Primul portal de promovare a artei si culturii în Moldova

Articole noi


Sâmbătă, 19 mai 2018, 18:00-00:00 Muzeul Naţional de Artă al Moldovei Vă invită să participaţi la manifestările prilejuite de NOAPTEA EUROPEANĂ A MUZEELOR

Audrey Azoulay, Ministrul Culturii şi Comunicării din Franţa

 

Noaptea Europeană a Muzeelor a fost iniţiată în anul 2005 de Ministerul Culturii şi Comunicării din Franţa. În prezent evenimentul este patronat de Consiliul Europei, de UNESCO şi de Consiliul Internaţional al Muzeelor. Acesta este un eveniment european de succes desfăşurat la nivel internaţional şi aflat anul acesta la a 14-a ediţie. Mii de muzee şi instituţii culturale din 30 de ţări europene îşi deschid uşile în aceeaşi noapte, iar milioane de europeni sărbătoresc cultura ieşind pe străzi în aceeaşi noapte, însoţiţi de prieteni şi familii.

 

În acest context, Muzeul Naţional de Artă al Moldovei a elaborat un vast program cultural, care va începe la ora 18.00 şi va dura până la 00.00, oferind, astfel, vizitatorilor posibilitatea de a cunoaşte patrimoniul cultural naţional şi de a participa la diverse activităţi cultural-educaţionale.

 

În ziua de 20 mai Muzeul Naţional de Artă al Moldovei va lucra în regim de gratuitate pentru toate categoriile de vizitatori.

 

Programul Nopţii Europene a Muzeelor la MNAM va include:

 

1. Vizitarea expozițiilor permanente de Artă Universală și Artă Națională şi a expozițiilor temporare: Revizitând Nirvana-expoziția personală a artistului plastic român Corneliu Vasilescu și expoziția Peisajul-spațiu deschis către infinit, din patrimoniul MNAM

2. Expoziție de artă interactivă și realitate augmentată (sala de conferințe)

 

3. Recitaluri de muzică clasică susţinute de elevii de la: Liceul Republican de muzică S. Rahmaninov, Liceul Republican de muzică Ciprian Porumbescu; de studenții de la Centrul de Excelenţă în Educaţie artistică Ştefan Neaga şi de la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice, 18.00-23.30 (sala mare)

 

4. Recital de muzică clasică la ţambal susţint de Alexandru Cioroi 18.00-20.00 (sala cu balcon)

 

5. Recital de muzică clasică susținut de cuartetul Select Strings Quartet, 20.00-21.00 ( sala cu balcon)

 

6. Recital de muzică susţinut de interpreta Geta Burlacu, 21.30-22.00 (sala mare)

 

7. Recital de muzică clasică susținut de cuartetul Pasione, 22.00-23.00 (sala cu balcon)

 

8. Ateliere de desen pentru copii și adulți, 19.00-22.00 (sălile blocului N.Dadiani, etaj; sălile str. Pușkin)

9. Realizarea schiţelor portret în creion, cărbune, sanguină, pastel a vizitatorilor doritori de a fi portretizaţi (studenţii de la Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice și de la Colegiul de Arte Plastice Alexandru Plămădeală).

10. Realizarea desenelor decorative cu henna (pe parcursul evenimentului - hol, sala mare)

11. Performance: Laboratorul coregrafic - Irina Slobodeaniuc

 

Sponsorul general al evenimentului: BC Mobiasbanca – Groupe Societe Generale S.A.

Sponsor: S.C. Sandra SRL

 

Parteneri: Liceul Republican de muzică S. Rahmaninov, Centrul de Excelenţă în Educaţie artistică Ştefan Neaga, Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice, Universitatea de Stat din Moldova, Colegiul de Arte Plastice Alexandru Plămădeală, Liceul Republican de muzică Ciprian Porumbescu

 

 

Muzeul Naţional de Artă al Moldovei, Secţia Relaţii Publice şi Expoziţii. Tel: 022-24-13-12

 

 

 

 

 

 

Partenerii nostri: