Tineret
Diana Istrati este una dintre puţinele persoane care într-adevăr uimesc prin felul de-a fi: e tînără, dar versul i-e bătrîn şi înţelept; e nostalgică după casa părintească, dar puternică; e o fire artistică, talentată, dar misterioasă; e carismatică, dar provocatoare... Cei dragi o numesc Albină, ea îşi zice Fluture, Fluture Violet...
Descrie cuvîntul ca un joc de puzzle. Pentru ea regulile sunt nonregului. Crede că poţi opri mersul unui drum, dar nu e în putinţa noastră a mistui un gînd, o lacrimă, o bucurie, o tristeţe.
E autoarea plachetei de versuri „GânDe gând”. A început să scrie nu pentru că îşi descoperise un talent, ci pentru că a impus-o interiorul, care de altfel, se asfixia. A devenit o obişnuinţă să fugă cu stiloul în faţa filelor albe şi să scrie sufletul. Şi aşa zi de zi, pînă cînd a înţeles că aceste răsuflări sunt creaţii...
Spune despre ea: „Fluture în azur de cer sunt, şi rîd în culoare./ Încerc să iubesc totul, pier şi mă renasc din verde./ Zbor...iar, sus...mai sus, suferindă de limite, fărîmituri./ Aripi de o zi caută ferestre de flori, să-şi odihnească răsuflarea de veci./ Nu ajung...negăsirea mă pleacă pe firul resemnat de iarbă ruginită./ Cad în ploi şi îmi las culoarea, ochii rotesc picături de furtuni./ Tangoul mă invită să întorc braţul, goală şi udă, mă răzbun mişcării./ Dans de fluture, minute, şi-atît..., piere culoarea şi eu mai am o clipă...”Şi „Drogată de Cuvînt, nu falsez Sentimentul, dăruind intensitatea lui. Faptă pusă pe masă şi despicată în analize de gînd. Amurg şi Răsărit...nestatornic. EU...”
Poezia este pentru ea calmul şi profunzimea sufletească, e prietena ei invizibilă, dar cu o putere de neînvins. Vă las să o cunoaşteţi...
Cu ce a început cariera ta de poet?
Nu a început dintr-un anumit moment sau timp. M-am trezit în faţa mea cu o foaie şi un stilou şi am scris dintr-o răsuflare. Şi de atunci tot mai scriu...
De ceva timp ai lansat prima ta carte. De ce „GânDe gând”?
Repede mai trece timpul. Deja treii anişori are visul meu. Frumos! De-ai şti cît l-am aşteptat! Asemenea unui ecosistem gîndurile noastre încep de la un punct, se intersectează cu altul, au nevoie de celălalt pentru a fi fericite, nu pot trăi fără un alt gînd care ţine pasul unei existenţe fără guturai şi tot aşa am putea continua într-o interdependenţă continuă... Acest titlu a venit uşor în mintea mea, de parcă stătuse de ceva vreme acolo şi îşi aştepta fastuoasa apariţie. Cînd scriu, gîndurile vin unele peste altele, cu stări diferite, cu reproşurile lor, cu teamă şi naivitate, cu zbor şi cădere, cu lucruri fireşti şi nepămînteşti, unele te duc într-o lume de culoare altele din contra reuşesc să te sugrume în nuanţe întunecate, te duc în copilărie şi te reîntorc pe străzi de oameni grăbiţi. Am putea vorbi la nesfîrşit despre ele, pentru că sunt cele care se joacă mereu cu tine - cel care eşti constituit din raţiune, dar şi din suflet. Nu e atît de simplu să scrii! Uite, din toată învălmăşeala asta s-a născut GînDegînd.
Cum te-a marcat lansarea cărţii în cariera ta de poet?
Nu am crezut niciodată că tot ce simt/ scriu poate deveni o creaţie. Poeziile mele sunt viaţa mea descrisă în rînduri şi stări, la diferite etape şi vîrste. E pîinea mea, care m-a hrănit în momente de singurătate, atunci cînd îmi lipseau părinţii, cînd casa mea a rămas orfană, sau cînd eu, cea mică, trebuia să fiu mare cu dorinţa sau nedorinţa mea. Ea a rămas şi pînă azi să stea în gazdă la mine şi mă plăteşte cu linişte, după lungi meditaţii pe hîrtie. Uneori e insuportabilă, dar necesară.
Nu m-am gîndit niciodată la o carieră de poet. Aş fi prea nesinceră faţă de sentimentele mele care iau forma poeziilor. Să cer bani pe ele?! La sigur un poet trebuie şi el să trăiască dincolo de cuvintele sale, eu încă poate nu sunt pregătită pentru “cariera de poet”. Iar lansarea acestei cărţi m-a făcut să mă simt cu zborul în mine, de parcă aş avea aripi pe care le pot agăţa de sufletele celorlalţi prin poezia mea. Asta am simţit-o cînd pe faţa mai multor persoane dragi mie, ce au venit la lansarea cărţii mele, au apărut lacrimile, zîmbetul, aducerile aminte, dorinţa de exaltare, şi caldele, sincerele îmbrăţişări. Atunci mi s-a spus că am crescut!
Ce reprezintă, de fapt, poezia pentru tine?
E prietena mea, dacă vrei, copilul meu... E tot ceea ce mă face pe mine azi să fiă împlinită, liniştită, pornită spre visări. Mă duc la ea cînd mă plictisesc, cînd îmi este foame, cînd sunt urmărită de criminali, dar şi atunci cînd vreau să împart cu ea bucuria sufletească...
În opinia ta, cum trebuie să fie un tînăr poet?
Nu are descriere. Nu poate fi standartizat. Poetul rămîne poet. Poate fi tînăr ca vîrstă, dar bătrîn în poezia sa, şi viceversa. Trebuie să scrie, dacă i s-a dat această soartă de poet. Cuvîntul nu trebuie lăsat să moară, dacă el vrea să îi dai viaţă. E important să scrii mereu, să laşi din tine tot ce e mai bun şi luminos - pe hîrtie.
Cum este Diana Istrati – poeta?
E adîncă. Fără graniţe, limite, reguli, principii. Trăieşte în lumea nefirescului. Se hrăneşte cu nopţi crăpate de ziuă. Iubeşte lumina care nu arată praful. Crede în aşteptările conturate de timp. E rea uneori, pesimistă şi poate ucide prin cuvînt, dacă o loveşti.
În opinia ta, au tinerii poeţi din R.Moldova unde se manifesta/afirma?
Da, posibilităţi sunt. Dacă te implici, eşti activ, evident, poţi fi remarcat şi apoi poţi să creşti. Cenacluri literare, concursuri, proiecte pentru tineri poeţi, ş.a. E nevoie de dorinţă şi răbdarea de a intra în această lume, complicată, aş zice eu.
Crezi că un poet trebuie să aibă şi alte meserii/profesii sau doar să scrie? De ce?
Eu nu consider că a fi poet e o profesie. Pot să fiu medic, agricultor, cosmonaut, şi tot aşa. Poetul e dincolo de viaţa reală. E viaţa frumoasă a lucrurilor!
Pe lîngă poezie ştiu că mai ai şi o altă pasiune – muzica? De unde vine aceasta?
Adevărat. De mică am fost educată în spiritul muzicii şi armoniei. Tata cîntă la acordeon. Nu a avut posibilitatea financiară să meargă la o şcoală muzicală, să profeseze în aceasă direcţie. Dar are o dăruire aparte pentru muzica la acordeon. Pentru mine tata este un exemplu demn de urmat. Visul trebuie realizat în măsura posibilităţilor, dar nu ucis. Şi pentru că am moştenit calităţile lui, am îndrăgit muzica. Ultima cameră din casa de la ţară era scena mea. Microfoane improvizate, caiete cu piese, şi tot aşa. Mi-am dorit o carieră muzicală. Dar unde? Cu ce? Din bursa de la universitate mi-am procurat o chitară. Am mers la cîteva lecţii, dar e prea costisitor şi am renunţat. Acum mai exersez singură acasă...
Vise muzicale? Vise poetice?
Vise policrome. Atît de multe vise! Dar lumea în care trăim ştie să taie din ele şi te face pesimistă. Vreau să le aduc faţă-n faţă: muzica şi poezia. Ar fi combinaţia perfecă pentru sufletul meu. Aştept să învăţ degetele mele să poată cînta la chitară şi gamele sufletului. Nu e atît de simplu!
Cu ce te ocupi, în afară de poezie şi muzică?
Sunt jurnalist radio. Şi această profesie a fost aleasă de mine pornind de la momentul în care scriam poezii. Şi cel mai aproape de pasiunea mea a fost jurnalismul. Mi-am dorit să stau faţă în faţă cu istoria fiecărui om din această ţară. Sper ca de-a lungul anilor de jurnalism să reuşesc să interoghez 3559,5 mii de locuitori ai R.Moldova. Dacă aş compara jurnalismul cu altceva ar fi - picioare agere, minţi lucide, manevrare de condei, (ne)sinceritate.
Care este, totuşi, activitatea ta preferată?
Îmi plac momentele cînd mă reîntorc acasă. La sat viaţa e altfel. Acolo pot să zic că mă întîlnesc cu viaţa. Simt veşnicia în tălpi, îmi umplu plămînii cu aerul fericirii, mă simt în siguranţă. Nu e o activitate, dar e ceea ce fac în afară de toate pasiunile şi preocupările mele zilnice.
Cum defineşti cheia succesului tău?
Sincer, am obosit de cheile astea care nu îşi mai găsesc lacătul în societatea noastră. De eşti optimist - te aruncă în pesimism, de vrei să schimbi mersul lucrurilor - eşti alungat că ai fi prea tînăr şi fără experienţă...şi tot aşa. Eu nu vreau să par deja banală, spunînd, că trebuie să fim astfel sau altfel pentru a avea succes. Zic asta pentru că oamenii dragi mie, competenţi, cu facultăţi, dornici de a face ceva aici - acasă, au lăsat tot şi au plecat. Şi am rămas eu să fiu copilul care suferă pentru că avem o societate bolnavă. Sunt în rîndul copiilor cu dor de părinţi şi casă orfană. Pot eu oare să vorbesc de cheia succesului, aici - la noi, acasă?
Cîteva cuvinte pentru cititorii Portalului Art Infinit.
Cultura este o moştenire ce se transmite prin valori, principii şi lucruri care salvează lumea de răutăţi. Luminaţi-vă prin artă, arta care este infinită aşteptînd să fie descoperită de voi!
ANNA Casian – Musteaţă
ArtInfinit.md
{Gallery dir='Galerie/Tineret/13')
