Primul portal de promovare a artei si culturii în Moldova

Maeştri


Interpretei Silvia Zagoreanu i s-a conferit titlul de „Maestru în Artă”

La 27 noiembrie, prin decret prezidenţial, în semn de înaltă apreciere a meritelor deosebite faţă de stat, pentru muncă îndelungată şi prodigioasă în domeniile respective de activitate şi înaltă măiestrie profesională, preşedintele Nicolae Timofti a acordat distincţii de stat ale Republicii Moldova. Silviei Zagoreanu, prezentatoare la Radio Moldova, i s-a conferit titlul de „Maestru in Artă”.

Silvia Zagoreanu a declarat în exclusivitate pentru trm.md că această distincție e o apreciere a tot ce a făcut timp de 16 ani în calitatea sa de specialist principal etnomuzicolog, coordonator al formaţiilor folclorice la Centrul Naţional de Conservare şi Promovare a Patrimoniului Cultural Imaterial (CNCPPCI), ca interpretă de folclor, realizatoare de emisiuni la Radio Moldova, organizatoare a unor manifestări de rang național.

„Aceasta zi e una specială. Mă simt onorată și bucuroasă că am fost luată în seamă, iar munca mea a fost apreciată pe parcursul anilor de activitate. Nu credeam că ar putea trece candidatura mea, dar iată că s-a întâmplat. Ideea pleca de la Diana Dicusarî, director al CNCPPCI, și m-a susținut colectivul, pentru ce le mulțumesc. E o încurajare pentru mine, un îndemn de a continua să activez în acest domeniu”.

Silvia Zagoreanu s-a ocupat mereu de promovarea folclorului. „Am fost responsabilă de activitatea colectivelor artistice de amatori din republică și de asemenea: a festivalului-concurs naţional al interpreţilor cântecului folcloric „Maria Drăgan”, a festivalului național „La poale de codru” și a unei ediție a festivalului „Nicolae Sulac”. Mulțumesc și doamnei Monica Babuc, ministrul Culturii, pentru urmărirea și aprecierea activității pe care am desfăşurat-o în cadrul acestei instituţii. Mulţumesc preşedintelui Republicii Moldova, Nicolae Timofti”.

Alexandru Dorogan, directorul postului național de radio a felicitat-o pe Silvia Zagoreanu, urându-i la mai mult și la mai mare. „Sigur că ea trebuie să perpetueze în activitatea ei artistică, dar și să activeze prodigios în continuare la Radio Moldova. Repertoriul și-l selectează foarte minuțios. Este foarte atentă și nu vei găsi o melodie întâmplătoare printre piesele pe care le interpretează. Totul este foarte bine ales”.

Directorul Radio Moldova a declarat pentru trm.md că „dincolo de talentul pe care îl are în domeniul în care activează de mai demult - muzica populată, ea este o foarte bună jurnalistă, prezentatoare de programe, dar mai ales are cunoștințe, gust în selectarea interpreților, a interlocutorilor și în genere în completarea politicii editoriale. Ea a fost de la început în echipa care a promovat ideea Festivalului Doinei, a contribuit la organizarea și desfășurarea acestuia. Este un promotor activ al interesului pentru folclorul autentic”.

Silvia Zagoreanu a absolvit în 1998 Academia de muzică ,,Gavriil Musicescu”, catedra Folclor, canto popular. Deține în palmares: Premiul Mare la Festivalul de folclor „Toamna buzoiană” (1999) și la Festivalul internațional de folclor „Pe marginea Dunării” (2001); premiul I la Festivalul de folclor „Tamara Ciobanu” (1994), la Festivalul de romanță „Crizantema de Argint” (1998) și la Festivalul de folclor „Irina Loghin” (2000); Premiul II la Festivalul de folclor ,,Maria Tănase” (2001); Premiul II și Premiul ,,Ioana Radu” la Festivalul de romanță „Crizantema de Aur” (1999).

Începând cu luna februarie 2013 este angajată la Radio Moldova în calitate de redactor prezentator, redacţia muzică, unde a realizat programele „Port în suflet dor de cântec”, „Lăutarii Moldovei” și continuă să producă emisiunile „Vedete despre vedete” (miercuri, ora 20:15) la Radio Moldova Muzical, „Din tradiții strămoșești” (joi, ora 21:30) și topul melodiilor folclorice „Cântecul care mi-i drag” (vineri, ora 21:30) la Radio Moldova Actualități.

 

Sursa - Trm.md

 

Partenerii nostri: