Primul portal de promovare a artei si culturii în Moldova

Tineret


Anastasia Homiţcaia ,, Baletul m-a făcut mai puternică și m-a învățat că poți deveni cineva doar prin muncă și răbdare”

Arta a molipsit-o prin frumusețea sa, iar baletul i-a devenit meserie. Chiar dacă drumul unei balerine implică disciplină și multă muncă, Anastasia spune că nu ar renunța niciodată la cel mai elegant grațios și fermecător dans din lume. Despre frumusețea și puterea baletului, dar și cum acesta poate modela personalitatea unui om vom discuta, astăzi, cu prim-balerina Teatrului Național de Operă și Balet „Maria Bieșu”, Anastasia Homițcaia.


-Dragă Anastasia, povestiți-ne cum ați început să cochetați cu baletul?


-Am început să practic dansul până a frecventa școala de balet. Nu mi-am pus în plan să devin balerină, a fost mai curând o întâmplare. Părinții m-au adus la cercul de dans pentru că aveam niște probleme de sănătate, iar acolo profesorii mi-au spus că am abilități de balerină și au sugerat părinților să mă ducă la școala profesională de balet, adică la moment Colegiul Național de Coregrafie. Curând, această școală avea să devină pentru mine o a doua casă, o lume total diferită de ceea ce știam și care m-a cucerit pentru toată viața. Primul spectacol pe care l-am privit a fost „Lacul Lebedelor”, iar balerina din scenă dansa atât bine că cu greu îmi stăpâneam uimirea. Când vedeam cum ea execută mișcări și poziții care se învățau foarte greu, mă gândeam dacă am să pot dansa la fel de bine. Uite că balerina de pe scenă, a devenit profesoara mea, iar eu am progresat și am crescut sub îndrumarea ei.

 


- Sunteți prim-balerina Teatrului Național de Operă și Balet. Cum credeți, ce v-a ajutat să ajungeți printre cei mai buni- studiile, talentul sau munca de zi cu zi?


- Ca să crești în acest domeniu trebuie muncă, muncă și încă o dată muncă. Poți să ai talent, dorință, studii, dar fără muncă, nu vei avea niciodată un rezultat bun. Când m-am întâlnit după mai mult timp cu prima mea profesoară de balet, ea mi-a spus că nu s-a gândit niciodată că voi deveni prim-balerină, pentru că eu nu aveam toate capacitățile unei balerine. Poți să vii talentat, dar dacă nu lucrezi, nu vei ajunge foarte departe. Școala de balet este ca o mică armată, unde înveți să lupți cu tine, cu propriul corp și caracter. Nu mai vorbesc de regim, rezistență sau durere.

 


- Dacă Anastasia Homițcaia nu devenea balerină, ce altă meserie ar fi îmbrățișat?


-Sincer, chiar nu știu. Baletul m-a schimbat, m-a făcut mai puternică, pentru că eu eram un copil foarte timid. Datorită lui am început să merg singură pe drumul meu și am învățat că poți deveni cineva doar prin muncă și răbdare. Dacă era să urmez altă cale, probabil nu mai eram omul de astăzi. Până a merge la școala de balet am fost un copil obișnuit, iar când am pășit în această lume, totul s-a schimbat. De fapt, eu am făcut facultatea de Administrație Publică. E un domeniu interesant și nu îmi pare rău că mi-am lărgit orizontul cunoștințelor, dar baletul e viața mea și m-am întors la el.

Când am timp liber învăţ limba engleză. Îmi place foarte mult și dacă nu deveneam balerină, poate că era să studiez mai mult limbile străine. Totodată, am început să predau și ore de balet. Vin foarte mulți doritori, atât copii cât și maturi. Îmi place mult ceea ce fac pentru că reușesc să-i modelez și să-i motivez, iar ei devin mai siguri. Chiar acum una din elevele mele după 5-7 lecții face progrese mari, iar eu observ schimbarea ținutei, a siluetei. Din păcate, la noi asemenea practică nu este obișnuită, dar peste hotare chiar și la o vârstă înaintată oamenii se ocupă și cu altceva în afară de serviciu. Îmi doresc foarte mult o școală de balet și poate vreodată îmi voi îndeplini visul.

 

 

-Ce v-a motivat să predți şi altora arta baletului?

-Mi-am dorit o şcoală de balet, dar am hotărât să mă opresc pentru moment la orele particulare. Am mulţi copii. O elevă a reuşit chiar să ajungă la finala concursului ,,Românii au Talent”. Alexandra a venit la orele de balet ca orice copil, apoi am început să ne pregătim pentru concurs. Am făcut o combinaţie dintre,,Spărgătorul de Nuci” şi ,,Beyonce”. M-am gândit că va fi greu pentru un copil, deoarece o balerină trebuie să lucreze foarte mult pentru a executa mişcările acestui dans, dar ea s-a descurcat şi a ieşit chiar foarte frumos. Când am trecut împreună cu Alexandra hotarul spre România, chiar de la punctul de trecere au început să ne recunoască pentru că făceam ceva deosebit. Succesul ei pentru mine aceasta a fost ca un imbold să-mi continui activitatea de profesor.

Acum mă ocup mai mult cu copilaşii, dar le spun din start părinţilor să nu aștepte rezultate miraculoase dacă copii lor fac balet cu o prim-balerină. Îmi place să-i văd cum progresează, se dezvoltă, nu doar fizic. Acum citesc multe cărţi despre psihologia celor mici, pentru a putea găsi limbă comună cu fiecare. Învăţ să fiu tare pentru că copii sunt foarte şmecheri şi ştiu cum să te manipuleze. Trebuie să fiu atentă deoarece unii copii sunt mai timizi şi ei trebuie deschişi, iar alţii din contra destul de dezgheţaţi, iar eu trebuie să-i stopez fără a-i trauma.

 


- Recent v-ați filmat în scurt metrajul „Milika” regizat de Valeriu Jereghi. Ce rol ați jucat și cum au decurs filmările?

- Nu pot spune că am jucat ceva extraordinar, dar a fost debutul meu în cinematografie. „Milika” este un film despre o fetiță a cărei părinți au divorțat, se recăsătoresc, iar ea încearcă să-i împace. Eu joc tânăra soție a tatălui. L-am avut ca partener pe Anatol Mârzenco. El e muzician, iar eu sunt muza lui. În una din scene acesta cântă, iar eroina mea aude muzica și începe să danseze balet. Am acceptat această provocare pentru că l-am avut ca regizor pe Valeriu Jereghi. Un om de la care ai ce învăța. Este strict, perfecționist și știe bine ce vrea, iar mie îmi place atât de mult acest lucru, este exact stilul în care lucrez și eu. De la început credeam că nu o să mă descurc, dar după o mică înregistrare am văzut că nu este imposibil. Rolul de actriță îţi permite să-ți încerci puterile de mai multe ori, iar în balet din contra, ai o singură șansă de a demonstra ce poți face.

 


- Din păcate, salariile oamenilor de artă din Moldova sunt foarte mici. Cum se descurcă financiar cei de la TNOB?

- Dacă o întrebați pe Anastasia Homițcaia, atunci sponsorul ei este soțul și turneele la care participă. Nu este deloc uşor. Salariul unei balerine este aproximativ egal cu prețul unei pereche de puante, iar pentru o lună eu am nevoie de cel puțin două perechi.

 


- Cu ce alte probleme se confruntă balerinii din Republica Moldova?

- Prima și cea mai mare problemă este finanțarea, mai ales pentru absolvenții Colegiului de Coregrafie, care vin la noi să danseze. Totuși nu există doar probleme, este și o parte frumoasă. Spre exemplu eu am văzut aproape toată lumea începând cu SUA până în China. Câteodată aveam impresia că e o poveste, nu e realitate. Imaginați-vă că răsfoiți o enciclopedie geografică. Astăzi ești la o pagină și vezi Parisul, mâine treci la o nouă pagină și ajungi într-un alt oraș renumit. Dacă pentru oameni aceasta e o carte, atunci eu trăiesc în ea. În plus, să vezi atâtea popoare, culturi, să dansezi pentru ei, să le urmărești reacția, este extraordinar! Sigur că baletul are multe neajunsuri, dar el oferă atâta împlinire și satisfacție încât acoperă toate durerile și greutățile. Simți că nu trăiești viața în zadar.

 


-Ați obținut premii nu doar în Moldova, dar și peste hotare. Dacă vi s-ar propune să faci balet în afara țării ați rămâne acolo sau nu?

-Îmi este dificil să răspund la această întrebare, dar cred că mai mult mi-aş dori să rămân acasă, decât să plec peste hotare.

 


- Cum credeți, ce măsuri ar trebui luate pentru a promova baletul din Republica Moldova?

- Foarte simplu, trebuie doar finanţare şi publicitate. Nu e nimic ieşit din comun, pur şi simplu teatrul nu-şi permite să promoveze atât de mult spectacolele sale. În acest fel la noi vin doar cei care cunosc când şi care vor fi spectacolele. Din păcate avem o lipsă de informaţie. În acelaşi timp, cred că s-ar putea de combinat baletul cu alte ramuri alte artei, trebuie doar persoane dispuse să finanţeze şi să organizeze totul. Eu aş dori foarte mult noi montări la teatru, îmi este dor de ceva nou, poate poate chiar o colaborare cu cineva de peste hotare. Absolut totul este real, trebuie doar dorinţă şi bani.

 

-Aproape toate fetițele când sunt mici se visează balerine. Ce sfaturi ați da unei viitoare balerine?

- Cum am mai spus baletul înseamnă multă, multă muncă. Poate aş mai adăuga dorinţă şi răbdare ca să poată depăşi greutăţile, pentru că sunt foarte multe. Vreau să ştie că nu există nici o balerină care să obţină succes fără lacrimi şi durere. În schimb vor avea dragostea publicului, vor aduce frumosul şi lumina în sufletele oamenilor.

 

 

Sursa foto: Arhivă personală

Irina Titica

 

 

Partenerii nostri: