Caricatura
Caricatura este un gen aparte al artelor vizuale, de obicei un desen, deşi poate fi executată şi în alte tehnici, care reprezintă o persoană sau o situaţie printr-o exagerarea intenţionată a unor trăsături sau caracteristici, în scopul satirizării, ridiculizării sau atragerii atenţiei.
Funcţiile esenţiale ale caricaturii sunt: de a destinde, de a amuza şi a atrage atenţia, dar şi de a echilibra estetica vizuală a oricărei pagini tipărite şi, nu în ultimă instanţă, de a ilumina prin relevanşă. O caricatură reuşită poate avea o ţintă directă şi poate fi mai elocventă decât multe alte mijloace vizuale sau auditive complexe şi/sau sofisticate. Caricatura de calitate esenţializează într-o singură formă vizuală ceea ce nu poate fi rostit de numeroase cuvinte sau discursuri întregi.
Caricatura este o reprezentare intenţionat amplificată sau deformată, de obicei grotescă, prin exagerarea unor trăsături caracteristice ale înfăţişării fizice sau ale caracterului unei persoane (chip, trup, caracteristici morale sau psihice), sau a unei situaţii. Având variate modalităţi de expresie, după ţelul pe care îl vizează (şarjă amicală, umoristică, satirică, critică, atragerea atenţiei), caricatura se realizează cu mijloace grafice diferite, în creion, în peniţă sau chiar în acuarelă sau guaşă, respectiv mai rar în pictură sau sculptură.
Prezentă în arta figurativă a tuturor popoarelor şi a tuturor timpurilor, începuturile sale se plasează probabil în antichitatea veche, fiind atestată de desenele pe papirus sau de parodiile scenelor mitologice de pe vasele greceşti. Prima datare, pe care o cunoaştem, a unei astfel de notaţii ironice datează cu circa 7.000 de ani în urmă, pe un papirus egiptean. Imaginea reprezintă o orchestră zoologică, cu un leu ce cântă la liră, un măgar la harpă, o maimuţă la un fluier şi un crocodil la un flaut. Acest veritabil cuartet cameral, poate desigur interpreta o piesă compusă de un bou.
La Muzeul Anatolian al civilizaţiei, putem vedea desene şi obiecte ce posedă un caracter distinct umoristic. Chiar şi imaginea lui Buda în postura sa de reverie şi seninătate, are o notă umoristică distinctă. Statuetele de lut din Grecia antică cu satiri veseli, cu falusuri gigantice, sunt şi ele obiecte de amuzament cu semnificaţii erotice. Forma cea mai uzuală a unei reprezentări caricaturale o constituie disproporţionarea şi exagerarea unor anumite parţi ale anatomiei.
Stil grafic echivalent pamfletului scris, caricatura poate fi considerată un gen al artelor plastice care îşi trăieşte cu precădere existenţa în paginile publicaţiilor. Caricatura ironizează în forme directe, simbolice sau metaforice, cu text ori fără cuvinte, aspecte şi mentalităţi sociale, persoane de notorietate sau indivizi oarecare. Caricatura amuză majoritatea dar îi şi irită pe alţii, oricum, de cele mai multe ori creează reacţii de receptare şi nu trece neobservată. Mass-media de pretutindeni e guvernată de legea nescrisă „If it bleeds, it leads”, care într-o traducere liberă ar însemna: „Orice ştire în care curge sânge e o ştire de prima pagină” şi nu este de mirare că adeseori, spaţiul tipografic destinat caricaturii deţine o poziţionare importantă în conceptul paginaţiei.
În general, se face o distincţie clară între caricatură şi ilustraţie editorială dar, adesea o ilustraţie la text poate avea aceeaşi încărcătură satirică ca şi o caricatură de sine stătătoare. Caricatura se distinge şi ea prin câteva specii distincte: caricatura de satiră, de gag (cu text sau fără), caricatura portretistică, caricatura de metaforă sau simbol (prin excelenţa fără cuvinte), banda desenată sau comixul, rareori colajul. Pe lângă aceste forme mai întâlnim caricatura de „şevalet”, cu o lucrătură mai laborioasă destinată sălilor de expoziţie sau saloanelor de umor. O specie aparte a desenului satiric îl reprezintă desenul animat.
Încă de la apariţia primelor gazete, caricatura a fost un ingredient sine qua non al publicaţiilor. Prin caricatură se transmite un mesaj de opinie dar care poate fi în perfectă concordanţă cu opţiunile privitorului. Caricatura a devenit atât de răspândită odată cu apariţia tiparului şi implicit a presei, devenind un barometru al evenimentelor sociale. Prin apariţia internetului, se pare că ne aflăm în zorii unei noi (r)evoluţii a comunicării. Internetul deschide căi nebănuite de mediatizare a imaginii, având un cost minimal şi fiind accesibil oricui. Programele de soft ce creează imagini tridimensionale, facilitează descripţia amănunţită. Site-uri destinate în exclusivitate caricaturii le putem accesa cu uşurinţă de pe diverse web-uri. Muzeul umorului din Montreal este poate cea mai complexă şi la zi colecţie de umor cu reprezentări în toate mediile plastice.
Comicul este unic prin geneză şi conţinut, „Redus la tipul său cel mai general, comicul este totdeauna o impostură demascată” enunţa Tudor Vianu. Ralph Waldo Emerson a sintetizat genial genul caricaturii în următorul aforism: „Caricatura este adesea cea mai adevărată istorie a timpului”.
