaselor turnee artistice pe care le-a întreprins în Spania, Franţa, Italia, Germania, Elveţia, Rusia, Ucraina, România, Turcia, Israel, SUA, Iordania, dar şi pentru înalta măiestrie interpretativă şi repertoriul ei vast, executat în corespundere cu cerinţele epocii şi stilului lucrărilor muzicale.

Jul 7, 2015

Orchestra Naţională de muzică populară „Lăutarii” a fost fondată în anul 1970, în cadrul Filarmonicii de Stat din Moldova de binecunoscutul interpret Nicolae Sulac, dirijori fiind compozitorul şi violonistul Mircea Oţel, apoi trompetistul Gheorghe Usaci. Chiar de la început formaţia a fost în căutarea identităţii sale, a stilului interpretativ, a unui repertoriu adecvat, fără a se impune plenar în circuitul vieţii muzicale.

Mar 10, 2015

Tudor Colac s-a născut la 10 martie, 1948, în familia ţăranilor Vasile şi Varvara Colac din satul Dumeni, comuna Costiceni, jud. Hotin (astăzi raionul Suliţa Nouă, regiunea Cernăuţi, Ucraina). Au crescut în familie şase fraţi şi surori. Tudor a făcut şcoala primară şi cea medie în satul natal (a absolvit în 1965). Fiind încă elev, publica în ziarul raional şi cel regional (Zorile Bucovinei) articole despre consătenii săi. Atunci a fost acceptat în taraful sătesc Izvoraşul, ca interpret la fluier, apoi - ca membru al formaţiei de fluieraşi din localitate.

Mar 9, 2015
Mihai Volontir s-a născut la data de 9 martie 1934, în satul Glinjeni din raionul Rezina (atunci în România, astăzi în Republica Moldova). De la vârsta de 18 ani a început să predea ca învățător la școala rurală din satul Păpăuți, Rezina. A făcut studii la Școala pedagogică din Orhei (1952-1955), după absolvirea cărora este numit directorul Căminului cultural din satul Lipceni (raionul Rezina).
Feb 3, 2015

Maestrul s-a născut la 3 februarie, 1950, la Lunga, Florești. Petre Neamțu este conducatorul artistic al Orchestrei de muzică populară „Folclor”, din anul 1985. Maestrul este şi prim-dirijor al Orchestrei. Este autorul şi aranjorul multor creaţii pentru orchestră, autorul manualelor şi a culegerilor de piese pentru orchestră.

Feb 3, 2015
Paul Gauguin a terminat tabloul ”De unde venim? Ce suntem? Încotro ne îndreptăm?,” a luat o cutie cu otravă, și s-a dus să moară în munți. Una din caracteristicile ascunse a picturii este că ea nu ”se citește” de la stânga la dreapta, dar invers, ca textele cabalistice, de care Gauguin se interesa foarte mult.
Jan 12, 2015

Recent, în presă au apărut informații mai vechi, conform cărora una dintre planetele mici din sistemul solar va purta numele compozitorului moldovean Eugen Doga. Planeta 10504 „Doga” a fost descoperită în toamna anului 1987 de către savantul-astronom L. V. Juravliova. Ceremonia de înmânare a certificatului care dovedeşte că mica planetă poartă numele „Doga” a avut loc la 24 noiembrie 2011, în cadrul Consiliului ştiinţific al Institutului Astronomic de Stat din Moscova.

Nov 30, 2014
La 27 noiembrie, prin decret prezidenţial, în semn de înaltă apreciere a meritelor deosebite faţă de stat, pentru muncă îndelungată şi prodigioasă în domeniile respective de activitate şi înaltă măiestrie profesională, preşedintele Nicolae Timofti a acordat distincţii de stat ale Republicii Moldova. Silviei Zagoreanu, prezentatoare la Radio Moldova, i s-a conferit titlul de „Maestru in Artă”.
 

Pagina  1  de  2

 

Partenerii nostri: