Istoria
La drum spre mănăstiri porneşti fie dintr-un mare dor, fie dintr-o curiozitate duhovnicească. Ştiut lucru, dor îţi poate fi de locuri pe care le-ai văzut măcar o singură dată. Despre Mănăstirea Secu din judeţul Neamţ doar am citit, am văzut câteva reportaje şi am trecut pe la poarta ei în drum spre o renumită lavră nemţeană – Sihăstria. Deci, spre Mănăstirea Secu am pornit dintr-o curiozitate duhovnicească, mai ales că primisem şi invitaţia părintelui Viorel Cojocaru de la biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Chişinău.
„…mergeam de vreun ceas pe valea aceasta fermecătoare şi, lăsând drumul neted, apucăm la dreapta pe matca pietroasă a unui pârâiaş, ajungem într-o fundătură de codru la Mănăstirea Secu, zidită de vornicul Nestor Ureche…”, scria Alexandru Vlahuţă acum mai bine de o sută de ani. Timpurile se schimbă, iar firul poveştii e continuat de generaţii şi generaţii de pelerini, oameni dornici să vadă falnica Mănăstire de la poale de munte.
Una din cetăţile spirituale de seamă din spaţiul românesc se află la peste 320 de kilometri de Chişinău (DN58/E583) şi la peste 40 km de Piatra Neamţ (DN15). Oricine îşi propune să facă un pelerinaj are mereu emoţii. Astfel, drumul lung şi obositor nici nu mai este luat în calcul. Ajuns în punctul de destinaţie nu mai simt nici urmă de oboseală.
De cum mă apropii mai mult observ turnuri de apărare şi ziduri înalte. Aerul e plin de rugăciunile care se fac auzite de la un difuzor instalat pe teritoriul Mănăstirii Secu. Ochii se îndreaptă spre turnul de la intrare, un turn imens care sfidează zările şi-ţi deschide porţile spre o citadelă frumoasă şi încântătoare.
Biserica mare a Mănăstirii Secu „Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul” e albă precum laptele, e zveltă şi impunătoare, plină de importanţă şi cu pecete istorică. Pornirile ei sunt vechi de tot, încât nu-ţi mai dai seamă cât e legendă, cât e istorie… Unele documente spun despre existenţa unui schit la 1530. Însă, anul ctitorii Mănăstirii Secu e considerat 1602, când este ridicată de boierul Nestor Ureche, tatăl cronicarului Grigore Ureche.
Cei care intră în biserica mare a Mănăstirii Secu mai întâi se închină la Icoana Maicii Domnului, cea tăiată de turc cu sabia, apoi la moaştele Sfântului Varlaam şi la Icoana Maicii Domnului, numită Cipriota (aceasta a fost adusă din Cipru de către domnitorul Vasile Lupu şi dăruită Mitropolitului Varlaam).
În Muzeul Mănăstirii Secu pot fi admirate adevărate bogăţii spirituale: Evanghelii foarte vechi, dvere, cădelniţe, vase liturgice, potire, icoane etc. Daruri de preţ, aflate acum în muzeul sfântului locaş, a lăsat şi ctitorul Nestor Ureche. Astfel, de la el a rămas un epitaf roşu, de catifea, cusut cu fir de aur şi argint. Totodată, se mai păstrează o cruce din argint aurit, cădelniţe de argint aurit, broderii de fir de aur cu argint etc. Odoare de preţ au lăsat drept moştenire Sfinţii Varlaam şi Paisie, printre acestea: „Cazania” de la 1643, toiagul de stareţ al părintelui Paisie Velicicovski (a stat la cârma mănăstirii între anii 1775 – 1779), „Evaghelia”, tipărită la Moscova în 1763 şi dăruită de către Ecaterina a II-a Rusiei etc.
Text şi foto de Dinu Rusu
Sursa - Moldova.org
