Primul portal de promovare a artei si culturii în Moldova

Uniunea Scriitorilor


Boris Marian şi „Legenda berzei albe”

În incinta bibliotecii „M. Lomonosov”, scriitorul Boris Marian a lansat cartea „Legenda berzei albe”.
Cartea a fost publicată la Chişinău în anul 2011. Prefaţa a fost scrisă de celebrul poet ucrainean - Boris Oleinic, pictor - Iaroslav Oliinic. Cartea a fost publicată concomitent în 3 limbi - română, rusă şi ucraineană, ceea ce constituie un lucru remarcabil şi chiar simbolic.
Autorul cărţii şi-a sărbătorit recent aniversarea de 75 de ani. La întîlnirea cu el au venit prietenii poetului, foştii angajaţi, colegi, politicieni, academicieni, profesori, artişti şi admiratori ai talentului maestrului.

 

Publicistul, poetul şi traducătorul Boris Marian este membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova şi Rusia, autor a şapte volume de poezii în limba rusă, inclusiv Poezii alese - „Faţă-n faţă cu lumea” (2006) şi un volum de poezii şi memorii editate de curînd - „Firul Ariadnei mele”, precum şi cîteva cărţi de proză documentară în limba moldovenească (română), cinci cărţi pentru copii în ambele limbi. A tradus în limba rusă poeziile clasicilor români şi a poeţilor contemporani din Republica Moldova - Andrei Lupan, Paul Boţu, Vitalie Tulnic, Petru Zadnipru, Anatol Ciocanu şi alţii.

 

 

ANNA Casian – Musteaţă

Partenerii nostri: