Primul portal de promovare a artei si culturii în Moldova

În Lume


Top 10 cel mai neconvenţionale case din lume

Arhitectura neconvenţională, chiar ciudată, a atras atenţia întotdeauna, iar cei care au dat dovadă de imaginaţie s-au bucurat mereu de libertate pentru a crea. Doi mari artişti cunoscuţi pentru acest tip de construcţii sunt, bineînţeles, Friedensreich Hundertwasser şi Antonio Gaudi.

În ultimi ani, mulţi artişti – pentru că au depăşit de mult rolul de arhitecţi – au creat nenumărate construcţii, inspiraţi de tot ceea ce îi înconjoară. Aşadar, am pregătit mai jos un top aleatoriu cu cel mai nonconformiste case din lume.

La prima vedere, multe dintre aceste structuri par ieşite din comun, însă, dacă stai să te gândeşti, ele sunt inspirate de natură – scoici, ciuperci, animale – tocmai pentru a se încadra mai bine în mediul înconjurător.

Casa Nautilus

Prima casa care atrage atenţia este casa-scoică. Aceasta are ca sursă de inspiraţie arhitectura lui Antonio Gaudi şi cea a lui Frank Lloyd Wright. Casa Nautilus se află în Mexic şi a fost creată de Javier Senosiain pentru a semăna cu o scoică.

Casa Ciupercă

În mijlocul naturii, "ciupercile" conectate ies în evidenţă, cu toate că au fost construite pentru a se încadra în mediu. În interior, spaţiile sunt mari şi bine definite, seamănă cu o peşteră, însă geamurile mari lasă lumina naturală să intre, iar cei care se află înăuntru pot admira natura.

Casele în pământ

Aceste case, nouă la număr, sunt printre cele mai cunoscute aşezări bizare din Elveţia şi chiar din întreaga lume. Ele sunt construite modern, însă ţelul arhitectului a fost să nu strice formele de relief, ci să se modeleze după ele şi chiar să se folosească de cât mai puţine resurse.

Casa subterană

Această casă subterană din Alpi este efectiv o gaură de care s-a profitat la maximum, dar cu imaginaţie. Folosindu-se de arhitectura modernă, aceasta a fost încadrată perfect în peisaj, iar priveliştea este absolut uimitoare.

Casa din metal

Această operă se află în Texas, iar ideea îi aparţine arhitectului Robert Bruno. În 1974, când s-a început construcţia, artistul îşi dorea ca opera sa să aducă a ceva între un animal şi un robot. Deşi are peste 100 de tone, artistul a lucrat la această casă ca la o sculptură.

Casa inspirată de familia Flintstones

Această casă din Malibu a fost inspirată de desenele animate binecunoscute ale anilor ’60. Înăuntru arată ca orice casă modernă, iar legenda televiziunii, Dick Clark, cel care o deţine, i-a scăzut preţul deoarece se pare că nimeni nu vrea să o achiziţioneze – 3.25 milioane de dolari.

Casa piatră

Casa piatră se află în Portugalia şi, cu toate că arată exact ca un bolovan, dacă te uiţi atent vei găsi o uşă, dovada existenţei unui şemineu şi chiar mai multe geamuri. Ce este drept nu ai cum să treci pe lângă această "construcţie", mai ales când vezi că are acoperiş şi horn.

Casa din ceramică

Casele din ceramică au fost gândite de Nader Khalili. El îşi dorea să profite de tehnologie pentru a le crea pe lună. Cu toate că NASA nu i-a luat în calcul propunerea, el le-a construit în sudul Iranului.

Casa muzicală

Nu te aştepta să vezi concerte în această casă, însă felul în care a fost construită te face să te gândeşti la muzica clasică, totul datorită formei: pian şi vioară. Casa muzicală se găseşte în China.

Casa Beetle

Arhitectul Markus Voglreiter a gândit această casă-maşină, care se află în Salzburg. Casa inspirată de maşina Volkswagen Beetle iese în evidenţă prin arhitectura modernă şi prin faptul că foloseşte tehnici pentru a folosi cât mai puţină energie.

 

Sursa - One.ro

Partenerii nostri: