Primul portal de promovare a artei si culturii în Moldova

Diaspora


Model moldovean din Moscova: „Trăim într-o țară săracă, dar plătim mai mulți bani pentru haine, decât pentru produse alimentare”

Model, designer și actor, trei meserii practicate de un singur tânăr care s-a stabilit de câțiva ani peste hotare. După ce a făcut modeling în Chișinău și Roma, a plecat în Moscova unde își încearcă puterile în actorie. Totuși cel mai mare vis al lui Valentino Rich e să-și transforme numele într-un brand, iar hainele create de el să fie purtate și de cetățenii Republicii Moldova. Mai multe detalii într-un interviu  pentru Moldova.ORG.

- Valentin, când și cum a început cariera ta în modeling?

-Aproximativ cinci ani în urmă niște prieteni m-au îndrumat să îmi încerc puterile în acest domeniu. Mai în glumă, mai în serios am aplicat la o școală de modeling, unde am fost acceptat și astfel m-am trezit model. După școală au urmat mai multe concursuri, sesiuni foto și prezentări de modă. Mi-am propus să trec la o nouă etapă astfel că am plecat de la început în Roma, după care în Moscova.

- La prima vedere a fi model este un lucru ușor, dar ce se ascunde cu adevărat după cortina acestei meserii?

-Poate pare, dar în realitate meseria de model e foarte dificilă. Ca să fii un profesionist trebuie să fii extrem de rezistent numeroaselor ore de filmări, să fii în formă indiferent de starea în care te afli și desigur să îți pui imaginația în mișcare. Mie mi-a fost mai ușor acasă, unde mă susținea chiar și aerul din oraș. Altă istorie e peste hotare, aici totul e străin, iar orice greșeală poate fi și ultima.

-Modelingul este practicat mai mult de fete, cum se descurcă băieții?

-Eu nu aș împărți moda între băieți și fete. Aici mai curând depinde de persoană, dacă dorești să obții ceva, ai tărie de caracter, ești încrezut în tine atunci nu te poate opri nimic. În această meserie ambele genuri sunt egale doar că fetelor le este un pic mai ușor, deoarece piața pentru ele este mai deschisă, dar repet nu depinde de cine ești, dar de cât de mult dorești să devii ceea ce ți-ai propus.

- Ai fost model în Chișinău, Roma, iar acum te-ai stabilit în Moscova. Unde crezi că ai reușit să te realizezi mai bine?

- Aș vrea să spun Chișinău, dar nu pot. La noi în modeling sunt mai multe probele, începând cu cele financiare până la lipsa perspectivelor de a te dezvolta. La Roma a fost frumos, o experiență extraordinară și oameni puternici de la care ai ce învăța, doar că la ei piața e suprasaturată și concurența e foarte mare. La moment cel mai mult mă avantajează Moscova, e un oraș în care poți crește și ești răsplătit după merite.

- Prin ce se deosebește industria foto și modelingul din Moldova de cel de peste hotare?

-Se deosebește foarte mult, am spus mai sus că în modelingul din Moldova sunt mai multe probleme, dar am observat că în ultimul timp au apărut și la noi niște băieți care fac niște poze extraordinare și agenții destul de bune. Sunt sigur că încetul cu încetul va crește și acest domeniu. Istoria e că peste hotare piața e mare, iar moda a devenit o afacere, în Moldova azi poți să pozezi, iar următoarea sesiune va fi peste vreo trei luni, cu ce să te ocupi acest timp, cum să supraviețuiești?

-Știu că îți place designul. Cum s-a născut pasiunea pentru acest domeniu?

- Când eram copil țin minte cum tăiam haine și încercam să cos ceva. Dacă nu îmi reușea rupeam totul și o luam de la zero. Totul a fost doar un hobby când niște prieteni din România m-au susținut să mă îmbrac în hainele create de ei, de atunci am început să-mi expun și ideile mele. Am avut o colaborare foarte frumoasă și sper că în curând și cei din Moldova vor putea îmbrăca haine semnate de Valentino Rich.

- Vrei să îți dezvolți o afacere sau e mai mult un hobby?

- A-și dori foarte mult să transform această pasiune într-o afacere. Povestea cu modelingul nu o să dureze mult, este o vârstă la care dorești un job stabil. Consider că serviciul pe care îl ai trebuie să îți aducă plăcere, venit și desigur timp liber pentru familia ta.

-Consideri că este avantajos să deschizi un magazine cu haine în Moldova?

- Da și aici e un paradox. Trăim într-o țară săracă, dar plătim mai mulți bani pentru haine, decât pentru produse alimentare. Oamenii din Moldova se îmbracă foarte bine, sunt atenți la haine, la modul în care arată. Majoritatea cunosc toate strigătele modei, iar dacă nu ați făcut cunoștință, vă veți conforma atunci când plecați la cumpărături, deoarece tot ce apare nou în modă, neapărat veți găsi și pe rafturile magazinelor din Moldova.

-Cum crezi haina îl face pe om sau totuși omul, haina?

-Câteodată nu depinde de ce haină porți, dar cum o porți. Totuși vestimentația are capacitatea de a transforma un om. Dacă te-ai săturat de rutină, și vrei să schimbi ceva începe cu garderoba.

- Care sunt tendințele de modă în acest sezon estival?

- Sincer îmi este un pic cam dificil să răspund, deoarece vin rar acasă și nu reușesc să examinez ce haine poartă oamenii din Moldova. Aici lumea se îmbracă mai simplu, moda apare doar pe la recepții și evenimente. Totuși am observat că în acest an fetele poartă rochii de culori aprinse, cu multe flori, sau diverse elemente. A ieșit din modă materialul curat, de o singură culoare. Ceea ce ține de băieți, aceștia poartă fulare la gât, chiar și vara, iar costumele cu care vin neapărat vor avea diferite ornamente. Eu însă sunt de părere că fiecare om trebuie să își creeze propriul stil, indiferent de tendințele modei. Chiar și din lucrurile vechi, fără valoare poți face ceva mult mai frumos decât orice tendință a modei.

-Recent te-ai filmat într-un serial din Rusia. Povestește-ne puțin despre această experiență.

- Au fost două nopți nebune, pline de veselie și aventură. S-au purtat cu noi foarte simplu, chiar și actorii principali. La filmări am participat eu și încă un băiat din Moldova. Nu a fost un rol principal, dar mi-a plăcut foarte mult. Eu am fost un tânăr care a venit la discotecă cu iubita sa și acolo a început o bătaie. A fost un film frumos destul de popular. Se numește Fizruc și din câte știu a fost privit și în Moldova.

-În afară de modeling, design și actorie ce ocupații mai are Valentin Rich?

-De fapt jobul meu principal este într-o companie de construcții unde răspund de controlul, finalizarea obiectelor și consultarea oamenilor. Modelingul, filmările și designerul sunt ocupațiile mele din timpul liber. Ca să reușesc la filmări sunt nevoit să sacrific una sau două nopți timp de o lună.

Cum te vezi peste zece ani?

-Cred că peste zece ani eu am să fiu un alt om. Mă văd acasă, în Moldova, cu o familie frumoasă, o afacere și desigur mai multe realizări în carieră.

 

 

Sursa - Moldova.org

 

 

Partenerii nostri: