Diaspora
Susține că e îndrăgostită de satele, peisajele și tradițiile din Republica Moldova, însă soarta a dus-o pe partea cealaltă a continentului. Este vorba despre pictorița Nelly Vrânceanu , care a plecat în Franța, acolo unde pictează tablouri ce îi amintesc de plaiul natal. Mai mult, timp de 7 ani de trai în țara lui Renoir, pictorița a participat la numeroase expoziții, a creat Les Gare des Arts și a reușit să încânte publicul francez cu tablourile semnate de ea. Vă invităm să o cunoașteți mai bine pe pictorița basarabeancă din Franța într-un interviu acordat pentru portalul Moldova.ORG.
La început era mai mult o distracție decât o necesitate de metaforă. Desenam copiind imagini din cărți. Mai târziu mâzgâleam, mă izolam în dimensiunea unei coli de hârtie ca într-o lume ce mă putea salva de rutină. Mă pasionau șoproanele bunicăi cu obiecte rustice, arhaice. În unghere dosite puteam să rămân ore întregi examinând formele butoaielor și ulcelelor, să admir snopii de raze luminoase din acoperișul cu șindrilă al casei bătrânești sau să urmăresc praful ce se ascundea în umbrele misterioase ale unui spațiu ce aparținea unei alte lumi.
Ați studiat la mai multe universităţi pedagogice cu profil artistic. Considerați că studiile pot infuența talentul unui pictor?
Școala e menită să ne dezvolte aptitudinile, dar un bun tehnician nu e întotdeauna și un artist. Dar atunci când virtuozitatea devine excelenta si conferă un grad de libertate al expresiei autorului, subiectul devine mai ușor de abordat. Oricum, cât nu ne-am strădui, nu putem picta urmând o logica, ci o intuiție.
Ce reprezintă pentru dvs. pictura: o artă, o terapie sau un mod de exprimare?
Pictura, pe cât de înălțătoare pare, pe atât de dureroasă e ca proces. Satisfacția mea proprie nu contează și nici nu o caut. Pictez fiindcă mă simt vie atât timp cât pictez. Nu o fac ca să mă calmez, e mai curând o necesitate. Când mă opresc pentru un interval, fiindcă uneori am și alte ocupații, sunt înfricoșată și îmi zic: „Uite, au trecut două săptămâni și eu nu am făcut nimic”.
Vă mai amintiți de primul tablou creat…
Nu a-și spune chiar tablou. Elevii de la școala de arte au obiceiul să zică lucrare. De la exercițiu la ceva personal am trecut în momentul licenței. Cautând subiecte pentru lucrarea de licența la Moscova, mi-am dat seama că vreau să vorbesc despre acea lume ce o frecventam în copilărie: obiecte rustice, case țărănești, peisaje. După care am luat pensula și le-am abordat.
Dacă ați avea acum în față o pânză albă, ce ați picta?
Acum am tendința să lucrez la câteva tablouri în paralel. Pictez peisajul moldovenesc confruntat cu cel ce îl descopăr aici, în Franța sau un arbore, o ușă. Dar acum fac o pauză pentru a-mi asuma riscul de a aborda un nou stil.
Ce stil considerați că v-ar reprezenta cel mai bine?
Chiar pictând realist am tendința să urmez criterii ce corespund romantismului cu nuanțe metafizice…
Care a fost motivul plecării de acasă și de ce Franța?
Când am plecat de acasă îmi era indiferent unde mă duc. Eu încercam să mă exilez. A fost o epocă în care eu investisem toată tinerețea și energia mea începea să se ruineze. În Franța era fiica mea, credeam că nu voi fi străină acestui mediu. De fapt, nu a fost simplu nici pentru ea, nici pentru mine. Dar am avut răbdare.
Cum e să organizezi o expoziție în țara lui Renoir și prin ce se deosebește de cele din Moldova?
Depinde de foarte multe lucruri. Poți să-ți aduci tablourile, să le atârni în sală și să le lași să vorbească de la sine. Dar deseori nu e suficient, mai trebuie să comunici cu publicul, să abordezi subiectul, să găsești teme pentru a prelungi, sau a incita discuția. Parcursul autorului cu povestea lui personală face și ea parte din opera.
Știm că francezii sunt devoratori de cultură. Cum apreciază ei tablourile semnate de Nelly Vrânceanu?
Totul e personal. Francezii sunt un popor cultivat, ce posedă o mare experiență vizuală. Având secole de tradiție picturală ei ramân curioși . Am văzut acum o săptămâna expoziția “Artaud / Van Gogh „Suicidul unei societăți” și am auzit pe cineva zicând:”Ia uite cum e pictat, e pictat rău și fără reguli”. Dar ce mai contează aceste elemente când arta lui Van Gogh e o arta de a se autodepăși.
Nu poate fi judecat numai succesul comercial. Mai sunt și alte criterii.Unul din ele este însuși artistul. Căutam originalitatea ca pe o haină la moda, dar sensibilitatea și forța ei emoțională unde le vom plasa? Francezii pasionați de arte au un serviciu departe de acest domeniu. toată viața trăiesc din ideea că din pictură nu întotdeauna reușești să-ți câștigi bine pâinea , dar când devenin pensionari se înscriu la cursuri de pictură, studiază, desenul, sculptura, fotografia, dansul. Aproape orice francez visează să devină artist. Moldovenii fac agricultură la pensie, iar francezii se cultivă și călătoresc. Iată o diferență importantă dintre o societate ce asigură un nivel de trai ce coincide unei realități. Într-o expoziție sunt mulți amatori și nimeni nu întreabă de studii, ei caută doar originalitate.
Dacă ar fi să vorbim despre aprecierea mea, în anul 2010 a apărut o carte în care mi-a fost dedicat un capitol. Cartea se numește Le Perigord des peintres și este scrisă de Jean Michel Linfort. Lucrarea descrie cei mai interesanți artiști din regiune, stilurile lor, spiritul, istoria, parcursul lor istoric. L-am întâlnit pe autor într-o expoziție-târg de carte. Eu prezentam acolo o expoziție la subiectul peisajului din regiune. Am reușit să-l intrig prin stilul meu în tonuri sumbre. Aici toți pictează soarele și culoarea, iar eu vorbeam despre melancolie și dimensiune atemporală.
În Franța ați creat o asociație. Ce activități desfășurați în cadrul Les Gare des Arts?
Gare des Arts ne ajută să adunăm sub același acoperiș operele artiștilor francezi și a celor străini pentru care regiunea Perigord a devenit o a doua casă. Astfel ne întâlnim de două ori pe an la Brantôme, un orășel pitoresc din Perigord, unde dorim să creăm un centru creativ. Nu sunt niște simple expoziții, încercăm să schimbăm viziunea artei. De exemplu, de fiecare dată invităm artiști, iar la ultima expoziție am combinat literatura cu dansul modern. Astfel de acțiuni cer o atitudine profesională și o bună comunicare.
După părerea dvs. cu ce probleme se confruntă cel mai des pictorii din Moldova?
Suntem privați de a ne dezvolta în același ritm cu ceilalți pictori ai lumii. Avem mult spațiu pentru expoziții, dar un public foarte mic. Cea mai mare dificultate e că nu există piață de arte. Iar pictorul este nevoit să-și sacrifice tabloul pentru că nu-l poate comercializa. În același timp pictorii din Moldova trăiesc o stare de puritate, iar factorul comercial nu e atât de evident ca în occident.
Iar la final,vă rugăm să sugerați câteva sfaturi tinerilor începători din acest domeniu?
Îmi este greu să dau sfaturi tinerilor de astăzi, deoarece ei sunt foarte informați . De exemplu ei pot să meargă la Louvre prin intermediul Internetului, știu ce expoziții se derulează în lumea întreagă. Rămâne doar să vrea să facă ceva, să acționeze în coerență cu scopul dorit. Primul sfat ar fi să nu neglijeze realitatea și să nu-și facă iluzii. Să caute tema adevărată, forma expresiei ce le corespunde personal. Ca să faci arta e nevoie și de un egoism în sensul bun al cuvântului. Mai întâi foaia sau pânza albă cu sens, iar mai apoi restul. Câteodată e greu sa le împlinești pe toate, dar trebuie.
Sursa text/foto - Moldova.org
