Primul portal de promovare a artei si culturii în Moldova

In Memoriam


27 noiembrie 1885 – ziua când s-a născut marele romancier Liviu Rebreanu

Academicianul, prozator și dramaturg român, membru al Academiei Române. Liviu Rebreanu, s-a născut la 27 noiembrie 1885 la Bistrița-Năsăud.

La 1 noiembrie 1908 a debutat în presa românească: la Sibiu, în revista Luceafărul, condusă de O. Goga și O. Tăslăuanu, a apărut povestirea Codrea (Glasul inimii). În aceeași revistă, Rebreanu a mai publicat nuvelele Ofilire (15 decembrie 1908), Răfuială (28 ianuarie 1909) și Nevasta (16 iunie 1911).

A fost influențat de operele scriitorilor ruși. În traducerea lui, revista Țara Noastră a publicat poemul Moartea șoimanului de M. Gorki. A scris nuvela Mâna (prima variantă a nuvelei Ocrotitorul), sub influența lecturilor din Anton Pavlovici Cehov.

În 19 octombrie 1910 a participat pentru prima oară la o ședință a cenaclului literar condus de Mihail Dragomirescu, din care mai făceau parte Ion Minulescu, Emil Gârleanu, Cincinat Pavelescu, Dimitrie Nanu, Corneliu Moldovanu, Nicolae Davidescu, Alexandru Stamatiad, Mihail Săulescu, Mihai Sorbul. A dus cu el o nuvelă, pe care însă nu apucă să o citească.

La 25 octombrie 1910 a debutat în capitala țării: în revista Convorbiri critice a apărut nuvela Volbura dragostei [Cântecul iubirii]. Ea a deschis șirul unei însemnate colaborări: Proștii, Culcușul, Golanii, Dintele (1910).

Ca romancier a început să scrie romane realiste, în care acțiunea avea loc în decorul unui sat din Transilvania, Liviu Rebreanu a readus problematica țărănească în centrul atenției lumii literare, prin romanul setei de pământ, Ion. Subtitlul acestuia era „Glasul pământului, Glasul iubirii” și anunța principalul conflict din text, și a dat unul dintre primele noastre capodopere ale analizei psihologice.

După această experiență literară, autorul a scris, mai apoi, romanul Răscoala, supranumit de G. Călinescu „roman al gloatei”. El poate fi considerat o capodoperă a romanului românesc din toate timpurile.

Un al treilea roman, Pădurea spânzuraților, a fost inspirat de un incident autobiografic, fratele său, locotenent în Armata Austro-Ungară, fiind condamnat la moarte și executat pentru o tentativă de a dezerta pe front, din Armata Austro-Ungară, și a trece în tranșeele românilor în timpul Primului Război Mondial. Tema fusese schițată, inițial, în nuvela Catastrofa.

Opera:

Nuvele: Catastrofa (1921); Norocul (1921); Cuibul visurilor (1927); Cântecul lebedei (1927); Ițic Ștrul, dezertor (1932) etc.

Romane: Ion (1920); Crăișorul (1929); Răscoala (1932); Gorila (1938); Pădurea spânzuraților (1922); Adam și Eva (1925); Ciuleandra (1927); Jar (1934).

Teatru: Cadrilul (1919);  Plicul (1923); Apostolii (1926)

 

G. Călinescu, privindu-l pe Liviu Rebreanu din perspectiva romanului “Ion”, îl consideră pe acesta ca fiind: “poet al omului teluric”. Același critic apreciază că intenția autorului a fost aceea de a crea o frescă a satului transilvănean din care însuși autorul s-a ridicat, iar în ceea ce privește personajele acestui roman “nu sunt indivizi cu viață unică, ci exponețti ai clasei și generației”.

 

 

Marina DAMASCHIN,

ARTinfinit.md

Surse: referat.ro; Wikipedia

 

 

 

 

Partenerii nostri: