Primul portal de promovare a artei si culturii în Moldova

Festivaluri


Sax Story – o istorie care continuă…

Divin instrument – romantic, liric, senzual, feeric, sclipitor, maiestuos – saxofonul îşi datorează existenţa inventatorului de instrumente, belgianului Adolphe Sax, care în anul 1842 finisează construcţia instrumentului aerofon, menit să uniformizeze distanţa acustică, timbrală şi intonativă dintre instumentele aerofone de lemn şi cele de alamă. Denumirea i-a fost acordată de francezul Hector Berlioz, care a fost şi primul compozitor care a scris o lucrare cu participarea saxofonului. Începând cu anii '50 ai secolului XIX mulţi compozitori francezi, printre care G.Meyerbeer, J.Massenet, C.Saint-Saëns, includ saxofonul în orchestră, de regulă în operele sale. După anii '70 în Europa interesul pentru saxofon începe să scadă, dar este imediat preluat de muzicienii americani, printre care un loc aparte îi revine interpretei şi mecenatei Elise Hall, graţie căreia au apărut mai multe creaţii pentru saxofon, una din cele mai cunoscute fiind Rapsodia de C.Debussy.
Secolul XX este marcat de un nou val de interes pentru saxofon, care este inclus în orchestră de compozitori occidentali şi ruşi, precum D.Milhaud, M.Ravel, P.Hindemith, A.Honegger, A.Berg, D.Şostakovici, S.Prokofiev, A.Haceaturian, S.Rahmaninov. De asemenea apar multe creaţii solistice pentru saxofon, semnate de C.Debussy, A.Glazunov, F.Martin, J.Ibert, F.Schmitt etc.

 

Odată cu naşterea jazz-ului în SUA, la sfârşitul secolului XIX, saxofonul devine instantaneu unul dintre instrumentele principale în ansamblurile şi orchestrele de jazz, iar începând cu anii '20 ai secolului XX, jazz-ul devine de neconceput fără acest instrument, menţinându-şi aceleaşi poziţii înalte şi în prezent. Astăzi saxofonul este întruchiparea jazz-ului, s-a afirmat pe deplin şi în muzica uşoară. Cum se explică popularitatea atât de mare a acestui instrument, ca de altfel şi spectrul atât de larg în care răsună – muzica academică, jazz, muzica uşoară?
În articolul său din “Journal des Debats” de la Paris, din 12 iunie 1842 H.Berlioz scria, că sunetul saxofonului este atât de firesc, încât ar fi greu de găsit un alt instrument, care ar putea să i se asemene. “Sunetul lui este de o fineţe şi, în acelaşi timp, de o forţă extraordinară”.
În familia saxofonului au intrat şase varietăţi ale acestui instrument, reprezentând timbrele vocii umane: sopran, alto, tenor, bariton şi bass. Graţie construcţiei sale saxofonul poate demonstra posibilităţi de expresivitate enorme, poate emite nenumărate nuanţe timbrale, de la un sunet tandru, lejer, reliefat, la unul siflant, murmurător, presat, cu ton răguşit, anume ceea ce necesită interpretarea muzicii jazz şi a celei uşoare. Sunetul saxofonului are un diapazon larg şi plin, un timbru moale şi cantabil, acestea fiind întregite de posibilităţile tehnice ale instrumentului, ce permit executarea rapidă a melodiei. Saxofonul se dizolvă în mâinile muzicianului care îl atinge, se incorporează în istoria vieţii lui, se adaptează la caracterul, personalitatea şi dispoziţia interpretului. Expresivitatea pe care o transmite acest instrument poate fi comparată doar cu cea a vocii umane; saxofonul cântă, plânge, râde, se bucură, meditează, suferă, ne vorbeşte despre pasiune, dragoste, nostalgie, durere, regrete, tristeţe, descrie stări sufleteşti, greu de transmis verbal. În fiecare lucrare saxofonul îi dezvăluie ascultătorului o anume istorie, îl ajută să-şi retrăiască propria poveste sau să viseze la cea pe care şi-o doreşte, la o istorie care continuă…

 

 

Cristina Paraschiv, muzicolog
Artistă Emerită

 

Partenerii nostri: