Primul portal de promovare a artei si culturii în Moldova

Teatrul Naţional de Operă şi Balet


Teatrul Național de Operă și Balet “Maria Bieșu” – prezent în premieră la Gala Premiilor Operelor Naționale din România

În premieră, Teatrul Național de Operă și Balet “Maria Bieșu” a participat la Gala Premiilor Operelor Naționale din România, ediția 2015. Participarea Operei Naționale la  Gală a fost rezultatul inițiativei comune a Teatrului Naţional „Vasile Alecsandri” din Iaşi, inițiatorul acestui eveniment, și a Ministerului Culturii din Republica Moldova.

Festivitatea de decernare a premiilor a avut loc în seara de 23 noiembrie 2015, în cadrul unui eveniment cultural de excepție desfășurat la Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” din Iaşi, în prezenţa a zeci de personalităţi din lumea artistică.

Printre câștigătorii ediției curente a Galei Premiilor Operelor Naționale din România au fost și artiștii Teatrului Național de Operă și Balet “Maria Bieșu” din Chișinău - Alexei Terentiev, care a primit "Premiul pentru cel mai bun solist de balet clasic"; Cristina Terentiev, căreia i-a revenit "Premiul pentru cea mai bună solistă de balet clasic";  regizorului Andreea Batistini i s-a acordat "Premiul pentru cel mai bun regizor" pentru Opera „Otello” de G. Verdi, iar Premiul de excelenţă i-a fost decernat artistului Mihai Munteanu.

Un premiu special i-a fost oferit Monicăi Babuc, ministrul Culturii din Republica Moldova. “Premiul în semn de înaltă Recunoștință și aleasă prețuire pentru promovarea valorilor lirice românești” a fost înmânat de către Înaltpreasfințitul Teofan, Mitropolit al Moldovei și Bucovinei, și Preasfințitul Petru Gherghel, episcop al Diecezei Romano-Catolice de Iași.

“Dedic acest premiu tuturor celor care au edificat o adevărată scenă lirică la Chișinău – Maria Cebotari, Maria Bieșu, Mihai Munteanu, Vladimir Dragoș, Alexandru Samoilă, Eugen Doga și multor altora care, cu prețul talentului și muncii lor, au construit o veritabilă scenă la Chișinău”, a declarat Monica Babuc în discursul său susținut pe scena Teatrului Naţional „Vasile Alecsandri” din Iaşi. “Am certitudinea că înscriem astăzi, toți împreună, o pagină nouă în istoria culturii noastre naționale. Calific participarea Teatrului Național de Operă și Balet “Maria Bieșu” la Gala Premiilor Operelor Române, drept o continuare firească a efortului comun al oamenilor de cultură de pe ambele maluri ale Prutului în vederea promovării valorilor noastre spirituale comune”, a mai notat oficialul.

Regia evenimentului a fost semnată de managerul Operei Naționale Române Iași, Beatrice Rancea, iar momentele artistice au fost interpretate pe scenă sub bagheta maestrului Traian Ichim, alături de soliștii, orchestra, corul și baletul Operei Naționale Române Iași. Pentru prima oară pe scena Operei ieșene a evoluat solista Teatrului Național de Operă și Balet “Maria Bieșu”, Mariana Bulicanu, care a strălucit în aria “Bolero-ul Elenei” de Giuseppe Verdi. Invitați de onoare au fost celebrul bariton Leo Nucci și mult apreciata soprană Elena Moșuc.

Gala Premiilor Operelor Naționale a celebrat și premiat performanțele lirice din stagiunea 2014-2015 ale Operelor care și-au desemnat nominalizările pentru fiecare categorie de premii – Opera Naţională Română Cluj-Napoca, Opera Maghiară Cluj-Napoca, Teatrul Național de Operă și Balet “Oleg Danovski” Constanța, Opera Naţională Română Iaşi, precum și Teatrul Național de Operă și Balet „Maria Bieșu” din Chișinău.

Ajunsă la cea de-a treia ediție, Gala a reunit zeci de artiști, nume notorii ale artei lirice, cărora în semn de recunoaștere li s-au oferit premii de excelență, distincții pentru întreaga activitate cât și pentru performanțele artistice ale stagiunii 2014-2015.

Partenerii nostri: