Primul portal de promovare a artei si culturii în Moldova

Etno


Expoziţie de hărţi şi fotografii la Muzeul Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală

La 6 aprilie, Muzeul Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală din Moldova, în parteneriat cu Institutul „Fraţii Golescu” pentru relaţiile cu Românii de pretutindeni, organizează Expoziţia „Spaţiul Cultural şi etnic Românesc: Valea Dunării şi Timoc – Bulgaria.”

 

 

Fotografiile şi hărţile expuse sunt realizate de Dorin Lozovanu şi Emil Ţîrcomnicu.
La deschiderea expoziţiei vor participa: Mihai Ursu, director general al Muzeului Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală şi Dr. Mihai Nicolae, director al Institutului „Fraţii Golescu”, Bucureşti.

 

De asemenea, la inaugurare vor fi prezenţi şi invitaţii speciali: Excelenţa sa Marius Lazurcă, ambasadorul României în Republica Moldova; Dr. Robert Stănciugel, istoric, Bucureşti; Academician Demir Dragnev, Institutul de Istorie, Stat şi Drept al AŞM; Dr. Valentin Constantinov, Universitatea de Stat Tiraspol.

 

În cadrul expoziţiei va fi prezentat “Atlasul Etnografic Român: Sărbători şi obiceiuri – Românii din Bulgaria”, volumul 1 Timoc, volumul 2 Valea Dunării, coordonator Emil Ţîrcomnicu, cît şi filmul documentar „Albotina – centru spiritual al românilor dintre Vidin şi Timoc”.
Cu un concert folcloric de voie bună va veni şi ansamblul etnofolcloric Ştefan Vodă, conducător Tudor Ungureanu.

 

 

ANNA Casian – Musteaţă

 

Partenerii nostri: