Uniunea Muzicienilor
Dnă Larisa Zubcu, de un număr bun de ani, chişinăuienii, şi nu numai ei, vă cunosc în calitate de director al Sălii cu Orgă, o instituţie care, în opinia mea, vă datorează revigorarea vieţii sale muzicale, să ne exprimăm aşa...
- Mulţumesc pentru frumoasa apreciere. Dacă e să fim concreţi, acest număr de ani începe cu 2001, eu preluând această funcţie cu niţică experienţă, deoarece, până atunci, lucrasem la Opera Naţională, apoi şi la filarmonică, deci, ştiam “cum şi cu ce se mănâncă” munca în care mă angajam. Cu alte cuvinte, ştiam foarte bine cum se organizează un concert, o manifestare, multe altele, aşa încât n-am avut temeri dacă voi putea sau nu voi putea să-i fac faţă. Unicul lucru care mă punea un pic pe gânduri era faptul că Sala cu Orgă este un centru al muzicii de cameră, de orgă, ceea ce înseamnă un anume specific, deosebit de al altor instituţii. Dar timp de vreo două luni am reuşit să intru total în albia situaţiei, în materie, şi acum mă simt aici extraordinar de bine. Pentru mine, chiar de la început, a fost ca şi cum peştelui i s-ar fi dat drumul în apă...
Aţi preluat această funcţie într-o perioadă grea, de fapt, pentru noi toţi, dar şi mai grea pentru colectivele artistice, îndeosebi pentru Sala cu Orgă...
- Aşa este. Analizând situaţia de aici, luând cunoştinţă de documentaţie, inclusiv cea financiară, nu voi ascunde, am avut şi momente descurajatoare. Nu vreau să acuz pe cineva, pentru că, de fapt, directorii de până la mine, fiecare la vremea lui, a contribuit cu tot ce a putut, mai bine zis, cu ce a fost posibil, la îmbunătăţirea stării de lucruri. Dar cât de mult şi de multe poţi face în condiţiile unei finanţări proaste, în lipsa unei politici şi a unei strategii clare de activitate în plan artistic?!
Şi totuşi, chiar dacă situaţia v-a cerut să le luaţi aproape pe toate de la capăt, în anii ce s-au scurs de atunci, aţi reuşit să realizaţi proiecte îndrăzneţe, să daţi un nou suflu acestei instituţii şi, în ultimă instanţă, să-i reabilitaţi bunul nume de altădată. Pentru că mulţi dintre noi mai ţin minte: pe timpuri, Sala cu Orgă, să ne exprimăm aşa, trăia o intensă şi interesantă viaţă artistică. O întrebare banală: cum aţi reuşit?
- Şi răspunsul meu va fi banal, dar asta e: am reuşit prin dăruire, prin muncă în echipă. Bineînţeles, nu am putut să fac dintr-o dată lucruri grandioase. Mai întâi, a fost nevoie să evaluez potenţialul, să chibzuiesc asupra posibilităţilor, să pun pe picioare o stagiune, etc. Am început-o cu Orchestra de Cameră, cea care, cândva, fusese una mare şi bună. De problema în cauză ne-am preocupat în cel mai serios mod, vreo trei ani la rând. Până la aceasta, impuşi de condiţiile existente, mulţi dintre instrumentişti au plecat peste hotare, unii chiar cu familia, şi, fiindcă sunt buni profesionişti, s-au aranjat bine acolo, aşa încât nu vor mai reveni în Moldova decât, poate, eventual, în vreun turneu. Deci, am fost pusă în faţa faptului că trebuie închegat un nou colectiv al orchestrei, unul într-o formulă adecvată zilei. De la cei 13 membri ai ei, pe care i-am găsit atunci, la ora actuală, avem 22 de muzicieni dintre cei mai înzestraţi. Nici chear toate ţă- rile mari nu au o asemenea orchestră. Orice dirijor care vine la noi de peste hotare, ră- mâne pur şi simplu uimit de nivelul ei profesional.
Altfel, nici nu ar fi ajuns să aibă, astăzi, reputaţia uneia dintre cele mai bune orchestre din Moldova, capabilă să-i delecteze pe melomani cu muzică de calitate, muzică semnată de compozitori celebri ai tuturor timpurilor din întreaga lume... Aş vrea să le povestiţi cititorilor noştri despre una din acţiunile pe care, mai mulţi ani în urmă, aţi iniţiat-o împreună cu această orchestră, graţie sprijinului pe care aţi reuşit să-l obţineţi din partea Ambasadei Marii Britanii. Din punctul meu de vedere, merită să vorbim despre ea, eu considerând că este una cu totul neobişnuită.
- În acest caz, mai întâi ar trebui să ne referim la problema spectatorului, pentru că, de fapt, ea a fost generatoarea ideii în cauză. Dându-mi seama mai bine decât altcineva de valoarea concertelor prezentate la Sala cu Orgă, îmi părea rău pentru cei care nu veneau la ele, în primul rând, pentru cei tineri. Îmi părea rău de capitalul spiritual pe care l-ar fi putut acumula aici, ascultând o orhcestră bună, orga sau clavecinul. Şi atunci, am hotărât să nu insistăm cumva ca să vină ei la noi, ci să mergem noi la ei, iniţiind programul “Educaţia muzicală în şcolile de cultură generală”. Şi, astfel, am mers prin şcoli cu mici concerte ale orchestrei noastre, cu programe din piese muzicale de mare popularitate. Pe parcursul concertelor, am prezentat şi lecţii, în cadrul cărora, într-un limbaj accesibil, povesteam despre creaţiile pe care le interpreta orchestra, despre compozitorii care le-au scris, eventual, răspundeam şi la întrebări. Iată aşa, încet-încet, am reuşit să interesăm publicul tânăr, să-i trezim dorinţa de a veni la concerte. Paralel, am inclus în acest circuit şi pedagogul. Pentru că, e lucru ştiut, şi m-am convins de asta în repetate rânduri: în multe, orizontul spiritual al tânărului depinde de personalitatea profesorului. Deci, contează care e nivelul lui de cultură, ce-l pasionează în afară de specialitatea sa, ce preferinţe are în ceea ce priveşte artele etc. De aceea, prin acele concerte-lecţii am urmărit să culturalizăm şi corpul didactic al şcolilor în care am concertat.
Ţin minte, mass-media a reflectat pe larg această acţiune...
- Educarea spectatorului, atragerea publicului este o muncă serioasă şi necesară, îndeosebi fiind vorba de programe de muzică academică. Acestea necesită un anumit nivel de pregătire, de cultură muzicală.
După Orchestra Naţională de Cameră, a sosit rândul altor formaţii artistice, care au venit să completeze colectivul Sălii cu Orgă. Care a fost prima?
- Principala misiune a Sălii cu Orgă (şi la acest capitol suntem unici în Moldova) este promovarea muzicii camerale. Această muzică poate fi interpretată doar de adevăraţi maeştri, de adevăraţi profesionişti. Deci, a urmat Corul de Cameră condus de un maestru de cor, după mine, desăvârşit, şi anume Ilona Stepan, colectiv pe care-l consider o achiziţie de valoare pentru noi, la fel şi ansamblul de acordeonişti “Concertino”, un colectiv absolut original, de care nu găseşti chiar în toată lumea: 10 muzicieni care au în repertoriul lor nu numai muzică piaţţola, muzică de divertisment, ci şi muzică academică. Mai avem şi câţiva solişti instrumentişti, cu care de asemenea ne mândrim: Ana Strezev, Ion Josanu, Ion şi Ştefan Negură, Ilian Gârneţ. Aici aş vrea să numesc câteva din ultimele noastre performanţe. La sfâr- şitul anului trecut, Orchestra Naţională de Cameră a susţinut cu mare succes o serie de concerte în Franţa şi Spania. Recent, Corul Cameral a participat la un concurs în Irlanda, iar “Concertino” - la unul desfăşurat tot în Irlanda, ambele colective revenind acasă cu premiul I.
Dacă ar fi, la moment, să identificăm cartea de vizită a Sălii cu Orgă, ce nume ar fugura în primul rând?
- Indiscutabil, tânărul violonist Ilian Gârneţ, un mare talent şi un mare muzician, mândria noastră, dar şi a întregii ţări! Asemenea talente se nasc rar. Noi, pare-se, deocamdată nici nu realizăm pe deplin ce viitor corifeu al viorii ne-a dăruit Bunul Dumnezeu. Ilian Gârneţ a evoluat până acum în diferite concursuri, a susţinut diverse concerte, fiind acompaniat de importante orchestre camerale şi simfonice de peste hotare. La Concursul Internaţional “David Oistrach” a ocupat locul IV în 2006 şi locul III - în 2008. În 2009, a obţinut locul III la cel mai dificil şi, totodată, cel mai cotat în lume concurs de muzică de vioară - Concursul “Regina Elisabeta” (Bruxelles), patronat de însăşi regina Fabiola de Belgia. Deşi este tânăr, deţine titlul de Artist al Poporului din Republica Moldova, pe care îl merită pe deplin.
Dar acest Artist al Poporului nu are şi un instrument pe potriva talentului său, aşa e?
- Aşa este... Cu regret, nu avem suma de bani necesară pentru procurarea unei asemenea viori. Ilian cântă la un instrument pe care i l-au împrumutat nişte oameni de bună credinţă din Franţa. În acest context, vreau să spun că multe ţări dispun de colecţii de instrumente muzicale. Atunci când un stat achiziţionează un instrument performant, un Stradivari, bunăoară, este, în primul rând, prestigios pentru stat, dar şi pentru muzicieni, pentru că, de regulă, multe din instrumentele de colecţie sunt date în folosinţa artiştilor talentaţi, cetăţeni ai ţărilor respective. Sper că va sosi acea zi când şi ţara noastră îşi va putea permite luxul de a procura fie o vioară, fie un violoncel, un flaut sau o orgă de colecţie...
După câte ştiu, anul trecut, Sala cu Orgă a intrat în posesia unui superb clavecin. Vă rugăm să ne spuneţi povestea acestui instrument rar şi nobil.
- Este, într-adevăr, un instrument nobil, şi aveam mare nevoie de el. Când am devenit director al Sălii cu Orgă, am găsit aici mai multe clavecine, constatând însă că pot fi utilizate exclusiv în orchestră şi nici unul din ele - în concerte solo. Fapt de care trebuia să ţin cont la programarea stagiunilor. Dar îmi doream enorm să organizăm la noi şi un concert solo. Şi iată, ceva vreme în urmă, aflându-mă la Kiev, am vizitat Casa Naţională a Muzicii Camerale şi de Orgă, unde am văzut nişte instrumente care m-au impresionat. Apoi am aflat că în acea instituţie activează o fostă conaţională de-a noastră, clavecinistă, Natalia Svârâdenco, astăzi Artistă a Poporului din Ucraina. Un detaliu şi mai important e că dumneaei e şi director al combinatului de clavecine. Atunci când a manifestat dorinţa de a sus- ţine la Chişinău un concert de clavecin, am fost nevoită să-i spun că nu avem instrument pentru un recital. Şi această doamnă, având un mare respect şi o recunoştinţă aparte pentru şcoala moldovenească de muzică, cea care a constituit temelia carierei sale artistice, s-a oferit să ne ajute şi a făcut-o cu toată generozitatea, fără nici un ban, propunându-ne un clavecin fabricat în 1995, de tip italienesc, - o copie a unui clavecin confecţionat în 1650 de meşterul italian Stefanini (originalul instrumentului se păstrează într-un muzeu din Munchen). Păi, iată, clavecinul dăruit de doamna Svâ- râdenco a ajuns cu bine în Moldova în 2009, astfel că pe 5 octombrie am reuşit să organizăm la Sala cu Orgă un concertprezentare, în care s-a produs Natalia Svâ- râdenco şi încă două interprete. A fost un spectacol de muzică baroc cu o mireasmă aparte, feeric, cu o nuanţă atât de înălţătoare, atât de sublimă!
Există mai multe modele de clavecin. Al nostru în care registru se încadrează?
- Al nostru are un singur rând de claviatură, fiind considerat uni-manual, însă există clavecine cu două, trei manuale, respectiv, cu două, trei claviaturi. Doamna Svârâdenco ne-a promis că mai târziu, peste câţiva ani, va încerca să ne pună la dispoziţie şi un clavecin mai complex. Cel pe care-l avem acum valorează cel puţin 15 mii euro. Chiar dacă este un cadou, am perfectat toate actele pentru a-l include în patrimoniul Sălii cu Orgă. Indiferent de cine va conduce institu- ţia, el trebuie să rămână aici.
Cu alte cuvinte, vorbind la figurat, clavecinul şi-a început viaţa în noua sa casă...
- Şi la începutul acestui an a evoluat încă o dată în faţa melomanilor chişinăuieni. La 14 ianuarie, profesorul şi muzicianul Ion Negură, o somitate în materie de instrumente aerofone, un mare deschizător de drumuri, în “pepiniera” căruia au crescut generaţii de naişti, cu prilejul împlinirii a 60 de ani, împreună cu foşti şi prezenţi discipoli ai săi, a prezentat la Sala cu Orgă un recital de nai, fluier, flaut, pian, orgă şi clavecin. Sunetul flautului flancat de clavecin are un farmec aparte. De altfel, în perioada baroc, combinaţia flaut-voce-clavecin era una foarte la modă. Chiar dacă la clavecin cântă şi pianiştii, totuşi, el necesită o experienţă aparte, de aceea, pentru viitor programăm concerte solo de clavecin cu maeştri de peste hotare şi, cu siguranţă, vom avea invitaţi de marcă, virtuozi ai instrumentului.
Apropo, la capitolul programare, ce aţi putea spune cu referire la actuala stagiune?
- La sfârşitul acestui ianuarie am prezentat tradiţionalul concert cu genericul “Universul Mozart”. În martie, pe scena noastră au evoluat câteva colective în cadrul Festivalului “Mărţişor”. Anul acesta, îl aşteptăm cu mare drag pe dirijorul Gilbert Varga (directorul Concursului “Tibor Varga”), care, printre altele, s-a aflat la pupitrul orchestrei ce l-a acompaniat pe Ilian Gârneţ la Concursul “Regina Elisabeta”. Acceptând propunerea noastră, dumnealui a menţionat că doreşte mult să vadă ţara în care se nasc asemenea talente cum este Ilian Gârneţ. Sperăm să asistăm la evoluţia formaţiei de suflători “Romanian Brass” condusă de neobositul Adrian Petrescu. Pe parcursul stagiunii, vom prezenta mai multe programe vocal-simfonice, la care va participa şi corul Ilonei Stepan. Vom avea spectacole cu titlu de surpriză. Vorbind în alţi termeni, “specialitatea casei” continuă să rămână Bach, Vivaldi, Mozart, Haydn. Este vorba despre o muzică ce poate fi interpretată de adevăraţi maeştri, de adevăraţi profesionişti, pentru un public ce posedă cultură muzicală.
Ce vis neîmplinit, legat de cariera profesională, aveţi, stimată doamnă Zubcu?
- Chiar dacă Sala cu Orgă există de 30 de ani, cu regret, nu avem o şcoală de organişti, deci, nu există o continuitate, şi mi-e teamă că, într-o bună zi, vom rămâne doar cu numele. Am pus această problemă în repetate rânduri, împreună cu Ana Strezev, singura organistă rămasă la Chişinău. Doamna Strezev este dispusă să ofere lec- ţii de orgă chiar şi fără plată, atât de mare este dăruirea ei întru muzică. Noi am oferi spaţiu pentru aceste ore. Dar în calea realizării acestui vis avem un mare obstacol: lipsa unui instrument de studiu, care costă în jurul la 50 mii euro. Orga pe care o avem este una exclusiv pentru concerte.
Tristă poveste... Este cumva simptomul unei eventuale crize culturale?
- Nu vreau să accept o asemenea perspectivă nici în cele mai negre coşmaruri. Ar lăsa printre noi goluri imense... Totuşi, cred că atitudinea statului faţă de cultură ar putea fi mai bună, dat fiind cunoscutul fapt că un stat fără cultură, fără dezvoltarea permanentă a acesteia, nu se poate pretinde a fi unul civilizat. De aceea, ar fi păcat să nu se conştientizeze cu adevărat necesitatea investiţiilor financiare în domeniul culturii. Pământul nostru este plin de talente!
Şi, cu regret, la ziua de astăzi, atât de puţine din ele au posibilitatea de a-şi valorifica darul!
- Noi înţelegem că ţara ne este tânără, se confruntă cu o mulţime de probleme şi nu le poate rezolva în scurt timp pe toate. Deseori însă situaţia depinde mult de priorităţile care se fac. Deocamdată, arta nu este inclusă în numărul acestor priorităţi. Pe când arta, cultura în general, s-ar cuveni să fie considerată de către guvernanţi un domeniu de asemenea prioritar. Pentru că ţara noastră nu poate nicidecum să uimească străinătatea cu realizări tehnice sau de altă natură, dar cu realizări artistice - poate. Acolo unde concertează artiştii noştri, rămâne o bună impresie şi certitudinea că în Moldova se face muzică serioasă. În altă ordine de idei, mulţi dintre cei ce ne vizitează rămân uimiţi de faptul că o ţară săracă din punct de vedere economic este atât de bogată din punct de vedere cultural. Nu vă imaginaţi cât de impresionaţi sunt artiştii străini care păşesc pragul Sălii cu Orgă. Frumuseţea edificiului îi fascinează, însă cireaşa de pe tort în asemenea cazuri o constituie repetiţiile şi, ulterior, evoluţiile acestor artişti cu orchestra noastră. Şi, de regulă, invităm personalităţi marcante din domeniul muzicii. Aprecierile lor sunt mai mult decât măgulitoare, sunt încurajatoare. Cu o asemenea stare de lucruri, cum să nu faci demersuri pentru artă, cum să nu munceşti cu tot sufletul întru prosperarea ei?!..
Consemnare: Marcela GAFTON
