Primul portal de promovare a artei si culturii în Moldova

Festivaluri


4 - 10 aprilie – Festivalul Internaţional "J.S. Bach"

În perioada 4-10 aprilie, la Chişinău se desfăşoară cea de-a II-a ediţie a Festivalului Înternaţional "J.S. Bach". Festivalul include şapte concerte dedicate exclusiv creaţiei lui Johann Sebastian Bach, compozitor şi organist german considerat în mod unanim ca unul din cei mai mari muzicieni ai lumii.


Festivalul este organizat de Sala cu Orgă, în parteneriat cu Agenţia de Stat pentru Proprietatea Intelectuală, Institutul Cultural Goethe şi Ambasada Germaniei, precum şi cu susţinerea Ambasadelor Ungariei şi Italiei la Chişinău. Evenimentul se desfaşoară sub patronajul Doamnei Sanda Filat.

 

Festivalul va demara pe 4 aprilie, cu un concert de cameră susţinut de Orchestra Naţională de Cameră, sub bagheta dirijorului Cristian Florea, invitat special fiind pianistul cu renume mondial Simone Pedroni din Italia, care va interpreta două Concerte de pian. Programul acestei seri mai include şi Concertul pentru trei viori, interpretat de artistele Orchestrei Naţionale de Cameră Olga Semionova, Viorica Cheptene şi Irina Caraghenova.

 

Pe 6 aprilie urmează un concert cu genericul "Copiii cântă Bach", susţinut de elevii liceelor şi şcolilor de muzică din Chişinău.


Pe 8 aprilie – în Ziua de Florii, spectatorii vor audia un recital de orgă susţinut de organistul din Ungaria – Laszlo Fassang.

 

Această ediţie a festivalului mai include o serie de concerte care se vor desfăşura în Sala Chopin, unde într-o atmosferă mai intimă, melomanii vor avea rara ocazie să asculte integral lucrărilor de violoncel ale lui Bach. Maestrul Cristian Florea în trei seri - 5, 7 şi 9 aprilie – va interpreta toate suitele pentru violoncel solo şi sonatele pentru violoncel şi clavecin – câte două suite şi o sonata în fiecare seară.

 

Festivalul se va încheia pe 10 aprilie, în Săptămâna Patimilor, cu o grandioasă premieră – PASIUNILE DUPĂ IOAN – în interpretarea Corului Naţional de Cameră, a Orchestrei Naţionale de Cameră, a talentaţilor solişti Tatiana Costiuc, Liliana Marin, Serghei Pilipeţchi, Andrei Otean, Adrian Ţâmpău, alături de care vor evolua şi doi cântăreţi din Germania – Hubert Mayer şi Bernhard Hartmann, care vor interpreta rolurile Evanghelistului şi al lui Iisus. Această creaţie va fi dirijată de binecunoscutul maestro Patrick Strub din Germania.

 

Intenţia organizatorilor de a încheia festivalul în ajunul Sfintelor Paşti este motivate prin faptul că creaţia PASIUNILE DUPĂ IOAN, care povesteşte despre răstignirea şi suferinţele lui Iisus Hristos, a fost scrisă pentru a fi interpretată în Vinerea Neagră din Săptămâna Patimilor. Şi în present în toată lumea ea se interpretează anume în această perioadă.

 

 

ANNA Casian – Musteaţă

 

Partenerii nostri: