Primul portal de promovare a artei si culturii în Moldova

Primaria


Istoria stemei municipiului Chişinău

Varianta actuală a stemei municipiului Chişinău, realizată de maestrul Gheorghe Vrabie, a fost aprobată la 8 august 1991 de către Comitetul Executiv al Consiliului municipal Chişinău de Deputaţi ai Poporului, care a decis reproducerea acesteia, începând cu 31 august 1991, pe ştampilele, blanchetele, insignele oraşului, pe obiectele design-ului urban şi pe cele de  informaţie.

 

Varianta actuală se bazează pe stema municipiului Chişinău introdusă prin decretul regal din 31 iulie 1930, cu următoarea descriere oficială: „Pe scut albastru, o acvilă de aur, cu aripile lăsate în jos, privind spre dreapta. Peste tot: stema Moldovei. Scutul timbrat de o coloană murală cu 7 turnuri, care simbolizează şapte coline pe care este situat Chişinăul".

 

În 1929, regele României Carol II a conferit Chişinăului pentru merite deosebite în renaşterea naţională a Basarabiei un vultur de aur pe un blazon gotic azuriu cu coroana municipiului deasupra, iar pe pieptul vulturului - un cap de bour în blazon roşu. Această stemă elaborată de o comisiei de heraldişti sub conducerea lui Paul Gore, a fost aprobată drept stemă a Chişinăului şi până în prezent n-a fost anulată legislativ nici de România, nici de Republica Moldova.

 

Artinfinit.md

 

Partenerii nostri: