Editorial

Actuala civilizaţie se poate lăuda cu performanţe de dezvoltare pur şi simplu fantastice în ştiinţă, tehnică, medicină, artă, agricultură etc., toate capabile să îmbunătăţească în mod considerabil condiţiile de muncă şi de viaţă ale omului contemporan şi, prin aceasta, să-i ofere mai multe posibilităţi de a se autocultiva, a-şi desăvârşi personalitatea, pentru a deveni o fiinţă profund spirituală, care trăieşte pe pământ pentru a făuri binele şi frumosul – atât pentru sine, cât şi pentru alţii. Dar iată că astăzi, în al doilea deceniu al secolului XXI, populaţia întregului glob se confruntă cu numeroase rele ale acestei civilizaţii, îndeosebi fiind bântuită de crize economice şi financiare. În cea mai mare parte, ea suferă de şomaj, sărăcie şi boli, neavând condiţiile necesare pentru a face studii, a lucra, a-şi îngriji sănătatea, ba chiar şi a avea o familie. Şi asta nu pentru că toţi oamenii din această categorie ar fi leneşi sau incapabili de a munci, de a făuri. Un careva înţelept spunea că oamenii nu se nasc nici buni, nici răi; ei se nasc capabili de a deveni sau buni, sau răi. În aceeaşi ordine de idei, alt înţelept afirma că sărăcia îl îndobitoceşte pe om. Realităţile zilei de astăzi ne demonstrează pe deplin justeţea acestor spuse.