Festivaluri
În perioada 21 – 25 octombrie, la Chișinău, sunt marcate Zilele Filmului Românesc, ediția I. Filmele vor fi proiectate la Cinematograful Odeon, cu începere de la ora 12.00.
Astfel, pe data de 21 octombrie, ora 17.00, va avea loc o conferință de presă, iar la 19.00 va fi deschis evenimentul, cu un scurt program muzical susținut de naistul Ștefan Negură, dupa care, cei prezenți vor avea ocazia de a urmări filmul ”Un etaj mai jos” (regizor Radu Muntean)și de a participa la petrecerea de deschidere.
În celelalte zile vor fi rulate filmele: “Duios Anastasia trecea” r. AlexandruTatos, “Casa din Vis” r. Ioan Cărmăzan, “Cel ales” r. Cristian Comeagă, “Comoara” r. Corneliu Porumboiu, “Balanța” r. Lucian Pintilie, “Toto și surorile lui” r. Alexander Nanău, “Rocker” r. Marian Crișan, “Autoportretul unei fete cuminți” r. Ana Lungu, “Tănase Scatiu” r. Dan Pița, “Aici... adică acolo” r. Laura Căpățână Juller, “Aferim!” r. Radu Jude, “QED” r. Andrei Gruzinski, “Adela” r. Mircea Veroiu, “Câinele japonez” r. Tudor Jurgiu.
Pe data de 25 octombrie, cu începere de la ora 19.00, va avea loc festivitatea de închidere a evenimentului, cu un scurt program muzical susținut de Orchestra de cameră BAROCCO, proiectarea filmului “După dealuri”( regizor Cristian Mungiu) și petrecerea de închidere.
De asemenea, în cadrul Zilelor Filmului Românesc la Chișinău, vor fi organizate și o serie de seminare, la Biblioteca Municipală B.P.HAȘDEU, cu începere de la ora 14.00.
Evenimentul este organizat de ALTERNATIVE CINEMA și ROVA FILM, în colaborare cu ICR Chișinău, cu sprijinul CNC, ANF și UARF.
Sunt așteptați toți doritorii!
Anna Casian-Musteață,
ArtInfinit.md