Europa
Sărbătoarea Nașterii Domnului și Moș Crăciun au adunat pe meridianele Planetei diverse obiceiuri și tradiții, dar și denumiri diferite: spre exemplu, finlandezii îl au pe „Joulupukki”', care ar veni din ținutul „Korvatunturi”, tărâm care are forma unei urechi despre care se spune că ar fi urechea cu care Moșul ascultă să afle dacă sunt cuminți copiii.
Pe continentul european
În Germania, „Christklots” reprezintă obiceiul de a arde un butuc toată noaptea de Crăciun. Se crede că acesta ar apăra casa de hoți și de nenorociri tot restul anului. În ziua de ajun, familia se adună pentru cină și pentru a merge împreună la biserică la Mesa din Noaptea de Crăciun. Tradiția împodobirii bradului a început în Germania (în secolul al XVI-lea). Mai târziu, împodobirea acestora a devenit un obicei și în alte țări.
In Elveția, butucul este cunoscut sub numele de „Bouche de Noel”. „Samichlaus” (Moș Crăciun) are întotdeauna sarcina grea de a aduce și pomul de Crăciun în casele elvețienilor. O altă tradiție este „Parada ridichilor luminate”. În ridichea împodobită micuții elvețieni pun o lumânare și poartă ridichea ca pe o făclie ori o agață ca pe un lampion.
În Anglia, butucul care se arde în noaptea de Crăciun este denumit „Yule log”'. În fiecare dintre cele patru duminici dinainte de Nașterea lui Iisus se aprinde o lumânare, așezată într-o cutie. Au loc procesiuni reprezentându-i pe cei trei magi și nașterea lui Hristos. În 1814, printul Albert, soțul reginei Victoria, a împodobit un brad la castelul Windsor folosind dulciuri, lumânări și fructe. Familiile de aristocrați i-au urmat exemplul, folosind ornamente din ce în ce mai extravagante: păpuși, mobilă în miniatură, micuțe instrumente muzicale, bijuterii, arme jucărie. Copiii din Anglia nu își primesc cadoul în data de 24 decembrie, ci în 25. Una dintre tradiții este ca elevii să monteze în școli sau în biserici piese despre Nașterea Mântuitorului. Un alt obicei vechi este și acela de a atârna ciorapi de șemineu în așteptarea cadourilor, vâsc în casă și crenguțe de brad în jurul casei. Faimoasa și tipica budincă englezească era numită „hackin”, de la ingrediente. În secolul XVII, budinca de prune era pregătită chiar în dimineața de Crăciun și era stropită cu brandy și flambată la servire. Tot tradiției Crăciunului englezesc îi aparține și pachețelul surpriză numit „cracker”, care este împărțit la servirea budincii de Crăciun.
În Italia, Crăciunul începe cu opt zile înainte și este cunoscut sub denumirea de „Novena”. Copiii merg din casă în casă să recite poezii și să cânte, însă darurile le primesc de-abia pe 6 ianuarie. Conform tradiției, cadourile sunt aduse de o vrăjitoare urâtă, dar bună, numită Befana. În multe biserici sunt expuse iesle cu pruncul Iisus și magi în mărime naturală. Un punct de atracție îl constituie Irozii — un teatru popular cu scene, care, pe lângă Irod, prezintă un moș cu barbă lungă, cu cojocul întors, reprezentând bufonul romanilor, și o paiață cu clopoței la picioare, care poartă un băț năzdrăvan, în amintirea saltimbancilor chemați cu prilejul unor astfel de manifestări.
În Austria, cete de copii străbat străzile colindând pe la ferestre. Piața de Crăciun din Viena este atracția principală a sărbătorilor, deși Crăciunul este celebrat mai ales acasă, cu o masă festivă și cadouri.
În Suedia, cea mai importantă zi este Ajunul Crăciunului. O masă specială este pregătită în acest scop — șuncă, pește și fasole—, aceasta fiind și prilejul cu care rudele își fac daruri. Mulți suedezi merg la biserică în dimineața zilei de Crăciun. Crăciunul se numește la suedezi Jul și este urmat de alte sărbători. Moșul are pe aceste meleaguri o înfățișare diferită: el este reprezentat ca un pitic îmbrăcat în roșu, cu barbă albă, mare amator de orez cu lapte, tradiționala mâncare suedeză de Crăciun. La începuturi, ornamentele pentru brad erau făcute din lemn vopsit, înfățișând animale și fețe de copii. Suedezii descoperă surprizele de Crăciun într-un sac îngropat adânc în zăpadă.
În Islanda vin treisprezece Moși Crăciuni! Cu treisprezece zile înainte de Crăciun, primul Moș Crăciun coboară din munți, ocolește fiecare casă și apoi pune dulciuri în ghetuțele copiilor, în vreme ce aceștia dorm. Dacă au fost cuminți, copiii primesc dulciuri, mandarine, lozuri în plic, iar dacă au fost răi, sunt recompensați cu un cartof. A doua zi, cel de-al doilea Moș vine în oraș și tot așa până la 25 decembrie, când primul Moș se întoarce la casa lui din munți, pe 26 — cel de-al doilea și tot așa până pe 6 ianuarie. Ziua de 6 ianuarie este numită și „Al treisprezecelea” și este considerată de islandezi ultima zi de Crăciun, pentru că în această zi ultimul Moș Crăciun se întoarce la casa lui.
În Finlanda, familiile se reunesc pentru a petrece Crăciunul, cea mai importantă sărbătoare a anului. Seara, în jurul orei 17,00, familiile pleacă la biserică pentru slujbe speciale în care se aprind lumânări la mormintele celor dragi. Tot în ajun, exact la ora 12, de pe balconul primăriei, un reprezentant al orașului proclamă „pacea de Crăciun”. Aceasta înseamnă că de la momentul proclamării păcii și până la Bobotează, celor care tulbură pacea li se aplică pedepse severe.
Copiii așteaptă sosirea lui Moș Crăciun, care pune mereu aceeași întrebare: „Sunt cumva copii cuminți aici?”. Moșul are o desagă plină de cadouri și în timp ce „slujitorii” lui îl ajută să le împartă, el le povestește celor mici despre călătoria grea pe care o face din Laponia. Printre mâncărurile servite de Crăciun se numără: șunca sau curcanul, cartofii, morcovul, pateul de ficat, orezul, care conține o singură migdală. Persoana care mănâncă migdala se va căsători în anul ce urmează. În 25 decembrie se servește un fel de pește care inițial s-a preparat printr-un proces îndelungat.
Danezii au o modalitate mai puțin întâlnită de a împărți cadourile: se adună toți membrii familiei în jurul bradului și cel mai vârstnic ia un cadou pe care-l dă celui destinat, care ia, la rândul său, un altul și-l dă persoanei pentru care a fost pregătit și așa mai departe. În Danemarca se foloseau stegulețe, clopoței și steluțe.
Olandezii îl așteaptă pe „Sinter Klaas”, care vine pe un cal alb și lasă daruri în saboții de lemn.
În Grecia, masa de Crăciun are în mijloc o pâine tradițională, iar după ospăț masa nu se strânge, pentru ca Iisus să aibă cu ce-și potoli foamea. Moș Crăciunul lor este totuna cu Sf. Vasile, filantropul Asiei Mici. El le împarte cadouri și dulciuri copiilor. Există o tradiție potrivit căreia stăpâna casei trebuie să-și imprime forma mâinii pe pâinea pregătită pentru cină, pentru a le arăta copiilor că Iisus a binecuvântat mâncarea.
În Polonia se păstrează obiceiul ca în cinstea stelei de la Betleem masa de Crăciun să înceapă după ce apare pe cer prima stea — „Gwiazdka” („mica stea”). Toți brazii de Crăciun erau împodobiți cu îngerași, steluțe și păsări.
În Spania, darurile de Crăciun sunt oferite de magi, care se deplasează în cortegii de curteni, cavaleri și lăutari iar în case și biserici există iesle miniaturale care redau atmosfera Nașterii Domnului. Crăciunul este sărbătorit la 25 decembrie, dar darurile se dau pe 6 ianuarie, cu ocazia zilei celor Trei Regi („Reyes Magos”).
În Rusia, Moș Crăciun („Ded Moroz”) este însoțit de Albă-ca-Zăpada („Snegurocika”), iar copiii primesc prăjituri și jucării, printre care celebrul set de păpuși ''Matrioșka''.
Lituanienii împodobeau brazii cu mici colivii de păsări, steluțe și diverse forme geometrice.
În Ungaria, Crăciunul (25 decembrie) este cea mai mare sărbătoare. În ajunul Crăciunului, creștinii respectau câteva tradiții. Era interzisă cererea sau darea de împrumuturi. Nu era bine nici ca femeile să coasă, să țeasă sau să spele vase, pentru că altfel le păștea o nenorocire. În ajunul Crăciunului rufele spălate și puse la uscat aduceau boala asupra familiei. Tinerii nu aveau voie să mănânce mâncăruri grase, pentru ca nu cumva viitoarele soții să le fie furate. Masa festivă de Crăciun era completă doar dacă avea tradiționala carne de porc prăjită, curcanul copt la cuptor, maioșul și cozonacul cu nuci. Pomul de Crăciun era împodobit cu fructe, prăjituri, dulciuri și lumânări.
