Primul portal de promovare a artei si culturii în Moldova

Iconografia


Mărturii de artă ortodoxă

Muzeul Naţional de Artă a Moldovei este deţinătorul uneia dintre cele mai valoroase colecţii de artă religioasă din ţară. Ea s-a constituit ca rezultat al mai multor expediţii întreprinse în scopul studierii patrimoniului obiectelor de cult. Au fost cercetate zeci de biserici vechi, multe devastate şi r diferite obiecte de cult, de regulă, într-o stare deplorabilă, necesitând o restaurare urgentă.

O parte din acestea au putut fi aduse la muzeu şi date în mâinile restauratorilor care, prin iscusinţa şi competenţa lor, au salvat circa 1000 de diferite obiecte de cult şi cărţi. Periodic, muzeul nostru organizează expoziţii specializate, astfel ca publicul larg să cunoască şi să admire aceste obiecte, create de predecesorii noştri. Anul acesta, în preajma sărbătorilor de Paşti, am prezentat expoziţia “Mărturii de artă ortodoxă”, cu 51 de icoane care oferă o viziune amplă asupra dezvoltării artei iconografice în secolele XVI-XIX în Moldova şi Rusia.

În traducere din limba greacă, icoană înseamnă chip, imagine, iniţial subînţelegându-se, întâi de toate, chipul lui Iisus Mărturii de artă ortodoxă Spiritualitate Hristos. Se crede că primele icoane au fost pictate de Evanghelistul Luca, anume el fiind considerat întemeietorul iconografiei, domeniu care a supravieţuit timpuri şi vicisitudini. Canonul reprezentărilor iconografice s-a consolidat în secolul IX, graţie ideologilor de atunci ai creştinismului, Grigorie de Nisa şi Ioan Damaschinul: imaginea din icoană trebuie să fie pe înţelesul tuturor, formele să fie asemenea celor din viaţă, redate cu ajutorul culorilor corespunzătoare. Şi subiectul, şi stilul imaginii trebuia să poarte un caracter simbolic.

Primele icoane au fost zugrăvite în biserici şi mănăstiri de călugări şi preoţi fără o careva pregătire specială. Sincera credinţă în Dumnezeu şi capacităţile native erau principalele lor “ustensile”, din care se contura chipul lui Iisus Hristos, al Maicii Domnului, al marilor sfinţi. Din cauza lipsei la noi a unor şcoli iconografice, pentru a picta interiorul locaşurilor sfinte, deseori erau invitaţi zugravi străini, îndeosebi din Rusia. Dar în fondurile Arhivei Naţionale a Republicii Moldova, în special în Arhiva Dicasteriei (1809-1834), am găsit documente care confirmă existenţa în Basarabia acelei perioade a unor iconari autohtoni, al căror nume nu au fost cunoscute până în prezent. Conform deciziei Dicasteriei, nimeni nu avea dreptul să practice pictarea icoanelor şi nici să încheie un contract de muncă cu vreo biserică fără aprobarea ei oficială a acestei instituţii. În 1821, zugravul din Chişinău Dmitri Conovalov îi solicită dreptul de a picta iconostase în bisericile unde va exista această necesitate, drept, care i se oferă în luna octombrie. De asemenea, în martie 1823, zugravii Gheorghe Matveev şi Constantin Nicolaev solicită dreptul de a picta icoane, pentru care li se cere să-şi demonstreze capacităţile pe parcursul unui termen de încercare.În acelaşi an, zugravului Andrei din Gangura, potrivit cererii lui, i se permite să picteze icoane pentru biserica nouă din sat. În 1895, preotul V. Popovici din Făleşti adresează Dicasteriei o cerere pentru acordarea permisiunii de a zugrăvi icoane, prezentând şi câteva lucrări întru argumentarea faptului că merită acest drept.

Între timp, şi creştinii au ajuns să nu-şi mai închipuie casa fără prezenţa unei icoane în fiecare cameră, cu timpul fiecare familie luându-şi în calitate de ocrotiror pe unul dintre sfinţi şi, fireşte, neapărat având şi icoana lui, apoi şi sărbătorind hramul casei în ziua consemnării acestuia de că- tre Biserică. Astfel, pe parcursul timpului, cererea de icoane a crescut,faptul în cauză a determinat apariţia unor ateliere specializate, inclusiv în localităţi rurale. Ceea ce şi explică fenomenul numit “icoana populară”,domeniu aparte al artei religioase în Moldova din secolele XVI-XIX, influenţat atât de ambianţa rustică, cât şi de personalitatea zugravilor din partea locului. De aici şi neobişnuita expresivitate a respectivelor icoane, care se datorează naivităţii şi stângăciei cu care sunt tratate imaginea şi coloritul lor.Icoana populară propune o concepţie proprie a spaţiului pictat, reprezentând o viziune strict frontală a chipurilor.

În acest sens, un exemplu ilustrativ ar fi icoana “Hristos viţă-de-vie” a zugravului Ioasaf de la mănăstirea Noul Neamţ, icoană pe care, spre bucuria noastră, o are în colecţiile sale Muzeul Naţional de Artă al Moldovei . Ea are un format de 165x79 cm şi este realizată în stilul iconografiei populare, fiind pictată pe lemn. Subiectul icoanei corespunde cuvintelor Mântuitorului: “Precum mlădiţa nu poate să aducă roadă de la sine, dacă nu rămâne în viaţă, tot aşa şi voi, dacă nu rămâneţi în Mine. Eu sunt viaţa, voi sunteţi mlădiţele” (In. 15, 4-5). Un fapt îmbucurător pentru iconografia noastră: o copie a acestei icoane a fost descoperită în biserica “Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” din Taraclia, Căuşeni, fapt certificat şi de semnătura zugravului, iar o altă icoană, de asemenea cu semnătura lui,datată cu ultimul deceniu al secolului XIX, “Răstignirea lui Iisus Hristos”, - în biserica din satul Baccealia acelaşi raion.

Zugravul Ioasaf merită să se ştie mai multe despre el. A fost un iconar autodidact, activitatea căruia este considerată una de mare importanţă pentru arta religioasă basarabeană. Cercetătorii din domeniu consideră că el este ultimul iconar din secolul XIX şi primul iconar din secolul XX. În lume, se numea Ioan Berghie, iar călugărindu-se, şi-a luat numele Ioasaf. După un pelerinaj prin Rusia şi Ucraina, decide să vină la mănăstirea Noul Neamţ, unde găseşte condiţii potrivite pentru o preocupare cum este cea a pictării icoanelor. Pentru prima dată, pictează icoana Sfântului Ioan Teologul şi câteva icoane mici. Apoi chipurile îngerilor şi ale evangheliş- tilor din clopotniţa mănăstirii. Într-un scurt timp,lucrările lui au devenit cunoscute nu numai în întreaga Basarabie, ci şi în afara hotarelor ei. Astfel, la Ioasaf încep să vină oameni din România, din Ucraina, de prin alte părţi, pentru a-i comanda diferite icoane. El devine atât de solicitat, încât pictează câte două icoane pe săptămână. Şi Maica Domnului Eleusa, realizată în 1905 (şi gă- sită în satul Zăicani), este atribuită lui Ioasaf, însă această icoană se deosebeşte mult de toate celelalte, fiind executată într-un mod atât de profesionist, încât îţi vine greu să crezi că aparţine penelului unui zugrav autodidact. Pe de altă parte, experienţa pe care a acumulat-o în munca asiduă şi rugăciunile pe care, ca şi oricare zugrav de icoane, le adresa lui Dumnezeu, ar fi putut să-l inspire, să fie capabil şi de o asemenea lucrare...

Noi, muzeografii, concepem icoana ca pe o transpunere pe scândura de lemn a rodului unei profunde reflecţii spirituale. Teologie în culori şi artă teologică, icoana are propria sa gramatică, propriile sale chei de lectură şi percepere, pe care le putem dobândi cu condiţia unei detaşări de obsedantele tablouri ale lumii moderne, brutală şi agresivă. Iar dobândindu-le, putem deschide uşa într-o lume plină de frumuseţe, lumină şi puritate...

Silvia GÂSCĂ,
colaboratoare la Muzeul Naţional
de Artă a Moldovei
Reproduceri foto: Iurie FOCA

 

Partenerii nostri: