Primul portal de promovare a artei si culturii în Moldova

Arta și Copiii


Muzeul Naţional de Artă al Moldovei invită la sărbătoarea Ziua Copilului

Joi, 29 mai, începând cu ora 11.00, Muzeul Naţional de Artă al Moldovei organizează evenimentele prilejuite de Ziua Internaţională a Copilului.

Ziua copilului (numită şi Ziua internaţională a copilului) este în multe ţări o sărbătoare pentru copii care se organizează în data de 1 iunie. Pentru prima dată aceasta a fost menţionată la Geneva la Conferinţa Mondială pentru Protejarea şi Bunăstarea Copiilor în august 1925, la care 54 de reprezentanţi din diferite ţări au adoptat Declaraţia pentru Protecţia Copilului. După această conferinţă, multe guverne au introdus „Ziua copilului” în lista de sărbători. În anul 1954 Fondul Internaţional pentru Urgenţe ale Copiilor al Naţiunilor Unite (UNICEF) a emis o recomandare tuturor statelor să dispună o zi pentru sărbătorirea „Zilei copilului” (engleză Universal Children's Day).

În contextul acestei sărbători frumoase, Muzeul Naţional de Artă al Moldovei organizează o serie de evenimente. Acestea vor demara la ora 11.00 cu vernisajul unei expoziţii de desene ale copiilor în Galeria Parter a MNAM.

Evenimentul va continua în scuarul „O. Ghibu” aferent muzeului (str. A. Puşkin) cu un program care va include numere de muzică, dans şi poezie prezentate de elevii liceului „Gh.Asachi” şi şcolii muzicale „E.Doga”. În cadrul acestuia vor fi prezenţi copii, părinţi şi profesori.

De asemenea va avea loc un FLASH MOB cu genericul 1000 DE COCORI la Chişinău. Organizator: Centrul de Proiecte Culturale „AzArt” în colaborare cu Muzeul Naţional de Artă al Moldovei şi Centrul pentru Promovarea Artelor Decorative Tradiţionale Japoneze „Maneki Neko” în Republica Moldova. Coordonatorul proiectului – Dorina Khalil-Butucioc.

„1 cocor Origami a devenit simbolul păcii în Japonia.

1000 de cocori Origami au devenit o legendă niponă: dacă reuşeşti să-i pliezi, zeii îţi vor  îndeplini o dorinţă.

1000 de cocori la Chişinău vor deveni ruga noastră pentru pacea din întreaga lume.

1 cocor Origami va deveni votul tău pentru pace!

Vino să pliem împreună cei 1000 de cocori! Pacea e viitorul!”

 

 

Partenerii nostri: