Etno
Purtăm în ochii noştri imaginea locurilor care ne vorbesc despre începuturi şi prezent, despre linişte şi război, datini şi tradiţii. Un pămînt în care rodul e dragostea, pîinea caldă din cuptor şi torsul bunicii la gura focului.
Satul- aluat din care am fost frămîntaţi de mîini trudite, dar rezistente realităţii, uneori prea dure. Aici ne aducem aminte de oameni puternici, care au tras pluguri şi au învins noroiul. Toată faţada asta o resimţim cu primul pas în ograda d-nei Tatiana Popa - stăpîna unui minunat muzeu al Casei Părinteşti din satul Palanca. Aici respirăm aerul autenticului şi regretăm raiul pierdut al simplităţii buneilor.
Ne întîmpină ca o adevărată gospodină, cu nuci şi mere, şi o prăjitură coaptă special pentru noi, cei veniţi de la Facultatea de Jurnalism, pentru a scrie materiale culturale, dar şi a ne delecta cu lucruri frumoase.
D-na Tatiana ne povesteşte istoria casei „În 1949 părinţii mei au fost deportaţi în Siberia. Atunci i-au deposedat de casă, de tot ce adunaseră de-a lungul vieţii. Cu eforturi mari mi-am redobîndit casa părintescă, pe care comuniştii o transformaseră în soviet sătesc. Pentru a face veşnică memoria părinţilor mei am făcut acest muzeu.” Observasem după cele relatate, personalitatea ei puternică, sufletistă, luptătoare, cu dorinţe mari şi gînduri cereşti.
Aici se află şi un atelier de broderie, croşetărie, tapiserie, unde femeile şi copii au posibilitatea de a învăţa o meserie. „Tradiţiile trebuie conservate, valorificate şi înrădăcinate în inimile generaţiilor mai tinere” spune d-na Tatiana.
Atelierele de creaţie, pe malul lacului, festivaluri tematice, la care participă întreg satul, face adevărate sărbători de suflet (Sărbătoarea cununilor de flori, degustări de preparate, dulceţuri după vechi reţete, festivalul etniilor) şi îndrumă tinerii spre tradiţie.
Cămeruţa în care se păstrează lucrurile confecţionate manual, naşte o viaţă de trecut, lăsată de ceva timp în umbră de noi. Costume naţionale, lucruri din lemn, paie, descriu maestria celor care au muncit aici.
D-na Tatiana ne arată băsmăluţa miresei şi ne relatează istoria ei: „În trecut fiecare fată care dorea să se căsătorească venea la hora satului cu o băsmăluţă pe care o confecţiona singură de la o vîrstă fragedă. Îşi punea la brîu băsmăluţa ca să o vadă baieţii. Motivele ornamentale brodate pe basmăluţa miresei marcau etapele vieţii miresei şi planurile ei de viitor. Gaurelele de pe margini simbolizau copilaria fără griji, în rîndul al doilea se brodează cruciuliţele roşii, care simbolizează maturitatea fetei, în al treilea rînd se broda o coroniţă de flori multicolore cu frunze verzi, ceea ce însemna gătinţa fetei de măritiş. În centrul basmaluţei se brodau fructe - dupa numarul de copii pe care şi-l dorea mireasa. Dacă fata e mezina sau unica la parinţi, în broderie lipsesc florile galbene, ceea ce inseamna că va ramîne să trăiască în casa parintească. Daca printre floricele se broda un mic garduţ însemna că ar vrea să se ducă la casa gata, sau că vrea să-şi construiască una noua. Dacă e pomul vieţii, înseamna că e de viţă nobilă şi ar dori să ducă faima familiei şi mai departe. Astfel, basmaluţa miresei îi comunica mirelui planurile sale pe viitor.”
Cînd ieşi din această Casă părintescă ochii ţi se avîntă într-un cer care se înşiră în faţa ta, cu priveliştea verde ce îţi fură un gînd de ACASĂ. Am admirat o muncă dobîndită prin efort şi am apreciat la cea mai înaltă valoare puternica făptura cu verticalitate - d-na Tatiana Popa.
Text: Diana Istrati
Foto: Anna Casian
