Primul portal de promovare a artei si culturii în Moldova

Tineret


Tinerii din Republica Moldova vs proiectul ”I Culture”

Pe 12 martie s-a dat startul celei de-a doua ediţii a proiectului ”I Culture”, destinat artiştilor interpreţi de muzică clasică din ţările componente ale Partneriatului Estic.

 

Proiectul “I Culture Orchestra”, lansat în anul 2011 de către Institutul “Adam Mickiewicz” din Varşovia, ca unul dintre elementele cheie ale programului cultural al Preşedinţiei poloneze la Consiliul Uniunii Europene, va continua şi în acest an cu un turneu muzical în capitalele celor şase state din cadrul Parteneriatului Estic.

 

Proiectul prevede formarea unei orchestre alcătuite din tineri instrumentişti, cu vârste între 18 şi 28 de ani, care susţin un turneu de două săptămâni prin mai multe oraşe europene, promovând nu doar muzica de calitate, ci şi imaginea unităţii culturale europene. Ambasadorul polonez, Bogumil Luft, consideră că acest concept sintetizează cel mai bine ideea de parteneriat.

 

Coordonatoarea proiectului “I Culture”, Ewa Bogusz Moore, a detaliat etapele derulării ediţiei din 2012. Tinerii interpreţi, care vor fi selectaţi pe baza unei înregistrări video a unui moment artistic, vor fi preluaţi de un „tutore”, un muzician de renume dintr-un centru european cu tradiţie.

 

“Proiectul ar fi trebuit să finalizeze în decembrie 2012, însă am decis să prezentăm această Orchestră, formată din muzicieni tineri din cele şase ţări ale Parteneriatului Estic, şi în ţările de provenienţă ale membrilor Orchestrei. Turneul va demara pe 24 august 2012 la Lublin şi va finaliza pe 2 septembrie la Baku.”, a spus coordonatoarea proiectului.

 

“În total Orchestra va fi compusă din 100 de muzicieni din cele şase Ţări ale Parteneriatului Estic. Înainte de demararea turneului timp de două săptămîni Orchestra va fi pregătită la Lublin, Polonia, de un grup de profesori care provin de la cele mai bune orchestre din lume, cum ar fi Orchestra Filarmonică din Londra şi Orchestra Simfonică a oraşului Birmingham.”, a spus Ewa Bogusz Moore.

 

Potrivit ei, la moment se desfăşoară etapă on-line de înregistrare a doritorilor de participare la Orchestră, iar în perioada 10-11 aprilie la Chişinău se va desfăşura cea de-a doua etapă a preselecţiei, în urma căreia vor fi selectaţi cei mai buni muzicieni tineri din Moldova.

 

Ministrul Culturii, Boris Focşa, a menţionat că evenimentul este unul extrem de important şi are drept scop atît promovarea culturii, cît şi descoperirea tinerilor talente. „La Chişinău avem o şcoală muzicală foarte bună, care pregăteşte muzicieni de valoare. Sperăm ca acest proiect să constituie o pistă de promovare pentru ei”, a precizat ministrul.

 

Directoarea Filarmonicii Naţionale „Serghei Lunchevici”, Svetlana Bivol, s-a arătat mulţumită de faptul că proiectul are continuitate, exprimîndu-şi convingerea că acesta va schimba atitudinea cetăţenilor faţă de muzică. „Atunci cînd cei mai buni muzicieni au posibilitatea să evolueze împreună, aceştia emană o energie extraordinară, producînd astfel o explozie de emoţii în rîndul ascultătorilor”, a mai mentionat dna Bivol.

 

Timp de două săptămâni tinerii vor repeta în oraşul polonez Lublin, de unde vor porni apoi în turneu spre capitalele ţărilor Parteneriatului Estic. La Chişinău, orchestra “I Culture” va ajunge în data de 28 august, avându-l la pupitru pe foarte tânărul Ilyci Rivas, un dirijor venezuelean de 19 ani.
Locul desfăşurării concertului la Chişinău nu se cunoaşte deocamdată. Organizatorii studiază posibilitatea de prezentare a concertului în una din sălile din Chişinău sau în aer liber.

 

 

ANNA Casian – Musteaţă

 

Partenerii nostri: