Primul portal de promovare a artei si culturii în Moldova

Articole noi


Filarmonica Națională „Serghei Lunchevici” dă start stagiunii concertistice 2017-2018 cu un concert de excepție PIAZZOLLA

Iubitorii de muzică sunt invitați în Sala Mare a Filarmonicii Naționale, vineri, 29 septembrie 2017, ora 18:00. La un concert de excepție, numit simbolic – PIAZZOLLA – datorită programului muzical ce include, în mare parte, lucrări din creația celebrului compozitor argentinian Astor Piazzolla și câteva ale unui alt mare compozitor de aceeași origine – Alberto Ginastera. Soliștii serii vor fi Marin Gheras (nai), Pavel Efremov (acordeon), iar atmosfera „argentiniană” a serii va fi amplificată de prezența celebrului violonist Alejandro Drago (Argentina/SUA), care va susține și un masterclass de interpretare pe tema: „Stilistica interpretării muzicii tango”. Masterclass-ul va avea loc cu o zi înaintea deschiderii oficiale a stagiunii, joi, pe 28 septembrie, la ora 14:00, în Sala Mică a Filarmonicii Naționale, iar intrarea va fi liberă pentru toți cei interesați!

 

Printre creațiile ce urmează să fie interpretate în seara de vineri, 29 septembrie, se numără atât lucrări arhicunoscute și îndrăgite scrise de Piazzolla - Libertango sau Oblivion, cât și lucrări mai puțin cunoscute și interpretate pe scenele noastre – „Anconcagua”, concert pentru bandoneon, orchestră de cameră și percuție sau Melancolico Buenos Aires. Melomanii vor aprecia creațiile marelui compozitor argentinien Alberto Ginastera, cel care l-a inițiat pe tânărul Astor Piazzola pe calea compoziției – Danzas del ballet „Estancia” și Pampeana nr. 1, Op. 16 pentru vioară și orchestră. Aranjamentele lucrărilor îi aparțin lui Alejandro Drago, cunoscut și pentru crearea acestora într-un stil echilibrat și original, păstrând intacte ideile muzicale ale compozitorilor.

 

Seara de muzică se va produce cu ajutorul liniilor melodice cântate de artiștii orchestrei simfonice a Filarmonicii Naționale „Serghei Lunchevici”, sub bagheta dirijorală a Maestrului Mihail Agafița, Director artistic și prim dirijor al orchestrei, Artist al Poporului.

 

Vă așteptăm cu drag!

 

Biletele pot fi achiziționate online pe www.fest.md și la casa de bilete a Filarmonicii Naționale.

Telefon casa de bilete: 022-222-734 Pentru informații suplimentare, accesați : https://www.facebook.com/Filarmonica.Chisinau sau: www.filarmonica.md#mce_temp_url#

Manager în Comunicare și Relații Publice – Dumitrița Nicu

Telefon – 069 301 449 E-mail – dumitrita.nicu@yahoo.com

 

 

 

Partenerii nostri: