Primul portal de promovare a artei si culturii în Moldova

Etno


Expoziţie de măşti la Muzeul de Etnografie şi Istorie

La  Muzeului de Etnografie şi Istorie Naturală  şi-a  început  lucrările prima ediţie a Expoziţiei Naţionale de  Măşti Tradiţionale. 

Expoziţia - concurs  are drept obiectiv cunoaşterea şi valorificarea tradiţiilor şi obiceiurilor de iarnă prin respectarea, practicarea şi transmiterea lor generaţiei actuale şi viitoare şi este organizată de către colaboratorii  Muzeului de Etnografie şi Istorie Naturală în   parteneriat cu  Centrului Naţional de Conservare şi Promovare a Patrimoniului Cultural Imaterial, sub egida Ministerului Culturii.

La expoziţie vizitatorii pot admira variate măşti din patrimoniul Muzeului Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală, rechizite de la obiceiul Malanca, căpriţe, caiuţi, urşi, care fac parte din patrimoniul muzeal încă din anii ‘70-'80, dar şi exponate din anii mai recenţi.

Etalează măşti atât creatori cunoscuţi precum, Tatiana Popa (Muzeul „Casa Părintească", s. Palanca, Călăraşi,), Victor Pelin (s. Bălţata, Criuleni), Marcel Ostrovschi (s. Hlinaia, Edineţ), Grigore Stamati (s. Ciupeşti, Nisporeni), Natalia Cangea (s. Zolonceni, Criuleni), Vasile Popovschi (s. Cenac, Cimişlia), Tamara Căruntu (or. Rezina) cât şi pedagogi de la şcolile de artă din Republică, împreună cu discipolii lor : Ilie Cojocaru (Şcoala de Arte Plastice din or. Ungheni), Ecaterina Cernous (Şcoala de Arte Plastice din or. Căuşeni), Niculina Tcacenco (Şcoala de Arte Plastice „A. Stârcea" din Chişinău), Alexandru Camincean şi Maria Anghel (Şcoala de Arte Plastice din s. Peresecina, Orhei), Şcoala de Arte Plastice din Bălţi. De asemenea, expoziţia este completată reuşit cu măşti tradiţionale confecţionate de meşteri populari şi elevi, care au fost prezentate  la concurs.

În acest mod publicul va avea posibilitatea de a vedea măştile tradiţionale vechi în alaiul celor recente, confecţionate din materiale contemporane.

Spiritul sărbătorii a fost dimensionat de Ansamblul etno-folcloric „Moştenitorii" de la Liceul Teoretic „M. Sadoveanu" din Chişinău condus de Maestrul în Artă Valeriu Chiper care a prezentat un spectacol cu măşti.

Expoziţia va fi deschisă până la 27 ianuarie 2013.

 

Artinfinit.md

Partenerii nostri: