Arta și Copiii
Victoriţa Onofrei, elevă în clasa a VII la Liceul „E. Alistar” din capitală, nu-şi pierde copilăria prin lumi virtuale. Ea o trăieşte din plin, bucurându-se de toate clipele frumoase şi mai puţin plăcute la şcoală, de prezenţa gingaşă a surioarei Iuliana, dar şi de cea „bărbătoasă” a frăţiorului Cristi de doi ani, de serile lungi la sfat cu bunica, de prietenia mamei şi a mătuşei, de sprijinul încurajator al tatei.
De câţiva ani i se întâmplă un lucru nemaipomenit - ea merge la şcoala de pictură...... Şciusev. Aici totul este deosebit: nimeni nu vine din obligaţie, ba chiar cu toţii aşteaptă cu nerăbdare orele de pictură, susţinute de adevăraţi maeştri ai artei. În acest templu al inspiraţiei domniţa noastră a întâlnit-o pe profesoara...., care îi dezvăluie lumea în altă dimensiune, cea a culorii şi liniei creatoare. Dumneaei apreciază efortul pictoriţei în devenire nu doar la concursurile organizate în cadrul instituţiei, dar şi în fiecare zi, la orice oră de iniţiere în arta frumosului.
Aşadar, Victoriţa îşi pregăteşte cu grijă coala de hârtie, creionul şi pensula. Muza i se aşază alături şi, împreună, ele hotărăsc ce vor desena astăzi. Creaţia se transformă într-un joc: rămâne de văzut cine este adevăratul autor – muza sau copila. S-au împrietenit într-atât, încât au devenit nedespărţite. Oriunde se duce, muza o însoţeşte, şoptindu-i: „Uite cu ce verde suav şi-a pictat frunza rochiţa! Priveşte-o, e unică. Vor fi şi altele, cu o nouă experienţă de culoare, dar fii atentă, totuşi altele.” Sau: „Vezi? În această picătură de ploaie a încăput un univers.” Domniţa o ascultă cu luare aminte şi îşi imaginează propria sa experienţă interpretativă. Orice lucru, la prima vedere neînsemnat, o face să picteze.
Este adolescentă şi uneori se lasă copleşită de melancolie. Aceasta sălăşluieşte în culorile reci pe care le alege tânăra pictoriţă. Mereu însă persistă un moment de revărsare a notelor majore ce înviorează lucrarea. Se produce o echilibrare a contradicţiilor lăuntrice fireşti vârstei. O confirmare ar fi peisajul rustic „Linişte”, ce reflectă căsuţe triste ascunse în frunziş cu umbră deasă, înviorat, însă, de albastrul triumfător al figurii unei femei ducând găleţile cu apă - simbolul vieţii. Acelaşi albastru cristalin răspândeşte lumină în peisajul uşor bacovian al altei acuarele, „Seara în sat”. Victoriţa revine iarăşi şi iarăşi la motivul baştinei bunicilor săi, astfel accentuându-şi legătura cu simbolistica satului prin care palpită eternitatea. Adolescenta caută mereu neobişnuitul în banalul vieţii. Chiar şi tradiţionalul ulcior desenat la toate şcolile de pictură, necesar ca abordare tematică, pentru ea nu mai reprezintă o natură moartă propriu-zisă, deoarece alături apare o piersică având aromă ce transpare din culoare şi în acest mod devine existenţă în sine. Compoziţia „Incandescenţa culorilor” ne înfăţişează un ulcior aproape cubist surprins într-un dans al formelor. Exerciţiul e un prilej de a descoperi altă faţetă a caracterului micii artiste.
Şi totuşi, se pare, opţiunea pentru linie îi este cea mai aproape. Deşi Victoriţa recunoaşte că arta grafică solicită o muncă foarte migăloasă şi deseori chiar obositoare, e totuşi ademenită de această sinteză şi deconstrucţie a liniilor, fapt ce îi promite un viitor în acest domeniu. Astfel, o vedem într-o nouă postură de tânăr creator înţelegând de la această vârstă fragedă că un maestru e mereu în căutarea esenţei şi, de ce nu, poate a pietrei filozofale.
Mariana GABURĂ
