Primul portal de promovare a artei si culturii în Moldova

Istoria


Independența Republicii Moldova de la A la Z

Proclamarea independenţei Republicii Moldova în 1991 a constituit urmarea unui proces mai complex decât simpla citire a declaraţiei în sine. În 3 iunie 1988, la Chişinãu s-a reunit un grup de intelectuali moldoveni care a pus bazele unui grup de iniţiativã pentru susţinerea democratizãrii. Pânã în 20 mai 1989, acest grup a recurs la organizarea unor structuri teritoriale ale mişcãrii democratice, însoţite de publicarea proiectelor de program şi statut al grupãrii, organizarea de demonstraţii publice şi strângerea de semnãturi pentru a obţine recunoaşterea limbii române ca limbã oficialã a Republicii. Aceasta este prima şi singura formaţiune care s-a confruntat, în mod organizat, cu Partidul Comunist al RSSM.

În primãvara anului 1989, Mişcarea Democraticã a organizat mai multe manifestaţii prin care protesta împotriva comuniştilor, cerea introducerea limbii române şi a alfabetului latin. În 20 mai, grupul de iniţiativã a organizat Congresul de constituire a Mişcãrii Democratice, iar congresul a decis înfiinţarea Frontului Popular din Moldova (FPM). La comemorarea a 49 de ani de la ocuparea Basarabiei, nordului Bucovinei şi a Ţinutului Herţei de cãtre URSS, FPM a organizat o acţiune de protest prin care a denunţat invadarea acestor teritorii de cãtre trupele sovietice în 28 iunie 1940, iar ziua de 28 iunie era declaratã zi de doliu naţional.

Anul 1990 este martorul mai multor acţiuni de protest împotriva regimului comunist. Pentru prima datã Partidul Comunist al RSSM a fost confruntat de o altã formaţiune politicã. Prilejul l-a constituit alegerile pentru Sovietul Suprem al RSSM, din 25 februarie, când Frontul a obţinut o treime din numãrul mandatelor din Legislativul de la Chişinãu. Ca urmare a acestor alegeri, Mircea Snegur a fost numit Preşedinte al Republicii, iar Mircea Druc a devenit din 25 mai prim ministru.

Dincolo de acest eveniment, în istoria relaţiilor moldo-române, ziua de 6 mai 1990 rãmâne cunoscutã sub semnul metaforic al podului de flori pentru Prut. Aceasta a fost o iniţiativã a Asociaţiei Bucureşti-Chişinãu, sprijinitã de FPM, prin care se dorea o sensibilizare a opiniei publice internaţionale asupra unei chestiuni care pãrea similarã celei a dãrâmãrii Zidului Berlinului. Primul obiectiv al acestei acţiuni era obţinerea libertãţii de trecere peste Prut în ambele sensuri, prin eliminarea paşapoartelor, vizelor şi a taxelor vamale.

Forma programaticã radicalã a FPM a fost adoptatã la cel de-al doilea Congres (30 iunie – 1 iulie 1990), prin care se solicita scoaterea Partidului Comunist în afara legii, retragerea trupelor sovietice şi desfiinţarea KGB, proclamarea independenţei faţã de URSS. Se interzicea prin statutul partidului, aderarea membrilor PCRSSM la FPM. În 16 decembrie 1990, se decide schimbarea denumirii RSS Moldoveneascã în Republica Moldova.

În 27 decembrie 1990, FPM, împreunã cu alte organizaţii politice, culturale şi profesionale, formeazã Alianţa Naţionalã pentru Independenţã „16 Decembrie”. Dupã mai bine de douã sãptãmâni, Alianţa a organizat un miting prin care a protestat împotriva agresiunii sovietice faţã de Lituania, care îşi declarase independenţa. În mod preventiv, Alianţa cheamã voluntari pentru a fi gata de ripostã împotriva unei eventual atac sovietic.

În faţa propunerii lui Mihail Gorbaciov de a se organiza un referendum privind soluţionarea situaţiei politice din Basarabia, Alianţa Naţionalã a cerut, în 20 ianuarie 1991, populaţiei sã vinã sã respingã acest referendum, care fusese propus iniţial pentru 17 martie. Un alt miting organizat de FPM cerea Parlamentului adoptarea Declaraţiei de Independenţã, a legilor privind cetãţenia, privatizarea, codul fiscal, Banca Naţionalã, partide politice, presã, introducerea valutei naţionale a averi PCM. În ceea ce priveşte forma de guvernãmânt a Republicii Moldova, FPM susţinea republica parlamentarã.

Acţiunea Frontului Popular din Moldova depãşeşte, în mai 1991, graniţele Republicii. În 25 mai la Chişinãu, la iniţiativa FPM, are loc întrunirea reprezentanţilor de eliberare naţionalã din Armenia, Georgia, Estonia, Letonia, Lituania şi Republica Moldova. Cu aceastã ocazie se constituie Forul de la Chişinãu, care devenea un organism de luptã pentru decolonizarea şi restabilirea independenţei popoarelor captive din URSS. A doua reuniune a acestui for a avut loc dupã mai bine de o lunã în Georgia, la Tbilisi.

În 27 august 1991, deputaţii FPM au organizat a treia Mare Adunare Naţionalã, care a fost transmisã în direct pe televiziunile naţionale din Republica Moldova şi din România. Prin aceastã manifestare, Adunarea a impus Parlamentului votarea nominalã a Declaraţiei de Independenţã şi adoptarea cântecului „Deşteaptã-te, române!” ca imn naţional. Prin Declaraţia de Independenţã se proclama un „stat suveran, independent şi democratic, liber sã-şi hotãrascã prezentul şi viitorul, fãrã nici un amestec din afarã, în conformitate cu idealurile şi nãzuinţele sfinte ale poporului în spaţiul istoric şi etnic al devenirii sale naţionale”. În acelaşi timp, Declaraţia solicitat Guvernului URSS sã înceapã negocierile cu guvernul noii republici pentru retragerea trupelor sovietice de pe teritoriul Republicii Moldova.

În aceeaşi zi, România a recunoscut independenţa Republicii Moldova, pentru ca din 28 august, acest act de voinţã a Moldovei sã fie recunoscut de Gruzia şi apoi de cãtre alte state din fosta URSS şi din Occident. În 29 august, la Bucureşti a fost semnat între N. Ţâu (ministrul afacerilor externe al Moldovei) şi A. Nãstase (ministrul afacerilor externe al României) un Acord de stabilire a relaţiilor diplomatice dintre Moldova şi România. În 5 septembrie, România şi Republica Moldova au hotãrât sã stabileascã relaţii diplomatice la nivel de ambasade.

În plan intern, se constatã o primã segregare. În 11 septembrie 1991, Alianţa Naţionalã pentru Independenţã „16 Decembrie” cerea Parlamentului sã nu decidã cu privire la alegerile preşedintelui Republicii Moldova, deoarece ei considerau cã stabilirea şi desfãşurarea acestui tip de alegeri ar putea provoca tensiuni social-politice. Dupã o sãptãmânã, preşedintele Snegur a atacat imnul „Deşteaptã-te, române!” Preşedintele moldovean considera cã “Republica Moldova nu poate reuşi ca patrie a unui singur neam, ci ca patrie a Moldovenilor Români, Ruşi, Ucraineni, Gãgãuzi, Bulgari ş. a., toţi cetãţeni egali în drepturi şi toţi deopotrivã Moldoveni, fie cã aparţin limbii, istoriei şi culturii poporului Român, Rus, Ucrainean, Gãgãuz sau Bulgar”. În aceastã logicã, Snegur se declara împotriva planului de unire a Moldovei cu România. În 12 octombrie 1991, FPM a decis sã se situeze în opoziţie faţã de puterea de stat, iar la alegerile din decembrie 1991, Mircea Snegur a candidat ca independent câştigând cu 98,17% din voturi.

În planul politicii externe, gestul pe care Snegur îl face semnând Protocolul de constituire a CSI (decembrie 1991) a fost interpretat ca o reîntoarcere sub sfera de influenţã rusã. În 2 martie 1992, RM devine membru al ONU, iar patru ani mai târziu, în 26 iunie 1995, RM a devenit membru al Consiliului Europei.

Încã de la începutul independenţei sale, din primãvara lui 1992, Republica Moldova a fost ţinta unor conflicte separatiste: cea transnistreanã şi cea a gãgãuzilor. Conflictul din Transnistria a fost unul sângeros. Ca mediatori ai acestui conflict, au intrat România, Rusia şi Ucraina. Treptat, România a fost înlãturatã din aceastã formulã, iar guvernul (tradator) de la Bucureşti nu a reacţionat. Atacurile sângeroase au fost oprite doar în urma unei convenţii semnate în 21 iulie 1992 între Snegur şi Elţîn, însã acest teritoriu a rãmas sub controlul autoritãţilor separatiste, încurajate de prezenţa Armatei a XIV-a comandate de generalul Lebed. În februarie 1996, Mircea Snegur a semnat, împreunã cu liderul separatist de la Tiraspol, Igor Smirnov, o Decizie protocolarã privind soluţionarea chestiunilor vamale ale RM şi Transnistriei. În consecinţã, republica separatistã a obţinut de la statul moldovean dreptul de a utiliza propria ştampilã vamalã cu inscripţia: “Republica Moldova. Vama Tiraspol”. Astãzi ne aflãm în faţa unui conflict îngheţat, iar formatul negocierilor este: Rusia, Ucraina şi OSCE.

Dincolo de acţiunile de politicã externã, preşedinţia lui Mircea Snegur a marcat (negativ) şi viaţa constituţionalã a Republicii. În 29 iunie 1994, a fost adoptatã o nouã constituţie, prin care s-a schimbat imnul de stat şi s-a acordat autonomie teritorialã pe principii etnice localitãţilor cu populaţie preponderent gãgãuzã. În aprilie 1995, preşedintele Moldovei a propus o iniţiativã legislativã pentru modificarea denumirii limbii oficiale, care trebuia sã devinã limba “moldoveneascã”.

Nota redactiei FN: Datorita inventiei absurde de “limba moldoveneasca“si “popor moldovenesc“, in actuala Republica Moldova pot exista si actiona organizatii ruso-moldoveniste ce se pretind a fi patrioti si aparatori ai neamului “moldovenesc”, dar care sunt de fapt pioni ai influentei rusesti in regiune sau, dupa cum i-a numit o parte din presa din Republica Moldova, “patrihoti“.

dupa Mihai Alexandrescu

Sursa: Revista Tribuna

Foaienationala.ro

Partenerii nostri: