Primul portal de promovare a artei si culturii în Moldova

Festivaluri


Festivalul Internațional de Muzică Corală a avut loc la Chișinău
În perioada 26-29 noiembrie 2015, la Chișinău s-a desfășurat cea de-a opta ediţie a Festivalului Internaţional de Muzică Corală „A ruginit frunza din vii”, organizat de Asociația Muzical-Corală din Moldova, în parteneriat cu Ministerul Culturii. Deschiderea oficială a Festivalului a avut loc pe data de  26 noiembrie 2015, la Centrul de Cultură și Artă „Ginta Latină”, în prezența tuturor participanților la concurs și a publicului admirator.
Prezentă la eveniment ministrul în exercițiu al Culturii Monica Babuc a urat succes colectivelor corale prezente la Festival și a salutat interesul manifestat pentru această artă care cunoaște o existență multimilenară. “Corul este un fel de împreunare a destinelor omenești atât de diferite, care face ca aceste diferențe între oameni să se transforme într-o armonie”, a notat oficialul. Monica Babuc a adus felicitări organizatorilor și tuturor celor pasionați de arta corală, dorind viață lungă Festivalului.
Timp de patru zile cele mai frumoase compoziții muzicale au fost interpretate cu multă pasiune pentru publicul amator de către 16 coruri participante la ediția curentă a Festivalului. La concurs participă ansambluri corale din China, Lituania, România, Ucraina şi Republica Moldova.
Printre colectivele care au evoluat la Festival se numără corul Mănăstirii Iverskii din Odessa, Ucraina; corul „Fantasia” din orașul Vaslui, România; corul „Daugava” din Venspils, Lituania; ansamblul Vocal Bulgaresc „Rodoliube” din or. Taraclia; corul de tineret „Cantabile” din or. Chișinău; corul de copii „Waldorf” din orașul Iași, Romania; corul de copii “Lia-ciocârlia” din Chișinău ș.a.
Concursul s-a desfășurat pe data de 27   la Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală a Moldovei. Pe data de  28 noiembrie, Palatul Republicii a găzduit concursul la compartimentul muzică naţională, iar pe 29 noiembrie - la secţiunea muzică sacră. Ceremonia de închidere și concertul de gală au avut loc duminică, 29 noiembrie, la Sala cu Orgă.
Sursa - mc. gov.md

Partenerii nostri: