Primul portal de promovare a artei si culturii în Moldova

Uniunea Scriitorilor


O primă societate a scriitorilor români din Chişinău este constituită în 1920 (din Comitetul ei de conducere au făcut parte Mihail Sadoveanu, Ştefan Ciobanu, Tudor Pamfile, Nicolae Dunăreanu, N. N. Beldiceanu, Apostol D. Culea). Societatea a luat o formă instituţionalizată în 1940 cu numele de Societate a Scriitorilor şi Publiciştilor Basarabeni (preşedinte  Pan Halippa). Citește mai mult...

..................................................................................................................................

 

Dec 23, 2015
Scriitori talentați din Republica Molodva și de peste hotare, inclusiv elevi și studenți care au debutat editorial, sunt invitați să adere la o nouă uniune profesională , creată la Chișinău, cu susținerea din partea colegilor din Europa. Uniunea Scriitorilor Europeni (USE), Filiala Republicii Moldova va fi inaugurată oficial, luni, 28 decembrie, ora 11:00, în Sala Mare a Bibliotecii Municipale „B. P. Hasdeu” din Chișinău, relevă poeta Diana Ciugureanu-Zlatan, președinta fondatoare a Filialei create, pentru CultArtLife.com.
Dec 6, 2015

În noiembrie 2015, la Chișinău, a fost fondată o filială a  Uniunii Scriitorilor Europeni. Diana Ciugureanu – Zlatan, fondatoarea filialei din Republica Moldova, susține că aceasta este cea de-a 18-a filială a USE. ”Scopul constituirii Uniunii Scriitorilor Europeni  este promovarea, cu precădere, a scriitorilor din spaţiul Uniunii Europene  şi dominioanele Angliei (Canada, Australia etc), prin publicarea acestora, în traducere, în toate ţările componente ale acestui spaţiu şi nu numai”  mai declară  ea.

Nov 26, 2015
Scriitorul, eseistul, preşedintele Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova Arcadie Suceveanu și-a depănat frumoasele amintiri legate de copilărie, de visele din trecut, de satul natal... Şi denumirea localităţii din care provine autorul este semnificativă: Suceveni, despre care scriitorul menţionează că este ”un sat frumos, sută la sută românesc, de unde se vede arcul Carpaţilor”…Ce alte lucruri interesante ne-a mărturisit scriitorul citiți în următorul interviu
Nov 24, 2015
Petru Cliofos este un tânăr îndrăgostit de poezie. La sfârșitul acestei săptămâni își va face debutul în literatură lansându-și cartea ”Suflet pe altar”. Se anunță a fi un eveniment unic și inedit. Despre lansare, dar și despre alte momente din viața tânărului poet, aflați din interviul de mai jos.
Nov 24, 2015

Tânăra scriitoare Cristina Costov s-a născut pe data de 24 noiembrie 1982, în satul Dondușeni, raionul Dondușeni. În perioada 1989 – 1999 și-a făcut studiile la Liceul ”Mihail Sadoveanu” din orașul Ocnița. A studiat mai apoi la Universitatea Europeană din Moldova, Facultatea de Drept Penal.

Nov 16, 2015
Arcadie-Vasile Suceveanu s-a născut la data de 16 noiembrie 1952 în satul Suceveni, raionul Hliboca (Adâncata) din regiunea Cernăuți (astăzi în Ucraina), în familia lui Vasile și Catrina Sucevan. După studiile efectuate la Școala de 8 ani (1959-1969) și la Școala Medie din Carapciu pe Siret (1969), a urmat cursurile Facultății de Filologie, secția Limba și Literatura Română din cadrul Universității de Stat din Cernăuți (1969-1974).
Nov 8, 2015
Născut la 8 noiembrie 1948, s. Sârma, R. Moldova. Actualmente domiciliat în Brașov, România. Absolvent al Colegiului de Arte, secția teatru, or. Soroca, R. Moldova, promoția 1967 și al Academiei de Drept din Harkov, Ukraina (1975). A activat (R. Moldova) în calitate de regizor de teatru popular, funcționar în instituții publice, avocat. Este membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova, poet.
Oct 2, 2015
Născut pe 2 octombrie 1942, în Vindrei, raionul Torbeevo, R. Mordvină, Federaţia Rusă, prozatorul şi publicistul Victor Prohin a crescut de la vârsta de trei ani în satul Lencăuţi, din nordul Basarabiei. A absolvit şcoala medie din satul Verejeni, raionul Ocniţa (1960), şi Facultatea de Filologie a Universităţii de Stat din Moldova (1965).
Sep 3, 2015

Ion Druţă s-a născut pe data de 3 septembrie, în satul Horodişte, judeţul Soroca, Republica Moldova). Prozator, dramaturg, eseist. Fiul unui pictor de biserici. A urmat Cursurile de tractorişti (1945); Şcoala silvicolă (1946); Cursurile de literatură de pe lîngă Institutul „Maxim. Gorki” de la Moscova(1957). Deputat al poporului din fosta Uniune a Republicilor Sovietice Socialiste. (1989). Membru de onoare al Academiei Române (1990). Membru titular al Academiei de Ştiinţe din Republica Moldova(1992).

Aug 4, 2015

Poetul Gheorghe Ciocoi s-a născut la 4 august 1942 în localitatea Cepeleuţi, judeţul Edineţ, Regatul României. Este fiul Anei (născută Gonţa) şi al lui Ion Ciocoi, ţărani. A absolvit Universitatea de Stat din Chişinău (1965). Între 1964 şi 1978 lucrează la ziarul „Moldova socialistă". Îndeplineşte un timp funcţia de secretar al Comitetului de conducere al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova.

Jul 26, 2015

Pe data de 30 iulie, cu începere de la ora 16.00, în incinta Bibliotecii Hașdeu, va avea loc lansarea de carte a scriitoarei Ana Onică. Autoarea invită toți doritorii la lansarea romanului "Forţa iubirii sau "5 femei , 5 generaţii şi un sigur destin ". Romanul oferă lecţii de supravieţuire şi rezistenţă, de încredere în forţele Binelui şi ale Iubirii.

Jul 25, 2015

Vladimir Beşleagă s-a născut la 25 iulie, 1931. Eeste originar din Transnistria – azi, un teritoriu ostil, înstrăinat de Moldova şi de spiritul românesc. A cunoscut de copil realităţile terifiante ale celui de-al Doilea Război Mondial, în care basarabenii au trăit o dublă dramă, regăsindu-se în tranşee inamice, de o parte şi alta a frontului. Această experienţă biografică ce i-a marcat sensibilitatea artistică s-a reflectat în romanul Zbor frânt, apărut în anii ’70.

Jul 3, 2015

Titus Stirbu (3 iulie 1942, Cenusa, judetul Soroca, Romania Mare) este  poet din Republica Moldova. Este fiul lui Grigore Stirbu. Dupa ce absolva Universitatea de Stat din Chisinau (1964), functioneaza ca redactor la Televiziune (1966-1976) si la Societatea „Prietenii Cartii" (1977-1983), apoi este consilier si secretar al Uniunii Scriitorilor (1984-1991) si din nou redactor la Departamentul pentru Edituri, Poligrafie si Comertul cu Carti (1991-1995) si la Departamentul Relatii Interetnice (1999-2001).

Jun 21, 2015
Mihai Gheorghe Cibotaru s-a născut la data de 21 iunie 1934, în satul Vărvăreuca (pe atunci în județul Soroca din România, astăzi în raionul Florești din Republica Moldova). A urmat numai trei ani de școală românești, apoi, după ocuparea Basarabiei de către URSS a învățat la Școala medie din Florești, pe care a absolvit-o cu medalie de argint. A intrat fără examene la Facultatea de Filologie a Universității de Stat din Chișinău, ale cărei cursuri le-a absolvit în anul 1959) și a urmat apoi Școala Superioară de Partid de pe lângă CC al PCUS (1967).
Jun 3, 2015

Anatol Ciocanu s-a născut la 3 iunie 1940, în satul Mălăieşti, judeţul Bălţi, Regatul României. A fost redactor şi s-a manifestat ca un publicist deosebit al generaţiei sale la revista „Moldova” şi la săptămânalul „Glasul Naţiunii”. În poezie, debutează cu placheta de versuri „Sărutul soarelui” (1965), anunţându-se ca un romantic ce scrie o poezie a stărilor sufletului cutreierat de fiorii adolescentini ai dragostei, a setei de viaţă şi de afirmare.

Apr 30, 2015

Vasile Şoimaru s-a născut la 30 aprilie 1949, în Cornova, Ungheni.  În 1971 devine licenţiat al Facultăţii de Economie a Institutului Politehnic din Chişinău. Lucrează asistent universitar la Politehnica din Chişinău, absolvind în 1973). În perioada 1977 – 1990 este lector, lector superior, conferenţiar universitar, prodecan la Facultatea de Economie a USM.  În 1991-1994 este vicerector al nou-fondatei Academii de Studii Economice din Moldova.

 

Pagina  1  de  7

 

Partenerii nostri: