Primul portal de promovare a artei si culturii în Moldova

Uniunea Scriitorilor


În căutarea unei linii de plutire

Frumoasa şi profunda spusă a marelui Eminescu, pe care aţi ales-o drept „cap de afiş” al publicaţiei - Podoaba cea mai nobilă a unui popor este arta - deşi ţine de secolul XIX şi mileniul II, cred că şi acum, la începutul secolului XXI şi al mileniului III, rămâne a avea aceeaşi valoare, aceeaşi valabilitate. Ideea o complineşte şi spusa unei alte reputate personalităţi a literaturii române, Eugen Lovinescu: „Cultura este finalitatea tuturor civilizaţiilor”. Aici, în calitatea mea de scriitor, pot adăuga că şi cartea rămâne a fi una dintre valorile supreme ale omului, ale omenirii în general, chiar dacă, în contextul zilei de azi, ea este marginalizată, concurată tot mai mult de televizor, computer, internet, telefonie mobilă şi alte invenţii de ultimă oră. „Cartea de sticlă” -  aşa cum e numită varianta ei electronică - nu cred că va reuşi, până la urmă, să substituie total cartea în accepţia tradiţională,  materială. Asta,  bineînţeles, dacă punem în noţiunea de carte, în primul rând, valoarea ei culturală, indiferent de ce formă are - clasică sau electronică. Cartea, de fapt, este chezăşia emancipării omului, a societăţii în general, în ultimă instanţă - a întregii civilizaţii umane.

Dacă e să ne referim la societatea noas-tră, sigur, la capitolul cultură, perspec-tiva este una de durată. Mai avem mult şi multe de făcut. Mai cu seamă că, după cum spuneam mai sus, avem şi motivaţii generate de spiritul timpului în care trăim, ce ne fac evidentă dovada că ea, cultura, este marginalizată, desconsiderată - în tot cazul, nu se află pe prim planul preocupă-rilor sociale. Avem, însă, cu certitudine, şi performanţe.  Avem oameni de cultură de incontestabilă valoare naţională, de nivel european şi universal, avem teatre şi for-maţii artistice care, prin ceea ce fac, contu-rează distinct identitatea noastră ca popor, contribuind esenţial la crearea unei bune imagini a Moldovei. Altceva e că, ceea ce fac oamenii de cultură – fiecare în parte sau întruniţi într-o colectivitate de creaţie – se întâmplă în pofida minimelor condiţii favo-rabile creaţiei, mai mult dintr-un entuziasm patriotic, putem spune, precum şi din con-ştiinţa că astfel îşi îndeplinesc datoria de cetăţeni ai acestei ţări.

De regulă, obişnuim să motivăm tot ce se/nu se întâmplă la noi şi, deci, şi cu noi, prin criza economică pe care o traversăm. Dar nu putem da toată vina pe criză. De fapt, de mai mult timp şi la toate nivelele, ne confruntăm cu o teribilă criză a moralităţii. Da, în această lume contemporană în care ne este dat să trăim persistă de mai multă vreme o devastatoare criză de moralitate. S-au devalorizat criteriile morale, şi de aici, după mine, pornesc mai multe racile, mai multe probleme de care ne ciocnim la ora actuală. Bineînţeles, există şi o criză economică, dar ea există într-o interdependenţă cu cea morală, pentru că una este generată de alta. Tot ceea ce se întâmplă, se interferează şi se influenţează în mod reciproc. Pe acest fundal şi în acest context, se accentuează şi mai mult criza culturii, a civilizaţiei în general.

Vorbind despre condiţia artistului în actuala societate - şi a scriitorului în mod special, fiindcă eu sunt scriitor, - ar fi de spus că este una vulnerabilă. La noi artistul e lipsit de protecţie socială.Se ştie că în statele civilizate statul, de regulă, are grijă de oamenii de artă - pictori, muzicieni, compozitori, actori, scriitori şi aşa mai departe, - oferindu-le diverse indemnizaţii, burse de creaţie, onorarii şi altele, astfel ca ei să poată munci cu toată forţa şi cât mai eficient. Un coleg de breaslă din Suedia, sosit un timp în urmă la Chişinău, la Biblioteca Naţională pentru Copii „Ion Creangă”, a rămas foarte surprins de condiţia în care există scriitorul în Republica Moldova. La ei, fiecare membru al Uniunii Scriitorilor, în mod automat primeşte o indemnizaţie din partea statului; orice conferinţă, lectură publică  sunt remunerate. La noi, munca oamenilor din domeniu este, de fapt, neremunerată. Avem publicaţii care decenii de-a rândul nu plătesc - pentru că nu dispun de fondurile respective - onorariu autorilor pentru materialele publicate în paginile lor. Oricât ar părea de incredibil, în această situaţie se află şi organul de presă al Uniunii Scriitorilor din Moldova - săptămânalul „Literatura şi Arta”!  Deci, se încalcă drepturile de autor ale scriitorilor!

Nemaivorbind de bursele de creaţie şi alte forme de remunerare de care, la noi, sunt lipsiţi oamenii de creaţie. Este ruşinos faptul că doar pensionarii care au Ordinul Republicii şi care, de altfel, sunt puţini la număr, primesc o indemnizaţie la pensie în sumă de 500 de lei. În alte părţi, lucrurile la acest capitol stau mult mai bine. Să aducem exemplul vecinei noastre, Ro-mânia, unde, în 2007, la propunerea mai multor senatori în frunte cu Adrian Pău-nescu, a fost adoptată o lege privind adă-ugarea unui spor la pensia membrilor Uni-unii Scriitorilor în proporţie de 50 la sută. Cred că această formă ar putea fi promovată şi la noi. La fel cum ar putea fi promovate multe alte lucruri întru îmbunătăţirea situ-aţiei în uniunile noastre de creaţie, adică a oamenilor care activează în domeniul artei şi culturii şi care aduc folos ţării, făurind un patrimoniu ce nu poate fi evaluat în unitate monetară, deoarece exprimă mult mai mult decât banul - fiinţa spirituală a neamului.

Aşadar, societatea noastră are de înlătu-rat încă  multe obstacole şi inechităţi privind viaţa şi activitatea oamenilor de creaţie, care, acum, se află în condiţii pe care le-aş numi dramatice. Cei care au ac-tivat douăzeci sau treizeci de ani, ajungând să aibă azi o imagine, o reputaţie publică, şi-au asumat creaţia ca pe un destin. La această oră, ei nu mai pot să se reprofileze, să renunţe la preocupările lor de-o viaţă, pentru că ei sunt formaţi ca artisti. Unul tâ-năr se mai poate reprofila, pe când un om cu o activitate îndelungă în spate nu mai poa-te face acest lucru. Mai e şi altceva: bunul Dumnezeu l-a înzestrat cu anumite calităţi şi capacităţi, dându-i-le pentru o folosire cât mai rodnică. Pentru ca ele să nu se piar-dă - ar fi păcat! - este necesară de protecţia socială a omului de cultură, a scriitorilor în mod special.  Statul ar trebui să se pătrundă de adevărul că noi vom putea avea o bună imagine bună în exterior întâi de toate prin intermediul culturii. Nu ne putem impune cu altceva (cel puţin, deocamdată) în rela-ţiile cu alte state, pentru că suntem un stat mic, cu foarte puţine resurse materiale.

La începutul acestui an, s-a constituit Asociaţia Uniunilor de Creaţie.  A ţinut şi un congres la care au luat parte prim-mi-nistrul Vlad Filat, preşedintele interimar Mihai Ghimpu, miniştri, oameni de stat. În cadrul congresului, au fost formulate nişte obiective ce vizează munca şi viaţa oamenilor de creaţie, în mod general vor-bind, protecţia socială a acestora. Am avut asigurări din partea noilor guvernanţi că problemele abordate se vor afla în perma-nenţă pe agenda lor de lucru. După cum era de aşteptat, după congres nu s-a întâmplat nimic. Să mi se ierte această ironie, dar ea se bazează pe experienţa multor ani; or, au trecut douăzeci de ani de la schimbările  survenite în societatea noastră, dar în domeniul culturii şi artei situaţia a rămas exact aceeaşi ca şi la începutul restructurării.  Pictorii sunt nevoiţi să achite integral plăţile comunale pentru spaţiul în care lucrează - atelierul; în condiţii foarte dificile apar publicaţiile de specialitate; scriitorii, cu rare excepţii, se află în imposibilitatea de a-şi tipări operele, şi aşa mai departe. La noi există două edituri de stat: „Cartea Moldovei” şi „Lumina”, cea de a doua fiind specializată în editarea de manuale. Există şi o serie de edituri particulare care mai acceptă să tipărească câte ceva şi din literatura naţională, din creaţia scriitorilor contempoprani. De regulă, însă, toate editurile se orientează spre literatură vandabilă, comercială, care să le aducă venit. În această situaţie, statul e cel care ar trebui să aibă grijă să finanţeze editarea literaturii naţionale, pentru că aşa se face peste tot în lume. Ce aş propune eu noilor conducători ai statului? În primul rând, ca editura „Cartea Moldovei” să fie trecută sub egida Uniunii Scriitorilor, să devină o editură a ei, dar finanţată, cel puţin parţial, de către stat. Având această finanţare parţială din partea statului şi fiind condusă de un om care cunoaşte bine legile managementului, ea s-ar putea preocupa la modul serios de tipărirea literaturii naţionale, a scriitorilor contemporani. Căutând, bineînţeles, în pa-ralel şi surse suplimentare pentru a se putea menţine pe linia de plutire.

La începutul anilor ’90, apăruse un fenomen foarte benefic pentru oamenii de cultură - sponsorizarea. Adică, oamenii de afaceri, instituţiile şi întreprinderile care aveau un beneficiu real şi permanent ajutau uniunile şi oamenii de creaţie. Ei bine, în ultimul timp, din păcate, acest fenomen s-a diminuat foarte mult, aşa încât, de exemplu, astăzi, la mijloc de iulie 2010, am încheiat rondul de cerşit bani pentru asigurarea financiară a premiilor Uniunii Scriitorilor pentru anul 2009... Să nu credeţi că ar fi vorba de sume prea mari. În general, valoarea lor bănească nu este una fixă şi ea
variază de la un an la altul în funcţie de cât reuşim să adunăm. Cel mai mare premiu pe care l-am putut acorda unui scriitor pentru o carte a fost de două mii de lei. Este vorba de sume, în fond, derizorii, dacă le raportăm la munca depusă de scriitor.

Cred că situaţiile de acest gen sunt cauzate nu doar de lipsa de generozitate a oamenilor bogaţi, ci, poate, mai mult de faptul că nu avem o lege a sponsorizării bine pusă la punct. În formula în care există acum, ea este în detrimentul oamenilor de afaceri doritori să sponsorizeze cultura, pentru că nu-i avantajează, ci de-a dreptul îi dezavantajează. Alta este situaţia în Fran-ţa, în Germania, în alte ţări civilizate, unde se consideră o onoare pentru unii oameni de afaceri şi instituţii ca să ofere sprijin financiar culturii. La noi, deocamdată, fe-nomenul este cel pe care l-am descris mai sus, şi o lege a sponsorizării elaborată în mod chibzuit şi raţional, care, din anumi-te puncte de vedere, să-l avantajeze pe cel care sponsorizează va fi benefică şi va putea rezolva multe probleme din domeniul culturii.

Vreau să revin (chiar cu riscul de a mă repeta) la acel congres al uniunilor de creaţie de la început de an, în organizarea căruia s-au implicat unii dintre cei mai valoroşi oameni de cultură din ţară, for care a trasat obiective clare pentru dezvoltarea domeniului, adoptând un statut şi un program (de perspectivă imediată şi de perspectivă mai îndelungată). Din păcate, însă – datorită, probabil, şi faptului că ne confruntăm cu o teribilă criză politică şi socială – până acum nu s-a produs nici o schimbare, totul a rămas la nivel de constatări şi promisiuni. Rămânem cu speranţa că, odată depăşită criza politică din societatea noastră, deci, ajungând la o stabilitate politică, socială şi economică, lucrurile vor începe să se schimbe în bine şi în domeniul culturii.

Partenerii nostri: