Primul portal de promovare a artei si culturii în Moldova

Uniunea Teatrală


O ţară în care trăiesc doar copii, babe şi moşnegi

Ce s-a întîmplat cu adevărat la 7 aprilie? Nu se ştie dacă vom afla adevărul pînă la capăt. Totuşi, este în puterea noastră să revedem scenele protestului paşnic din 6 şi 7 aprilie şi modul în care aceste proteste au degenerat în acţiuni de violenţă.
Aceste gînduri au fost realizate de Teatrul Satiricus, care a hotărît să ne trezească din nou emoţiile intense trăite în 7 aprilie 2009. Acest spectacol montat de Sandu Grecu, după textele lui Constantin Cheianu şi Irina Nechit a intrigat şi studentele Facultăţii de jurnalism, Astfel în ziua de 25 martie, îndrumaţi de profesoara Larisa Turea, am ajuns să fim primii spectatori ai marei premiere.
Gălăgia nu contenea în urma noastră, eram vesele, comunicam şi vorbeam cu glas tare, fără să ne dăm seama de ce ne aştepta dincolo de uşile teatrului.
Cînd am fost invitate să trecem prin „Coridorul morţii”, (pentru că aşa va face tot publicul care va pleca la spectacol) s-a observat că parcă cineva ne luase cuvîntul de pe buze.
Toate eram doar o tăcere şi un gînd. Cîteva dintre studente nu au avut curajul să retrăiască acele momente de calvar, în care poliţiştii băteau cu bîtele şi strugau necontenit „Mergeţi mai repede, mai repede....!”. Am stat nemişcate întreaga repetiţie, auzindu-se doar căderile lacrimilor şi respiraţii adînci.
Un moment remarcabil a fost prima parte a spectacolului, construită din mărturisirile tinerilor torturaţi în comisariatele de poliţie. Pe lîngă toată informaţia oferită de mass-media, în scenă lucrurile arătau mult mai amplificate, actul scenic provocînd o impresie teribil de puternică.
E specific pentru acest spectacol şi faptul că în el joacă şi doi copii, Dan Cornescu şi Alexandrina Grecu. Cîteva din spusele acestora s-au şi memorizat:”Există o ţară în care trăiesc numai moşnegi, babe şi copii. Copiilor li se dedică acolo numai o zi, în rest toate zilele sunt ale babelor şi moşnegilor. Copiii se tem de babe şi moşnegi, iar babele şi moşnegii se tem de moarte...”.
Sandu Grecu, regizorul spectacolului, ne mărturiseşte că spectacolul i-a costat mult, nu doar în plan financiar.”Vorbesc în primul rînd de efortul actorilor, de consumul lor emoţional, psihic, intelectual. Actorii au trebuit să-şi creeze rolurile pornind de la zero, să renunţe la ticuri, să-şi reinventeze personajele”.
Acest spectacol e unul manifest, prin care actorii spun publicului că protestele de acum 3 ani nu trebuie uitate sau 7 aprilie a fost începutul libertăţii noastre.
Partea spectacolului care ne-a atins în mod special a fost problema copiilor a căror părinţi sunt plecaţi peste hotare.Ne-am regăsit printre textul actorilor şi ne-am simşit pe cîteva momente actori ai propriilor scenare ale vieţii.
Ne-a fost redată imaginea veridică şi reală a vieţii, pe care am văzut-o cu proprii ochi şi cu siguranţă ne-a mişcat orice cuvînt din acest 7 aprilie. Am privit pentru a doua oară în oglindă şi ne-am ciocnit cu jocul dureros al infinitului în care existăm.
Pline de impresii, cu zămbetul „cîrligat”, opus celui de început, am închis carnetele rămase cu fila albă, dar care trebuia să fie completată cu notiţe din spectacol...

 

 

Diana Istrati

 

Partenerii nostri: