Primul portal de promovare a artei si culturii în Moldova

Caricatura


Victor Crudu - locul trei la Festivalul Internațional de Caricatură

Moldoveanul Victor Crudu a luat pălăria de bronz (locul trei) la Festivalul Internațional de Caricatură Knokke-Heist 2013 care a avut loc în Belgia, informează Unimedia.info.

La concurs au participat 778 de caricaturiști din 67 de țări. În total, au fost trimise 1978 de caricaturi dintre care 1253 digitale și 725 pe hârtie.

Locul întâi a fost ocupat de Spiro Radulovic din Serbia cu lucrarea „Periscop”. 

Acesta a fost urmat de Nikola Hendrickx din Belgia.

Locul trei i-a revenit reprezentantului Republicii Moldova, Victor Crudu.

„Am vrut ca pe primele trei locuri să ajungă trei lucrări din trei trenduri diferite. Primul loc a fost ocupat de o caricatură din trendul contemporan, pe locul doi una reflexivă, iar pe locul trei una care stârnește zâmbetul la prima vedere”, a declarat juriul comentând rezultatele concursului.

Premiul oferit pentru câştigător a constituit 3500 de euro, pentru locul al doilea 2000 de euro, iar pentru locul trei 1250 de euro.

Victor Crudu, cunoscut de asemnea și sub pseodonimul Kwik, este participant și diplomant al mai multor concursuri naționale și internaționale de caricatură. El s-a născut în 1958 la Ungheni, Republica Moldova. Primele caricaturi ale sale au fost publicate la începutul anilor '80.

 

 

Sursa - Unimedia.info

Partenerii nostri: