Primul portal de promovare a artei si culturii în Moldova

Uniunea Scriitorilor


La mulți ani, Vladimir Beşleagă!

Vladimir Beşleagă s-a născut la 25 iulie, 1931. Eeste originar din Transnistria – azi, un teritoriu ostil, înstrăinat de Moldova şi de spiritul românesc. A cunoscut de copil realităţile terifiante ale celui de-al Doilea Război Mondial, în care basarabenii au trăit o dublă dramă, regăsindu-se în tranşee inamice, de o parte şi alta a frontului.
Această experienţă biografică ce i-a marcat sensibilitatea artistică s-a reflectat în romanul Zbor frânt, apărut în anii ’70, fiind considerat vârful prozei literare basarabene postbelice. Romanul lui Beşleagă propunea o scriitură de tip nou, analitică şi psihologizantă, cunoscând multiple şi variate comentarii: în cazul său putem vorbi chiar despre o „aventură a interpretărilor”. Recenzenţii din epocă au văzut o carte ce acuză „nemilos” ororile războiului – era felul sovietic de a impune, adesea împotriva sensurilor denotative ale unor opere literare, o anumită imagine a lor conformă ideologic. Criticii literari oneşti, în schimb, au apreciat calităţile estetice ale romanului lui Vladimir Beşleagă, care avea valenţele unui experiment literar european fără precedent în literatura basarabeană. În anii de după ’89, Zbor frânt s-a bucurat de analize cu tentă parabolico-simbolică: romanul a fost considerat un receptacul al vicisitudinilor unui popor separat de un râu, Nistrul şi Prutul în egală măsură, un adevărat „Stix” al sufletelor rătăcite, a fost pusă „sub lupă” relaţia complexă tată-fiu din naraţiune, recifele psihologice ale unei familii scindate. Această intensitate exegetică demonstrează valoarea ieşită din comun a romanului Zbor frânt.
Vladimir Beşleagă este autorul mai multor cărţi de proză şi de jurnal. Tot domnia sa semnează singurul roman „de sertar” basarabean, Viaţa şi moartea nefericitului Filimon, editat abia în anii liberalizării gorbacioviste. Dotat cu o vastă cultură filozofică şi literară, cunoscător al câtorva limbi străine (cum nu mai există, cred, altul printre literaţii din generaţia sa), dl Beşleagă este apreciat şi pentru intervenţiile publicistice, iar volumele sale de „dialoguri transnistrene” şi cele consacrate represiunii sovietice în Basarabia îmbină într-un mod fericit scrupulozitatea istoricului cu fineţea detaliului descriptiv, rigoarea documentului cu spiritul de observaţie propriu unui mare scriitor.
Beşleagă este unul dintre puţinii noştri intelectuali, trecuţi prin „vremi”, care şi-a asumat cu luciditate trecutul şi a pledat energic pentru o „etică a memoriei” în viaţa publică şi în cea literară. În anii ’90, Vladimir Beşleagă s-a implicat în Mişcarea de renaştere naţională, a fost deputat în primul Parlament al Moldovei independente, a luptat pentru recuperarea valorilor româneşti. Prozatorul este un fervent susţinător al tinerilor scriitori, participă la cenacluri şi ateliere de creaţie, se implică în dezbateri, cuvântul său este ascultat şi respectat. Beşleagă reprezintă un adevărat model de şcoală literară şi de atitudine intelectuală.

 

Artinfinit.md

Partenerii nostri: