Articole noi
Pictorul Arcadie Antoseac s-a născut la Chișinău la data de 14 martie 1946. El este cu adevărat o legendă pentru pictura din R. Moldova începând cu anii 70 ai secolului trecut.
Absolvent al Colegiului de Arte Plastice (fosta școală republicană de Arte Plastice „Ilia Repin”) din Chișinău, clasa profesorilor A. Vasiliev și V. Pușcaș.
Între anii 1063-1965 își continuă studiile la Colegiul de Arte Plastice „În memoria anului 1905” din Moscova, clasa profesoarei T. Serebriakova, după care în 1972 devine student al Universității Poligrafice „Ivan Fiodorov” din Lvov, Ucraina.
Pictorul Arcadie Antoseac debutează în anul 1972 cu lucrări de grafică de cărți.
În 1995, Arcadie Antoseac devine membru al Uniunii artiștilor Plastici din R. Moldova. Astfel începe faimosul său drum spre consacrare, fiind astăzi, unul dintre cei mai recunoscuți pictori de la noi.
Participant al multor expoziții naționale și internaționale, atât personale, dar și de grup. Lucrările sale se regăsesc în colecții publice și private din mai multe țări precum: R. Moldova, România, Argentina, Germania, Rusia, Ucraina, Franța.
Care au fost rădăcinile dv ca și pictor? Cum ați ajuns să îmbrățișați acest domeniu al artei?
Îmi plăcea să desenez încă de mic. Mergeam vara la tabăra de pionieri, cum era pe atunci, și acolo se făceau diverse lecții de pictură și desen. În cadrul acestor tabere am prins anume dragostea pentru pictură, pe care mai târziu am dorit s-o dezvolt, s-o perfecționez.
Mă impresiona orice colțișor al naturii, orice manifestare inedită a fenomenelor naturii! Este asemeni inspirației care îl prinde pe neprins de veste pe poet. Tot așa și eu, vedeam ceva frumos, deosebit în natură, sau pe chipurile oamenilor și privirea, imaginația mea păstra adânc ascunsă acest crâmpei pe care nicidecum nu-l putea uita. Și, de cum ajundeam în fața hârtiei, așterneam acel frumos, așa cum îl văzusem, dar și așa cum puteam să mi-l imaginez.
Ce înseamnă pentru dv pictura?
Pictura pentru mine este un mod de a mă exprima, un mod de viață, dacă am putea spune așa!
Înțeleg că la început a fost cuvântul, el a fost imboldul care l-a făcut să creieze, dar totul avea nevoie de frumusețe, de culoare, lumină, și poate că, îndrăznesc să spun, Creatorul a dat culoare lumii noastre, la fel în primul rând! Deci, pictura a devenit artă, odată cu crearea universului. Ea este prima artă care a stat la baza omenirii.
Pictura pentru unii e o oază de admirație, relazare, pentru alții este un sens al vieții, un imbold de a trăi și a crea.
Cine au fost principalii dv mentori pe tărâmul artei?
Am avut parte de profesori foarte buni. Adevărați maieștri. Atât la Chișinău, la Moscova și Lvov. Peste ani le-am rămas profund îndatorat și recunoscător. Mi-au împărtășit cu toții din secretele lor, mi-au fost modele pentru totdeauna. Toți au făcut parte din viața mea fiindu-mi aproape de suflet, dar în mod special aș putea să o menționez aici pe Tatiana Serebriakova, profesoara mea de la Colegiul de Arte din Moscova – un exemplu de talent și modestie, un pedagog cu renume care probabil i-a marcat pe toți cei care au avut ocazia să o cunoască. Altruismul ei, dorința de a lăsa urme tot mai adânci pe tărâmul artei se materializa în discipolii ei la care le împărtășea fără pic de egoism cam tot ce cunoștea. O femeie deosebită, de o sensibilitate și bunătate rară. Cred că azi, mai rar găsim asemenea profesori.
Ce pictori/personalități ai artei universale i-ați luat drept modele?
Rafael, Leonardo da Vinci, Pablo Picasso, Van Gogh, Salvador Dali, Malevici... Lista desigur, că poate fi contiuată.
Din literatura universală: Pușkin, Antoine de Saint Exupery, Dostoievski, Jack London, Iurii Oleșa și alții.
Ce nu ați uitat niciodată în viață dintre cele învățate de la părinții dv.? Cum au reacționat ei atunci când au aflat că vreți să deveniți pictor?
Părinții mei au fost ambii intelectuali, având studii superioare. S-au bucurat de mici de o educație aleasă pe care au încercat din toate puterile să mi-o transmită și mie. Anume educația, ei o considerau ca pe cea mai mare valoare umană. La fel, ei puneau un mare accent pe valorile morale sănătoase pe care ni le cultivau de mici, mie și fraților mei. Dar cel mai mult, cred că nu voi putea uita vreodată sfatul lor de a nu uita că în orice condiții să nu uităm a fi oameni, să rămânem modești și deschiși de a ajuta pe cei mai slabi decât noi, tinerii copiii, oamenii aflați în dificultate.
Desigur că părinții mei, ca și mulți alții dintre părinți, își doreau pentru copilul lor o profesie mult mai pământească, care să poată asigura un viitor de nădejde copilului lor. Încercau chiar să mă îndrume spre una dintre aceste profesii. Însă mi-au respectat alegerea atunci când au aflat că doresc să-mi continui studiile la școala de arte. Nu au încercat să mă abată din drum, așa cum fac mulți părinți astăzi, mai ales că deja vedeau și știau cât de mult îmi plăcea să pictez și cât timp am petrecut pe parcursul anilor pentru a-mi dezvolta această pasiune. Părinții mi-au dat toată libertatea de alegere. Ei înțelegeau că pictura deja demult făcea parte din viața mea, că este marele sens al vieții mele.
De-a lungul anilor, participând la multe expoziții internaționale, forumuri, cum vi s-au părut artiștii, oamenii de cultură din alte țări spre deosebire de cei de la noi? Au fost ei destul de deschiși spre colaborare?
Într-adevăr sunt un mare norocos sub acest aspect, dacă este să fac abstracție de modestie. Am participat la multe expoziții peste hotare, am cunoscut multe personalități marcante ale artei din diferite țări. Cu multe dintre aceste personalități am colaborat, am făcut schimb de experiență, pe unii i-am avut chiar de model, la un moment dat... Majoritatea s-au arătat deschiși pentru colaborare și modești. Mulți dintre ei m-au invitat în atelierele lor, m-au lăsat să gust din specificul lor național. La rândul meu, și eu m-am străduit de fiecare dată să le prezint poporul nostru cu tot ce are mai bun. Le-am prezentat moldova ca pe un tărân al oamenilor buni și deosebit de harnici, ca pe o țară frumoasă din povești, o împărăție în care moldoveanul, vorba cântecului: „la un colț de masă plânge, la alt colț de masă cântă!”
Și la noi sunt artiști buni, de la care ai ce învăța, totul este să-i apreciem la justa lor valoare.
Ați fost inițiatorul grupului de graficieni „Steaua Alonza”. Care a fost istoria și scopul acestui proiect?
Grupului de graficieni „Steaua Alonza” a fost format din trei tineri pictori, pe atunci: Arcadie Antoseac, Leond Nichitin, Oleg Zemțov. Deși colaborarea a durat doar trei ani (1079-1982), din cauza plecării neșteptate în străinătate a unora dintre membri, el avea drept scop impunerea unei noi viziuni, aducerea unor noi tendințe în pictură și constituia, cred eu, un bun model de reformare pentru tinerii de azi.
Ideea a fost la început a mea. Le-am propus-o colegilor mei de atunci - Leond Nichitin și Oleg Zemțov cărora le-a plăcut și au insistat să-i dăm viață. Păcat că a durat atât de puțin deoarece în viața noastră au apărut niște cauze obiective care ne-au împiedicat să mai continuăm, dar a fost o colaborare frumoasă de care îmi amintesc cu drag și azi. Într/adevăr a fost ceva deosebit pentru atunci, dar și pentru acum. Sper că tinerii artiști de azi au ce învăța din acea experiență care este cu adevărat una deosebită. Trei oameni, trei idei, trei viziuni diferite, dar care încet, încet deveneau o ideie comună – a noastră, a tuturor.
Cum vi se pare evoluția artei/picturii la ora actuală față de cum era acum 30-40 de ani în urmă?
Există tendințe pozitive, diferite, sigur de cele de acum 30-40 de ani. Acelea au devenit istorie, dar și puncte de reper prețioase pentru artiștii de azi. Au apărut mulți pictori noi, bine școliți, mulți dintre ei talentați, muncesc foarte mult. La fel, ne reprezintă țara destoinic oriunde merg, venind acasă cu lauri și diverse premii internaționale. Însă ei trebuie să nu uite niciodată că talentul omului constituie doar un procent din tot, celelalte nu sunt altceva decât muncă și iar muncă.
Știu că ați făcut studii la Moscova și Lvov? Cum v-a influențat pe dv cultura/arta acestor țări?
Cultura și arta slavă este una mare. Poate chiar una dintre cele mai mari arte ale lumii. Am avut onoarea să mă aflu în acest mediu mai mult de cinci ani. În tot acest răstimp m-am străduit să acumulez cât mai mult posibil și să învăț din această cultură, cu adevărat mare, cum este cultura slavă și tradiția ucraineană, de exemplu. Artiștii acestor țări au fost mereu primitori și gata să ne primească și pe noi, cei veniți din alte colțuri ale Uniunii Sovietice, sau chiar din alte colțuri ale lumii, în mijlocul lor. Au fost de acord să ne învețe și să ne petreacă acasă cu lacrimi pe faț, să ne dea drept amintire taina creației lor și chiar o parte din sufletul lor, ca să ne ajungă pentru toată viața.
Au fost vremuri frumoase, pline de oameni interesanți, care ne-au marcat viața, ne-au colorat tinerețea! Avem de ce ne aduce aminte...
Mereu i-am admirat pe Malevici, Lebedev, Kanișevici, ilustratori ruși vestiți.
Dintre pictorii români vă este aproape de suflet careva dintre artiști? Ați găsit și acolo modele pentru dv?
Pictura românească niciodată nu a dus lipsă de talente, recunoscute la nivel mondial. Pictori precum Nicolae Grigorescu, Nicolae Tonitza, Ștefan Luchian, Corneliu Baba, Theodor Aman etc. Au fost mereu pentru mine niște puncte de reper foarte puternice. Atâta sensibilitate artistică! Atâta grație și devotament față de poporul din care s-au ridicat, față de valorile spirituale naționale și universale. Cultura românească este cu adevărat una mare, la nivel mondial de la care orice artist are ce învăța. Din lumea muzicii, de exemplu, mereu mi-a fost aproape de suflet muzica lui Ovidiu Lipan Țăndărică, un mare talent, exponent al generației mele.
Printre personalitățile de la noi cu care ați colaborat, cine v-a rămas în memorie?
Mi-a rămas adânc în memorie marele actor și regizor Ion Ungureanu pe care l-am întîlnit pentru prima dată la Moscova, student și el. Mai apoi l-am văzut jucând pe scenele de la Moscova având un succes fenomenal. Un mare patriot și un om de o sensibilitate și modestie rară!
Printre pictori și graficieni i-am simpatizat întotdeauna pe: Glebus Sainciuc, Gheorghe Vrabie, Mihai Grecu.
Ce sfat le-ați da tinerilor care doresc să debuteze astăzi în pictură?
Să fie perseverenți, să creadă în talentul lor, să aibă încredere în ei și să muncească mult. Să vină într-un asemenea domeniu numai dacă simt că nu pot trăi fără asta, că asta este tot ce știu ei mai bine să facă. Să nu se dea bătuți în fața greutăților de orice gen. Marii artiști au creat opere mari în condițiile cele mai grele, dar nu au renunțat. Sunt niște riscuri pe care ni le asumăm conștient pentru a face ceea ce ne place. Satisfacția pe care o primim atunci când talentul și munca noastră este recunoscută, prețuită, sunt de neimaginat, sunt un balsam pentru suflet, o fericire scurtă, dar atât de intensă. Pentru aceasta, merită să încercăm, să nu cedăm.
Ce puteți spune despre familia dv? Vă susține în tot ceea ce faceți?
A fost mereu alături de mine de-a lungul carierei, m-a susținut și ajutat moral, emoțional, așa cum o faceși astăzi.
Soția mea este modelier vestimentar, oarecum tot din artă vine. Am doi copii: un fiu și o fiică. Fiul activează aici la Chișinău, într-un domeniu diferit de cel al artei, fiica mea locuiește de mai mulți ani în Dubai unde este căsătorită. Aștept mereu cu dor vizitele ei, mai ales că îmi este foarte tare dor de nepoțică care are 4 anișori și este o adevărată comoară pentru noi. Le doresc tuturor o asemenea familie minunată!
