Primul portal de promovare a artei si culturii în Moldova

Diaspora


Dec 14, 2015
Fost decan al Facultății de Jurnalism  și Comunicare Publică, ULIM, actual Președinte al Comunității Moldovenilor din Quebec, Canada, Ala Mîndîcanu, își sărbătorește astăzi ziua de naștere. La această frumoasă vârstă, Portalul ArtInfinit vine să o felicite și să îi ureze un sincer LA MULȚI ANI!
Dec 17, 2014
Iurie Pârcălab a plecat în Italia când avea 18 ani. Timp de 9 ani a avut mai multe job-uri în domeniul alimentației publice, iar acum și-a găsit locul care îl reprezintă cel mai bine – este bucătar-șef la unul dintre cele mai populare restaurante din Milano, Anche Bar.
Aug 25, 2014
Model, designer și actor, trei meserii practicate de un singur tânăr care s-a stabilit de câțiva ani peste hotare. După ce a făcut modeling în Chișinău și Roma, a plecat în Moscova unde își încearcă puterile în actorie. Totuși cel mai mare vis al lui Valentino Rich e să-și transforme numele într-un brand, iar hainele create de el să fie purtate și de cetățenii Republicii Moldova.
Jul 24, 2014
Susține că e îndrăgostită de satele, peisajele și tradițiile din Republica Moldova, însă soarta a dus-o pe partea cealaltă a continentului. Este vorba despre  pictorița Nelly Vrânceanu , care a plecat în Franța, acolo unde pictează tablouri ce îi amintesc de plaiul natal. Mai mult, timp de 7 ani de trai în țara lui Renoir, pictorița a participat la numeroase expoziții, a creat Les Gare des Arts și a reușit să încânte publicul francez cu tablourile semnate de ea. Vă invităm să o cunoașteți mai bine pe pictorița basarabeancă din Franța.
May 26, 2014

Cetăţenii moldoveni din Padova, Italia au reprezentat ţara noastră pentru al 14-lea an consecutiv la Sărbătorea Popoarelor. În acest an, Asociaţia  “Baștina” a participat la sarbatoare în colaborare cu asociațiile:”Confaud”, “Connect-Moldova”, “Maluri de Prut”, și “Amici della R. Moldova”. Pe parcursul festivității, asociațiile au luat parte la parada comunităților, unde tricolorul a fost purtat cu demnitate de către copii moldoveni și de cetățenii statului nostru aflați la sărbătoare.

May 16, 2014

A plecat de acasă în urmă cu cinci ani pentru a-și realiza visele și a începe o viață mai liberă. Astăzi, Olga Baltag urmează un master în Artele Scenei la Strasbourg. Este autoarea unui volum de versuri publicate la Chișinău și a unei piese de teatru despre 7 aprilie.

May 14, 2014
În această perioadă, cetățenii Republicii Moldova stabiliți cu traiul în străinătate organizează mai multe acțiuni de caritate, cu scopul de a ajuta cetățeni din Moldova, fie copii, tineri în dificultate sau familii vulnerabile. În acest context, vă prezentăm un calendar al acestor evenimente.
May 10, 2014

Cetățenii moldoveni din SUA organizează azi o seară de artă și cultură cu genericul “From Moldova, with love” (Cu drag, din Moldova) în orașul Philadelphia. Potrivit coordonatorului principal, Evghenia Berzan, evenimentul are drept scop promovarea culturii naționale, dar coagularea comunităților de cetățeni moldoveni din New Jersey, New York, Pensilvania, dar și din alte regiuni ale SUA.

May 3, 2014
Vitalie Gandrabur este un tânăr din Republica Moldova care a reuşit să îşi realizeze visul de fotograf în Italia. A plecat într-acolo la vârsta de 20 de ani. După mai multe încercări şi diverse joburi pe care le-a avut, moldoveanul a ajuns să fie fotograf şi, mai mult, să îşi pună pe picioare propria afacere.
May 1, 2014

La Baku, pe data de 29 aprilie, a avut loc Ceremonia de deschidere a Zilelor Culturii Republicii Moldova în Republica Azerbaidjan. Inaugurarea evenimentului s-a desfășurat  la Filarmonica de Stat din Baku, unde sala s-a dovedit a fi neîncăpătoare pentru publicul prezent. Evenimentul a cuprins un concert susţinut de ansamblul de muzică populară şi dans „Fluieraş”, condus de fraţii Ştefăneţ şi de maestrul de balet Iurie Bivol.

Mar 22, 2014

Sărbătoarea Mărţişorului este aşteptată de noi în fiecare primăvară. Dar nu doar de noi, cei de acasă, dar şi de compatrioţii noştri de peste mări şi ţări. Deja al doilea an, Mărţişorul ajunge şi în SUA, şi anume în San Fransisco. Acest fapt se datorează unor oameni cu suflet mare care depun efort pentru ca şi moldovenii din această ţară să se bucure de venirea primăverii şi de minunea mărţişorului.

Mar 19, 2014
În seara zilei de 4 martie, la Paris a avut loc o manifestare culturală care a adus în atenția publicului francez Republica Moldova. Originalitatea acestui eveniment a constat în faptul că grupul de inițiatori și principalii săi organizatori sunt francezi – tineri cineaști și actori, care au vizitat recent și cu diverse ocazii Republica Moldova.
Mar 18, 2014

Stabilit în capitala Estoniei, Tallinn, pictorul moldovean Vladimir Baciu este o prezenţă frecventă cu lucrările sale la vernisaje colective, dar şi cu expoziţii personale. Pasionat de culorile Luminii şi inspirat de Lumina culorilor, Vladimir Baciu imortalizează pe pânze peisajele naturii, frumuseţi inegalabile, pe care, în iureşul cotidianului nu reuşim să le contemplăm. Or, pictate cu dragoste şi pasiune, ele rămân la fel de atractive. Adunate sub genericul “Decoraţiuni pentru Săruturi”, 133 de lucrări ale pictorului moldovean au fost expuse la  “NOKIA Concert hall” din oraşul Tallinn.

Mar 1, 2014

Cătălin Josan și Alex Calancea Band vor prezenta un concert de zile mari pentru moldovencele aflate în Paris. Astfel, doritoarele de a sărbători sosirea primăverii într-un mod frumos, sunt așteptate azi, la Cafe de Paris, cu începere de la ora 20.00, pe adresa: 5 Passage Louis Philippe, Metro Bastille 1, 5, 8, 75011 Paris, France. Evenimentul este organizat de Connexions Moldavie, Asociația ”Toți Români” din Franța și Catalin Josan Official.

Feb 21, 2014

Pe data de 9 martie, cu ocazia sărbătoririi Zilei Internaționale a Femeii, Ambasada Republicii Moldova în Italia organizează un concert de zile mari pentru toate moldovencele aflate la Roma. În cadrul concertului vor evolua: Anastasia Lazariuc, Anișoara Dabija, Adriana Ochișanu, formația ”Akord” și Ansamblul de Dans ”Fluieraș”. Concertul cu genericul ”Orice femeie e frumoasă” va avea loc la Teatro Tendastrice , Via Giorgio Perlasca, 69, în Sala Mare. Sunt libere 3000 de locuri.

Feb 18, 2014

Cătălin Josan și Alex Calancea Band vor prezenta un concert de zile mari pentru moldovencele aflate în Paris. Astfel, doritoarele de a sărbători sosirea primăverii într-un mod frumos, sunt așteptate pe data de 1 martie 2014, la Cafe de Paris, pe adresa: 5 Passage Louis Philippe, Metro Bastille 1, 5, 8, 75011 Paris, France. Evenimentul este organizat de Connexions Moldavie, Asociația ”Toți Români” din Franța și Catalin Josan Official.

 

Pagina  1  de  6

 

Partenerii nostri: