Primul portal de promovare a artei si culturii în Moldova

Articole noi


Artinfinit.md recomandă cartea PavelEvdokimov - „Cunoaşterea lui Dumnezeu în tradiţia răsăriteană”

La editura Humanitas a apărut în versiune românească cartea lui Evdokimov „Cunoaşterea lui Dumnezeu în tradiţia răsăriteană”. Biblia, scrie Evdokimov, începe prin bucuria divină: „şi a privit Dumnezeu toate câte a facut şi, iată, erau bune foarte." Evanghelia începe prin Buna-Vestire: „Bucură-te, cea plină de dar." În Răsărit, de ziua Bunei-Vestiri, toată lumea cumpără o colivie cu păsări captive şi le eliberează, ca să asocieze bucuriei oamenilor şi o bucurie cosmică, „ca orice făptură care are viaţă să dea slavă lui Dumnezeu". Îngerul le spune păstorilor: „Căci, iată, vă binevestesc vouă bucurie mare", iar Hristos afirmă: „Acestea vi le-am spus, ca bucuria Mea să fie în voi şi ca bucuria voastră să fie deplină." Dumnezeu îi daruieşte omului din bucuria Sa şi aceasta este o bucurie fără măsură, bucurie peste bucurie.

Ca în jocul „de-a baba oarba", Dumnezeu se ascunde, aceasta este însăşi condiţia existenţei Lui, însa puţini sunt aceia dispuşi să-şi acopere ochii, în mod aparent gratuit, şi, făcându-se copii, să
înceapă joaca. Cunoaşterea lui Dumnezeu în tradiţia răsăriteană poate fi sintetizată aşa: o bucurie a redescoperirii marilor taine.

Pavel Nikolaevici Evdokimov s-a născut la 2 august 1901 la Petersburg, oraşul cel mai europenizat din Rusia. Tatăl său aparţinea nobilimii militare, iar mama aparţinea vechii aristocraţii. În 1907, colonelul Evdokimov a fost asasinat de către un soldat terorist. Această dramă l-a marcat profund pe copilul Pavel, care va creşte sub influenţa mamei. Ea îl va iniţia în viaţa interiorizată şi va sădi în el înclinaţii teologice.După obiceiurile vremii, ca fiu de ofiţer, va
face şi Pavel şcoala militară.Mai apoi, în rolat în armata albă in timpul răyboiului civil, va fugi impreună cu alţi ostaşi în Constantinopol si în 1923 ajunge la Paris.În 1927 se căsătoreşte cu Nataşa Brunel. În 1928 îşi ia licenţa în teologie la Institutul Saint Serge, nou înfiinţat la Paris, prin iniţiativa unei pleiade de teologi şi de gânditori religioşi ruşi, în frunte cu preotul Serghei Bulgakov.

În această perioadă, Evdokimov îşi susţine teza de doctorat la Facultatea de Litere din Aix-en-Provence.După moartea prematură a soţiei, în 1945, Evdochimov se angajează total în slujirea aproapelui. Conduce diferite societăţi de întrajutorare pentru exilaţi şi pentru săraci.În 1954 se recăsătoreşte, cu Tomoko Sakai, fiica unui diplomat japonez. Tomoko Evdokimov l-a îndemnat şi l-a ajutat prin devotamentul ei să dea la iveală imensa operă teologică pe care o păstra în suflet; titlurile se succedă cu repeziciune: Femeia şi mântuirea lumii, Ortodoxia, Vârstele vieţii spirituale, Arta icoanei – teologia frumuseţii, Gogol şi Dostoievski, Hristos în gândirea rusă, Sfânta Taină a iubirii, Iubirea nebună pentru Dumnezeu etc. În 1967 este chemat să predea la Institutul Superior de Studii Ecumenice din Paris. Moare în 1970, la vârsta de 69 de ani.

 

Partenerii nostri: