Primul portal de promovare a artei si culturii în Moldova

Caricatura


Umorul din caricaturile unui designer

Este designer de profesie, dar de câteva luni se aventurează cu mult succes într-un domeniu nou, caricaturizând familia, prietenii, artiştii şi autorităţile. Oamenii sunt încântaţi de talentul caricaturistului Alexandru Plăcintă care şi-a transformat pasiunea într-o sursă de venit.

 


Cine a fost primul personaj din caricatura ta?
Primul personaj pe care l-am caricaturizat am fost chiar eu, apoi soţia mea, după care am început să caricaturizez persoane cunoscute, autorităţi, pentru a le arăta prietenilor. Asta a fost acum 4 luni, dar sunt pasionat de caricatură încă de pe timpurile când îmi făceam studiile la Colegiul de Arte Plastice Alexandru Plămădeală - protagoniştii caricaturilor erau colegii şi chiar deseori profesorii mei.


Ce e caricatura pentru tine, o pasiune sau a devenit un mod de viaţă?
Într-adevăr, pasiunea pentru caricatură a devenit un mod de viaţă, prin intermediul acesteia îmi exprim simţul umorului, încercând să-mi cultiv mie, dar şi celoralalţi un pic de ironie faţă de propria persoană.


Care e soarta caricaturilor, le comercializezi?
La început nu le vindeam, le făceam doar pentru mine şi prieteni, pentru a ne ridica dispoziţia. Mai târziu, văzând că interesul faţă de caricaturi era în creştere, am decis să le comercializez.


Ai participat sau organizat expoziţii?
Am avut doar 3 expoziţii. Prima a fost de 1 aprilie în oraşul Ungheni - au fost expuse 100 de lucrări personale. Pe 3 mai, când a fost sărbătorită ziua libertăţii presei, protagoniştii caricaturilor mele au fost autorităţile locale din Ungheni. Am mai participat şi la festivalul de umor Lume, lume, hai la glume. Urmează să particip în luna iulie la o altă expoziţie - vizitatorii îmi vor putea admira caricaturile.

 

Caricatura este o sursă de venit în Republica Moldova?
Nu este sursa principală de venit, deţinem şi o mică afacere în domeniul design-ului floral. Preţul unei caricaturi variază în funcţie de formatul şi tehnica acesteia şi este de la 20 euro (adică 300 lei) în sus.

 

Cum creezi şi cât timp îşi ia o caricatură?
De obicei le realizez de pe poze, pentru că e mai comod pentru client. Dar lucrez şi pe viu, chiar e mai uşor astfel, pentru că vezi trăsăturile de caracter ale persoanei pe care nu le poţi desluşi din poză. Lucrez la o caricatură de la câteva minute până la câteva ore. Totul depinde de tehnica folosită. Sigur că este necesară şi inspiraţia, dar având mulţi ani de practică, aceasta apare în procesul de lucru.

 

Ai încercat să îţi promovezi caricaturile şi peste hotarele ţării?
Postul rusesc de televiziune TV Mir a realizat un reportaj despre mine şi caricaturile pe care le fac, prezentat pe tot teritoriul CSI- ului. A fost uimitor de plăcut.

 

Caricatura şi dragostea pentru desen îşi are începuturile din copilărie?
Când eram mic, în timp ce copiii jucau fotbal, eu desenam, deci pasiunea o am de mic copil. Am dezvoltat-o la şcoala de arte plastice pentru copii din Ungheni, apoi la colegiul Alexandru Plămădeală din Chişinău, unde am studiat de designer.

 

Cine-i persoana care te susţine în ascensiunea ta?
Sunt căsătorit cu Olga şi aş vrea să-i mulţumesc că mă susţine mereu şi are răbdare să mă accepte aşa cum sunt. Chiar e cum spun filosofii: „O femeie poate să-l aducă pe bărbat spre cel mai mare succes sau să-l nenorocească definitiv".

 

Cum vede femeile un caricaturist? Ce trăsături tipic femeieşti ai scoate în evidenţă?
De obicei pentru mine în particular să fac caricatura la o femeie este mai complicat. Încerc tot timpul să nu le ofensez pentru ca femeile se uita cam critic la totul ce tine de înfăţişarea lor.

 

Cum reacţionează personajele caricaturilor tale?
Mă bucură faptul că la noi, deşi e multă sărăcie şi haos în societate, poporul şi persoanele de la conducere au un simţ al umorului foarte dezvoltat şi reacţionează doar pozitiv la realitatea înconjurătoare.

 

 

Victoria Ungureanu, pentruea.md

 

Partenerii nostri:


Table './artinfinit/cms_module_stat_logstrings' is marked as crashed and last (automatic?) repair failedTable './artinfinit/cms_module_stat_logstrings' is marked as crashed and last (automatic?) repair failedTable './artinfinit/cms_module_stat_logstrings' is marked as crashed and last (automatic?) repair failedTable './artinfinit/cms_module_stat_logstrings' is marked as crashed and last (automatic?) repair failedTable './artinfinit/cms_module_stat_logstrings' is marked as crashed and last (automatic?) repair failedTable './artinfinit/cms_module_stat_logstrings' is marked as crashed and last (automatic?) repair failedTable './artinfinit/cms_module_stat_logstrings' is marked as crashed and last (automatic?) repair failed