Primul portal de promovare a artei si culturii în Moldova

Articole noi


Celebrarea Anului Tadeusz Kościuszko la Chișinău

Muzeul Național de Istorie a Moldovei și Institutul Polonez din București vă invită în perioada 1-15 noiembrie la expoziția „Tadeusz Kościuszko – prețul libertății”.

 

Polonia evocă personalitatea lui Tadeusz Kościuszko, renumit comandant și luptător pentru libertatea nu doar a țării sale, ci și a Americii, cu prilejul împlinirii, în 2017, a 200 de ani de la moartea sa. Generalul polonez și american Tadeusz Kościuszko (1746-1817) a luptat pentru libertatea ambelor popoare, dar a cerut și eliberarea țăranilor și a sclavilor, iar ca un foarte capabil inginer militar a construit fortificații remarcabile, proiectând, printre altele fortăreața West Point, în care se află astăzi sediul renumitei academii militare americane.

Grație realizărilor sale excepționale și modului său de gândire extrem de modern, conducătorul uneia dintre insurecțiile naționale poloneze (așa-numita insurecție a lui Kościuszko, din anul 1794) este astăzi erou al Poloniei și al Statelor Unite. Monumente ridicate în cinstea lui se află în numeroase țări ale lumii, iar numele său este purtat chiar de cel mai înalt vârf muntos din Australia – Vârful Kościuszko (Mount Kosciuszko).

 

Cu ocazia declarării de către parlamentul polonez a Anului Tadeusz Kościuszko, în 2017, în întreaga lume se desfășoară numeroase evenimente menite să evoce personalitatea vestitului comandant.

Expoziția care va fi prezentată la Chișinău în ajunul Zilei Independenței Poloniei, sărbătorită la 11 noiembrie, relatează despre renumitul polonez prin intermediul a 24 de planșe. Pe lângă cele mai importante informații despre viața lui Tadeusz Kościuszko, sunt prezentate și amintiri legate de acest remarcabil comandant și inginer militar, precum și fotografii și tablouri ce îl prezintă atât pe Tadeuszo Kościuszko însuși în momente ale vieții sale, cât și locurile sau evenimentele importante pentru istorie de care se diferite leagă numele său.

 

Vă invităm să vizitați expoziția în perioada 1-15 noiembrie 2017, între orele 10.00 și 17.00, la Muzeul Național de Istorie a Moldovei (str. 31 August 1989 nr. 121 A).

 

 

 

Partenerii nostri: